Trei spitale din Vâlcea au fost alertate în contextul organizării nunţii liderului AUR George Simion – Cronica dimineții

1. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că a încărcat, vineri, o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul ”Sprijiin pentru România”. Valoarea totală a tranşei II se ridică la aproape 600 de milioane de lei. Au fost efectuate plăţile aferente tranşei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul ”Sprijin pentru România”. Cele patru tranşe a 250 de lei se oferă o dată la două luni, până la finalul acestui an. (Digi24)

2. Americanii se îndreaptă către o perioadă dureroasă de creştere economică lentă şi un posibil şomaj în creştere, în timp ce Rezerva Federală (Fed) măreşte ratele dobânzilor pentru a învinge cea mai ridicată inflaţie din ultimii 40 de ani, a avertizat vineri preşedintele Fed, Jerome Powell, în cel mai clar limbaj al său referitor la perspectivele celei mai mari economii din lume. (News.ro)

3. Luca Niculescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, potrivit unei decizii publicate vineri în Monitorul Oficial. Acesta se va ocupa de procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În data de 11 iulie, Luca Niculescu a fost rechemat din calitatea de ambasador al României în Franța. (G4Media)

4. Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunțat vineri că executivul de la Kiev vrea să extindă măsura privind evacuările obligatorii pentru civilii care locuiesc pe linia frontului în estul și sudul Ucrainei. Vereşciuk a precizat că reprezintă o prioritate evacuarea femeilor cu copii și a persoanelor în vârstă din unele districte din regiunea estică Harkov și din regiunile sudice Zaporojie și Nikolaev. (Hotnews)

5. Percheziția de către Departamentul de Justiție a locuinței din Florida a fostului președinte Donald Trump a fost cauzată de descoperirea că acesta a păstrat multe materiale confidențiale care includeau documente legate de utilizarea „surselor clandestine” în colectarea de informații. (NYTimes)

Din Cronica Sportivă: FCSB va evolua în grupa B a Conference League, cu West Ham, Anderlecht şi Silkeborg, iar CFR Cluj va întâlni, în grupa G, Slavia Praga, Sivasspor şi Balkani, conform tragerii la sorţi care a avut loc la Istanbul. Meciurile din această fază se vor disputa în perioada 8 septembrie – 3 noiembrie (etapa 1 – 8 septembrie, etapa 2 – 15 septembrie, etapa 3 – 6 octombrie, etapa 4 – 13 octombrie, etapa 5 – 27 octombrie, etapa 6 – 3 noiembrie).

6. Președintele Biden a descris loialitatea Republicanilor pentru fostul președinte Donald Trump ca fiind “semi-fascistă”. Biden l-a acuzat pe Trump că este o amenințare la adresa democrației din SUA.  (TheGuardian)

7. Susținerea americanilor față de activitatea președintelui Biden a crescut, în august, la 44%, conform datelor din sondajul Gallup. Este cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimul an. Comparativ cu luna iulie, popularitatea președintelui a crescut cu 6%. (Bloomberg)

8. Statul California, cel mai populat stat american, va interzice vânzarea automobilelor noi care generează emisii începând cu 2035. Persoanele care dețin deja astfel de automobile vor putea să le folosească și să le vândă, interdicția fiind aplicată doar vânzărilor de mașini noi. (CNBC)

9. După succesul înregistrat de primul episod din serialul House of Dragon, HBO a anunțat că a semnat contractul pentru sezonul doi. House of Dragon a fost urmărit, online și pe tv, de peste 20 de milioane de persoane, fiind serialul cu cel mai bun debut din istoria HBO. (Link)

10. Un medic din judeţul Vâlcea s-a declarat nemulţumit de faptul că unităţile/compartimentele de primiri urgenţe de la trei spitale din judeţ au fost alertate, în contextul organizării nunţii liderului AUR George Simion, la care sunt aşteptate peste 10.000 de persoane. ”A ajuns MAI sa ne dea ordin de alertă ptr asigurarea asistentei medicale când se însoară aştia din politică???? Mă, dar voi altceva mai bun nu aveţi de făcut ? Cine-i frate ăsta care se însoară şi toată lumea începând cu jandarmeria şi terminând cu noi urgentiştii trebuie să fim în alertă? Ptr asta platesc taxe şi impozite românii ? Să fim toţi la dispoziţie unor sceleraţi ? Ăştia şi-au tras ţara şi noi încă nu ştim?”, a scris medicul pe Facebook. (News.ro)

Fotografia dimineții vine din Siria, din tabăra Hol, condusă de kurzi, unde se află rude ale presupușilor luptători ai grupării Stat Islamic. Delil Souleiman/AFP/Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Elevii din România s-au clasat pe locul 4 la Olimpiada Internațională de Matematică – Cronica dimineții
China construiește centrale pe cărbune care au o capacitate de șase ori mai mare decât ce construiește restul lumii la un loc – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău