Trump a avertizat că viitorul NATO ar putea fi „foarte rău” dacă aliații SUA nu contribuie la securizarea Strâmtorii Hormuz – Cronica dimineții

1. Economia României trece printr-o schimbare de model, în care investițiile încep să înlocuiască consumul ca principal motor de creștere. PIB-ul a avansat cu 0,7% în 2025 (față de 0,9% în 2024), iar în ultimul trimestru creșterea a fost de 0,2%, indicând un ritm modest al economiei. Potrivit analistului BCR Vlad Ioniță, consumul a avut o contribuție redusă sau negativă, în timp ce investițiile au contribuit cu circa 1 punct procentual la creșterea PIB, devenind factorul principal al avansului economic. (Cursdeguvernare)

2. Premierul Bolojan susține că președintele PSD, Sorin Grindeanu, are doar un joc de retorică politică, ”de tip AUR”, atunci când îl acuză că în loc să îi sprijine pe românii de rând și companiile românești, ar fi dat un sprijin puternic pentru multinaționale. Bolojan a spus că reducerea și eliminarea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA) a fost o decizie luată de comun acord în coaliție, iar în compensație este majorat salariul minim, iar a susține altceva este minciună. (Profit.ro)

3. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat „politicile exclusiv de dreapta” impuse de premierul Bolojan. Grindeanu susține că Guvernul Bolojan „protejează doar oamenii bogați și multinaționalele”, fără să țină cont de măsurile PSD, iar PSD nu a intrat la guvernare „pe post de ficus”. Grindeanu a subliniat că PSD va vota bugetul, dar în condițiile partidului și i-a atras atenția premierului că PSD are 46 din ponderea Coaliției de guvernare. (Cotidianul)

4. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că săptămâna viitoare ar trebui să intre în discuţia Executivului proiectul de lege privind reglementarea cumulului pensiei cu salariul, la stat. El anunţă că se ia în calcul ca persoanele care au aşa-numite pensii speciale să se mai poată angaja în institutii ale statului doar dacă păstrează o mică parte din pensie. (Digi24)

Din Cronica de Carte: Librăria online Libris a lansat chatbot-ul Cotor care permite utilizatorilor să descopere cărțile potrivite prin întrebări naturale, fără să mai apeleze la filtrele și căutările tradiționale. Astfel, utilizatorii vor primi recomandări de cărți pe baza unor prompturi precum „Ce carte asemănătoare cu Micul Prinț pot cumpara pentru un copil de 8 ani cu un buget de 50 de lei?” (Urban)

5. Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seara, că toate primăriile din România vor avea anul acesta, cumulat, venituri mai mari decât anul trecut. “M-am uitat pe un tabel pe reşedinţele de judeţ şi, în general, este o medie de aproximativ 11% venituri suplimentare.” (News.ro)

6. Donald Trump a avertizat că viitorul NATO ar putea fi „foarte rău” dacă aliații SUA nu contribuie la securizarea Strâmtorii Hormuz în contextul conflictului cu Iranul. Președintele american a spus că Europa și China depind mult mai mult de petrolul din Golf decât SUA și ar trebui să ajute la menținerea deschisă a rutei maritime. Trump a sugerat și că ar putea amâna summitul cu Xi Jinping, pentru a presa China să se implice în protejarea acestui coridor strategic pentru transportul de petrol. (FT)

7. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a numit Rusia și China parteneri strategici ai Teheranului în timpul războiului său cu SUA și Israelul, într-un interviu. „Am avut o cooperare strânsă în trecut, care continuă și în prezent, iar aceasta include și cooperarea militară”, a spus ministrul de externe. Iranul a avut „o bună cooperare cu aceste țări: politică, economică și chiar militară”, a adăugat el. Vineri, președintele SUA Donald Trump a speculat că președintele rus Vladimir Putin ar putea ajuta Iranul „puțin”. (Digi24)

8. Volodimir Zelenski și-a acuzat aliații europeni de șantaj pentru că presează Ucraina să repare conductele de petrol „Drujba” care transportă petrol rusesc, aflate în centrul unui conflict între Ucraina și Ungaria. „Mă obligă să repun în funcțiune Drujba”, legând această chestiune de împrumutul european de 90 de miliarde de dolari, blocat de Budapesta și care servește în special la achiziționarea de arme pentru Ucraina, a declarat Zelenski. „Le-am spus prietenilor noștri din Europa că asta se numește șantaj”, a afirmat el. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Pilotul Kimi Antonelli (Mercedes) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei. Pentru italian a fost prima victorie din carieră.

9. Prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, a cerut ca statele membre să mandateze UE să negocieze cu Rusia, după ce până acum nu au reușit să convingă Moscova să renunțe la războiul împotriva Ucrainei. „Întrucât nu suntem capabili să-l amenințăm pe Vladimir Putin trimițând arme Ucrainei și nu-l putem sufoca economic fără sprijinul SUA, nu ne-a mai rămas decât o singură metodă: încheierea unui acord”, a declarat premierul belgian Bart De Wever. (Euractiv)

10. „One Battle After Another” a fost ales cel mai bun film la cea de-a 98-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, câştigând şase statuete Oscar în total. „Sinners” a câştigat patru premii, inclusiv cel de cel mai bun actor pentru Michael B. Jordan, iar „Frankenstein” a obţinut trei. Producătoarea Natalie Musteaţă, de origine română, a câştigat una dintre cele două statuete acordate la categoria Cel mai bun scurtmetraj live-action. (News.ro)

Fotografia dimineții – Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a postat duminică un videoclip în care apare bând o ceaşcă de cafea şi discutând cu asistentul său, după ce zvonuri conform cărora ar fi murit sau ar fi fost rănit au fost difuzate de presa de stat iraniană şi s-au răspândit online:

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie, la 3.000 lei, majorarea pensiilor urmând a fi de maximum 11% – Cronica dimineții
Oficial ucrainean: Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului – Cronica dimineții