Turneul Campioanelor: Halep – Svitolina in jurul orei 12.30, se vede pe DigiSport

1. Turneul Campioanelor 2019. Programul de azi – meciurile se vad pe DigiSport:

Simona Halep, locul 5 WTA, va evolua cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului, nu înainte de ora 12.30. Cele două conduc în clasamentul Grupei Violet după prima etapă. Halep a învins-o, luni, cu 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, iar Svitolina a trecut, 7-6 (12), 6-4, de Karolina Pliskova, locul 2 WTA.

Al doilea meci al zilei, nu înainte de ora 14.00, Bianca Andreescu – Karolina Pliskova.

Ieri, etapa a II-a a Grupei Roşii, dupa retragerea lui Naomi Osaka, accidentata la umăr:

Ashleigh Barty (Australia), locul I WTA – Kiki Bartens, locul 10 WTA: 6-3, 3-6, 4-6. In setul 3, Barty a condus cu 4-0!
Petra Kvitova (Cehia), locul 6 WTA – Belinda Bencic (Elveţia), locul 7 WTA: 3-6, 6-1, 4-6

2. Membrii Comitetului Executiv al FRF au validat propunerea de modificare a Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2020-2021, precum şi regulamentele privind procedurile comisiilor pentru acordarea licenţelor şi de monitorizare financiară. Nou la licenţa pentru sezonul 2020-2021:

– Să acumuleze minimum 60 de puncte în procesul anual de clasificare a academiilor de fotbal pentru copii şi juniori
– Să participe cu echipa Under 16 în competiţia dedicată acestei categorii de vârstă – Liga Elitelor
– Să participe cu echipa de junioare U15 în Campionatul Naţional de fotbal feminin U15
– Neîndeplinirea unuia dintre aceste criterii conduce la refuzarea licenţei pentru participarea în Liga 1.

De asemenea, a fost menţinută valoarea pragului de abatere acceptabilă de 10 milioane de lei, care poate ajunge până la 25 de milioane de lei, în condiţiile în care diferenţa este acoperită de aporturi de capital.

Sancţiunea pentru neîndeplinirea acestui criteriu va fi interzicerea legitimării de jucători seniori până la următoarea perioadă de evaluare a situaţiei financiare.

3. Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că, din 1,8 milioane de euro datorii totale ale clubului, cele către firmele lui sunt de 850.000 de euro. În ceea ce priveşte dosarul de bancrută frauduloasă în care este cercetat, Negoiţă a precizat că va achita el un eventual prejudiciu, chiar dacă sentinţa va veni după vânzarea clubului. „Tot clubul costă un milion. Un leu înseamnă 51 la sută, între 51 la sută şi 92, un milion. Dacă cineva vrea toate acţiunile plăteşte un milion şi le are pe toate. Datoriile nu sunt către mine, sunt către societăţi care au făcut cazări, au dat apartamente şi camere de hotel şi mâncare la Săftica mulţi ani de zile şi care au fost plătite mai puţin”, a spus Negoiţă.

4. Jucătoarele din prima ligă spaniolă de fotbal vor intra în grevă, începând cu 16 noiembrie, fiind nemulţumite de salariile pe care le primesc, informează Reuters. Jucătoarele cer un salariu minim în prima ligă de 12.000 de euro net pe lună, în timp ce cluburile nu sunt dispuse să le ofere decât 8.000 de euro. In Liga 1, un salariu de 3.000 euro lunar este considerat bun.

5. Meciul dintre nou-promovata Stade Brestois şi PSG, din etapa a XIII-a a Ligue 1, se va disputa cu casele închise, informează lequipe.fr. Brest a vândut toate biletele în doar trei minute. Capacitatea utilizabilă a arenei este de 14.920 de spectatori.

6. Intr-un meci din liga a 2-a japoneza, formatia Montedio Yamagata a inscris, la distanta de 90 de secunde, doua goluri din propriul teren in victoria, 3-0, cu Ehime.

Video: https://twitter.com/GoatWorldSport1/status/1188673192224669696

7. Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj a obţinut marţi, pe teren propriu, a doua victorie din grupa G a FIBA Europe Cup, cu campioana Bulgariei, BC Balkan, scor 92-80 (54-31). În prima dispută din grupa G, formaţia clujeană a dispus, în deplasare, de campioana Suediei, Sodertalje Kings, scor 86-80 (41-37), astfel că este lider după două etape, cu 4 puncte.

8. Echipa Bulgariei a fost sancţionată cu un meci fără spectatori şi altul cu suspendare, din cauza comportamentului rasist al fanilor la partida cu Anglia, scor 0-6, din preliminariile Euro 2020.

9. 16-imi Cupa Romaniei. Se vede pe Look, Digi, Telekom.
Hermannstadt și FCSB s-au calificat în „sferturile” Cupei

Azi
Academica Clinceni – FC Botoşani, ora 14:30, stadion Clinceni;
Sănătatea Cluj – FC Petrolul Ploieşti, ora 17:00, Cluj Arena (Cluj-Napoca);
Foresta Suceava – Dinamo, ora 19:30, stadion Areni (Suceava);
Foresta si Dinamo sunt autoarele unui meci memorabil in anul 2000, cand „cainii” au condus cu 4-0, dar au pierdut cu 5-4 acasa duelul cu Foresta. Video: https://www.youtube.com/watch?v=85wUPMsJ9TI

Joi, 31 octombrie
Metalul Buzău – CSM Politehnica Iaşi, ora 14:30, stadion Cornel Negoescu (Buzău);
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Astra, ora 18:15, stadion Municipal (Sf. Gheorghe);
FC Voluntari – Universitatea Craiova, ora 21:00, stadion ”Anghel Iordănescu” (Voluntari)

Ieri:
CS Mioveni – Hermannstadt 0-2
U Cluj – FCSB 0-1

10. Etapa 15 Casa Liga 1:
Vineri, 1 noiembrie
Ora 20.30 FC Viitorul – Chindia Târgoviște, stadion Central – Ovidiu

Sâmbătă, 2 noiembrie
Ora 18.00 Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt
Ora 20.30 CFR Cluj – Academica Clinceni

Duminică, 3 noiembrie
Ora 16:30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21.00 FCSB – Sepsi OSK Sf Gheorghe, Arena Națională – București

Luni, 4 noiembrie
Ora 18.00 Astra Giurgiu – Politehnica Iași
Ora 20.30 Universitatea Craiova – Dinamo București, stadion Municipal – Turnu Severin. OBSERVATOR: Ion Cățoi (București).

Ți-ar mai putea plăcea
Roman Abramovici a anunţat că intenţionează să vândă Chelsea – Cronica Sportivă
Chelsea s-a calificat în optimile Ligii Campionilor după ce a învins cu 4-0 pe Juventus Torino – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău