UBT Cluj învinge, în deplasare, deţinătoarea EuroCup, Gran Canaria – Cronica Sportivă

1. Echipa de baschet UBT Cluj a câștigat în deplasare, împotriva campioanei din EuroCup, formația spaniolă Gran Canaria, în prelungiri, 113-111 (54-57, 98-98), în penultima etapă din grupe.

2. Radu Drăgușin a intrat în minutul 88 la Tottenham, în victoria cu Brentford, 3-2, din etapa cu numărul 22 din Premier League.

3. Barcelona a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Osasuna, într-o partidă restantă din etapa a 20-a a campionatului Spaniei.

4. FC Voluntari a anunţat încetarea raporturilor contractuale cu tehnicianul Marin Dună, de comun acord cu acesta. În locul său a fost instalat Nicolae Dică.

5. Marc Gasol, în vârstă de 39 de ani, dublu campion mondial spaniol la baschet, şi-a anunţat miercuri retragerea din activitatea sportivă. News.ro

6. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis sancţiuni pentru FC Petrolul şi Dinamo, ca urmare a incidentelor de la meciul din Superligă dintre cele două echipe.

7. Formula 1 a respins în mod oficial oferta comună a Andretti şi Cadillac de a participa în campionat în 2025 sau 2026, dar a lăsat deschisă posibilitatea ca echipa să concureze în 2028. News.ro

8. Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF, a decis ca Dinamo să primească interdicţia de a efectua transferuri de jucători timp de două perioade de mercato. News.ro

9. FCU Craiova a anunţat că s-a despărţit de fotbalistul olandez Danny Henriques.

10. Marele Premiu al Argentinei la MotoGP a fost anulat din cauza circumstanţelor din această ţară. News.ro

11. Sepsi Sfântu Gheoorghe a confirmat revenirea fundaşului Andres Dumitrescu, sub formă de împrumut de la Slavia Praga.

12.Clubul Atletico Madrid, la care este legitimat Horaţiu Moldovan, a anunţat că a obţinut serviciile fundaşului brazilian Gabriel Paulista.

13. Federaţia Română de Handbal a anunţat într-o conferinţă de presă, că antrenorul Xavi Pascual nu va mai pregăti naţionala masculină şi că noul tehnician este George Buricea.

14. Jaqueline Cristian, locul 89 WTA, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Upper Austria Ladies Linz. Ea a fost învinsă de britanica Jodie Burrage, venită din calificări, numărul 102 mondial, scor 6-3, 7-6 (5).

15. Opt sportivi vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Doha, competiţie care va avea loc în perioada 2-18 februarie 2024. News.ro

16. Fortuna Dusseldorf s-a calificat în semifinalele Cupei Germaniei, trecând la lovituri de departajare de FC St. Pauli, cu 4-3.

17. Stephen Curry, vedeta de la Warriors, şi Sabrina Ionescu, starul WNBA de origine română, se vor înfrunta în aruncări de 3 puncte în timpul NBA All-Star Weekend din Indianapolis, la 17 februarie. News.ro

18. Africa de Sud învins surprinzător Marocul, cu 2-0, şi a eliminat semifinalista Cupei Mondiale din 2022 din Cupa Africii pe Naţiuni, în faza optimilor de finală.

19. Programul transmisiunilor de joi:

  • 15:00 – Tenis WTA – Linz – Digi Sport 2
  • 15:30 – Tenis ATP – Sud de France Open – Prima Sport 2
  • 21:30 – Premier League – West Ham – Bournemouth – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 21:30 – Belgia – Mechelen – Anderlecht – Prima Sport 5
  • 22:00 – La Liga – Getafe – Real Madrid – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 22:15 – Premier League – Wolverhampton – Manchester United – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
CFR Cluj a învins-o pe Viitorul Constanța în prelungirile partidei jucate aseară în Liga 1 – Cronica sportivă
Baschetbalist descoperit insarcinat la controlul antidoping :)) I Cronica Sportiva
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău