Un manager Meta/Facebook a fost targetat în 2021 cu spyware-ul Predator și spionat de serviciul național de informații din Grecia – Cronica de Tehnologie

1. TikTok are 150 de milioane de utilizatori activi lunar în Statele Unite, în creștere de la 100 de milioane în 2020. Cu câteva zile înainte audierea șefului TikTok, compania anunță și că a cheltuit $1.5 miliarde pe „eforturi riguroase” de îmbunătățire a securității. (Reuters)

2. Un atac cu ransomware a expus datele clienților Ferrari, anunță producătorul italian de mașini sport. Au fost expuse nume, numere de telefon, adrese fizice și de e-mail, însă datele financiare sunt în siguranță, iar operațiunile companiei nu au avut de suferit. (Bloomberg)

3. Un manager Meta a fost targetat în 2021 cu spyware-ul Predator și spionat de serviciul național de informații din Grecia. Este primul caz cunoscut în care un cetățean american a fost vizat de un stat al Uniunii Europene. Guvernul elen a negat până acum acuzațiile de spionaj ilegal, care îi sunt aduse încă de anul trecut. (NY Times)

4. Doi experți în securitate au câștigat un concurs de hacking cu ajutorul ChatGPT. Chatbot-ul i-a ajutat să scrie cod pentru exploatarea unor vulnerabilități din sistemul industrial, scurtând procesul cu mai multe ore. Cei doi spun că au arătat cum ar putea un hacker determinat să-și completeze cunoștințele și să pună cap la cap mai multe vulnerabilități pentru a prelua controlul sistemului. (WSJ)

5. Amazon vrea să disponibilizeze alți 9.000 de angajați până la finele lunii aprilie, după ce a tăiat deja 18.000 de job-uri în ianuarie. Sunt vizate divizii precum AWS, Twitch și publicitatea. (Profit.ro)

6. Microsoft își va lansa propriul magazin de jocuri mobile, în contextul în care Digital Markets Act va obliga Google și Apple să-și deschidă sistemele de operare pentru a permite accesul la magazine alternative de conținut. Acesta ar urma să fie lansat anul viitor, dacă achiziția Activision Blizzard va fi aprobată de autorități. (Profit.ro)

7. Startup-ul Runway a lansat un AI generativ care poate produce clipuri video de trei secunde pe baza unei comenzi scrise sau pornind de la o imagine. Într-o demonstrație făcută de companie, Gen 2 a creat în câteva minute un video care corespundea descrierii. Deocamdată, accesul se face pe baza unei liste așteptare. (Bloomberg)

8. Netflix va lansa anul acesta 40 de noi jocuri mobile casual, ce vor fi disponibile exclusiv abonaților. Compania mai are în lucru alte 70 de jocuri, dezvoltate împreună cu parteneri precum Ubisoft, care se vor alătura celor 55 de titluri lansate până acum. (News.ro)

9. Împreună cu subsidiara Nuance Communications, Microsoft anunță o aplicație din domeniul sănătății bazate pe limbajul GPT-4 și propria tehnologie de recunoaștere a vorbirii. Numită Dragon Ambient eXperience Express, aceasta poate genera schițe pentru notele clinice necesare în urma consultărilor. (CNBC)

10. Modelele lingvistice GPT ar putea afecta 19% dintre lucrătorii din Statele Unite, în sensul că ar putea contribui la cel puțin jumătate din sarcinile acestora. Aceleași instrumente AI pot influența cel puțin 10% din sarcinile realizate de 80% dintre angajații americani, conform unui studiu. (PCMag)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica de Tehnologie – TikTok scos din Google Play India pentru că încurajează pornografia
În medie, americanii își petrec 12 ani din viață folosind smartphone-ul – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău