Un medic român a plecat din țară la fiecare 4 ore în anul pandemiei – Cronica serii

Raportul prezidențial „România Educată”, care a fost adoptat prin memorandum de către Guvern în ședința de miercuri, este un document de 137 de pagini, structurat pe șapte capitole principale. Toate detaliile le găsiți aici.

1. Un medic român a plecat din țară la fiecare 4 ore în anul pandemiei. Exodul continuă și după creșterile salariale consistente din 2018. ​2173 de medici români au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei, eliberarea de certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afara țării), 2.173 de medici într-un an înseamnă o medie de 5,95 de medici pe zi – aproape un medic la fiecare 4 ore. (Hotnews)

2. Prima generație de elevi care, de la intrarea în clasa pregătitoare până la a VIII-a, a învățat pe un curriculum bazat pe competențe, nu va avea, la finalul liceului, în 2025, un Bacalaureat bazat pe competențe, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat că primul Bacalaureat bazat pe competențe va fi în anul 2026, „până atunci Bacalaureatul va fi în modul cunoscut”. (G4Media)

3. Datoria totală externă a României a crescut cu 1,05 miliarde euro, la sfârşitul lunii mai, la 126,98 miliarde euro, faţă de finalul anului 2020 (125,92 miliarde euro), relevă datele publicate de Banca Naţională a României. (News.ro)

4. Curtea Constituţională a admis parţial, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările privind transferul magistraţilor şi reducerea vechimii procurorilor de la DNA şi DIICOT. Judecătorii constituţionali au admis sesizarea în legătură cu reducerea de la zece la şapte ani a vechimii pentru procurorii DNA şi DIICOT, iar în ceea ce priveşte principiul bicameralismului, instanţa constituţională a respins sesizarea instanţei supreme. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Facebook a concediat 52 de angajați, în perioada ianuarie 2014 – august 2015, pentru abuzarea drepturilor de acces la datele personale ale utilizatorilor. Cei mai mulți dintre inginerii concediați atunci accesau datele femeilor de care erau interesați. (The Telegraph)

5. Europenii nu vor mai putea cumpăra mașini noi cu motoare diesel sau pe benzină, începând din 2035, potrivit planului Green Deal publicat de Comisia Europeană. „Toate cele 27 de state membre s-au angajat să transforme UE în primul continent neutru climatic până în 2050. Pentru a ajunge acolo, s-au obligat să reducă emisiile cu cel puțin 55% până în 2030, raportat la 1990”, se arată în prezentarea CE. (Profit.ro)

6. Deficitul contului curent s-a adâncit cu 85%, la 5,95 miliarde de euro, în perioada ianuarie-mai 2021, în comparație cu aceeași perioadă din 2020. Evoluția vine pe fondul creșterii deficitului comercial și al trecerii balanței primare de pe excedent pe un deficit abrupt, ca urmare a încasărilor firmelor străine din dividende. Pe de altă parte, investițiile străine directe au continuat să recupereze. (Profit.ro)

7. Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, în primele cinci luni, comparativ cu perioada similară din 2020, cu 27%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (News.ro). Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut cu 25,3%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020. (News.ro)

8. Circa 4% dintre cazurile de cancer depistate anul trecut în lume (740.000) sunt legate de consumul de alcool, inclusiv moderat, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului. (Hotnews)

9. Cuba a blocat accesul la platformele sociale și aplicațiile de comunicare, ca răspuns la proteste. WhatsApp, Facebook, Instagram și Telegram se numără printre aplicațiile afectate. (NetBlocks)

10. Netflix încearcă să identifice noi surse de venituri, cu care să le completeze pe cele din abonamente. Serviciul american de streaming se îndreaptă din ce în ce mai mult spre evenimente live, jocuri video și comercializarea de produse legate de conținutul din cadrul platformei. (Hollywood Reporter)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Simona Halep eliminata de la Wimbledon
Ambasadorul României e retrimis la Viena, ca „gest de deschidere și de facilitare a unui dialog dinamic” – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău