Una dintre cele mai mari companii de securitate din lume, FireEye, a fost atacată de hackeri – Cronica de Tehnologie

1. Una dintre cele mai mari companii de securitate din lume, FireEye, a fost atacată de hackeri, care au reușit să acceseze o parte din sistemele interne și să compromită inclusiv suita Red Team, folosită pentru testarea securității a mii de clienți. Oficialii companiei spun că este vorba de un atac sofisticat, realizat cu susținerea unui guvern străin, suspectul principal fiind Rusia. (WSJ)

2. Apple și Cloudflare au dezvoltat împreună un nou protocol, numit Oblivious DNS-over-HTTPS, care protejează intimitatea utilizatorilor separând query-urile DNS de client. ODoH criptează query-ul și-l trece printr-un proxy server, care se interpune între utilizator și site-uri, ascunzând identitatea celui care a trimis cererea. (TechCrunch)

3. Huawei a dezvoltat un software care identifică minoritarii uiguri prin scanare facială și alertează automat poliția chineză. Ținută până acum secretă, existența software-ului a fost descoperită prin intermediul unui document păstrat chiar pe site-ul companiei. (Washington Post)

4. WhatsApp lansează un coș de cumpărături pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a comanda mai multe produse o dată. Acesta funcționează similar celui din magazinele online și ajută comercianții care vând pe WhatsApp să gestioneze mai ușor comenzile. (News.ro)

5. YouTube Gaming aproape că și-a dublat watch time-ul anul acesta, înregistrând, până acum, vizualizări de peste 100 de miliarde de ore. 10% dintre acestea reprezintă stream-uri live. Din peste 40 de milioane de canale de jocuri active, mai bine de 80.000 au trecut de 100.000 de abonați. (VentureBeat)

6. China a blocat 105 aplicații pentru încălcarea regulilor privind combaterea pornografiei, violenței și a jocurilor de noroc. Printre acestea se numără și TripAdvisor, însă majoritatea aplicațiilor vizate sunt chinezești. (BBC)

7. Apple lansează Fitness+ pe 14 decembrie în Statele Unite, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Marea Britanie și Irlanda. Serviciul va fi disponibil în cadrul aplicației Fitness și costă $10 pe lună sau $80 pe an, fiind inclus și în cea mai scumpă variantă a bundle-ului Apple One, de $30 pe lună, alături Apple Music, Apple TV+ și altele. (Profit.ro)

8. Amazon a lansat o platformă pentru stocarea și analizarea datelor de sănătate în AWS, numită HealthLake. Compania americană spune că HealthLake poate înțelege și extrage informațiile medicale în timp real, incluzând aici proceduri medicale și diagnosticări. (VentureBeat)

9. Producătorul aplicației de meditație și relaxare Calm, cu 4 milioane de utilizatori plătitori, primește o investiție de $75 de milioane și ajunge să valoreze $2 miliarde. Printre cei care au investit acum în produsul care este profitabil încă din 2016 se numără Goldman Sachs, CEO-ul Salesforce Marc Benioff și Sound Ventures a lui Ashton Kutcher, unul din primii investitori în Calm. (Bloomberg)

10. Apple a prezentat AirPods Max, o pereche de căști over-ear cu sistem de noise cancelling și buton rotativ Digital Crown pentru comenzi. Aceasta va fi disponibilă din 15 decembrie și va costa $549, aproape dublu față de WM-1000XM4, căștile de top similare de la Sony. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Apple a publicat un FAQ legat de viitoarea scanare a fotografiilor de pe dispozitivele sale – Cronica de Tehnologie
Tesla amână livrările pentru Cybertruck pe anul viitor – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău