Uniunea Europeană a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de decese din ultimii 60 de ani – Cronica dimineții

1. Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat un raport despre COVID-19 la copii şi rolul pe care îl joacă şcoala în transmiterea bolii. Potrivit raportului, în următoarele luni, cazurile de COVID-19 la copii vor creşte probabil mai mult decât la adulţi, care sunt vaccinaţi în număr tot mai mare. În plus, având în vedere riscul continuu de transmitere în rândul copiilor nevaccinaţi, este esenţial ca sistemul educaţional să fie pregătit înainte de anul şcolar care urmează. (News.ro)

2. Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au reprezentat în trimestrul I 2021, în termeni nominali, 5.476 lei pe gospodărie, în creștere cu 357 de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Cheltuielile totale medii ale unei gospodării au fost, în trimestrul I 2021, în medie, de 4.640 lei lunar, în creștere cu 371 de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. (Biziday)

3. Uniunea Europeană a înregistrat în 2020 un număr record de decese, cel mai mare din ultimii 60 de ani, potrivit primelor statistici disponibile. Ţările UE au înregistrat cu 534.000 de decese mai mult decât în 2019 (o creştere de 11%). Numărul „reflectă impactul pandemiei COVID-19”, potrivit Eurostat. Numărul morţilor a crescut în toate ţările UE în această perioadă, dar în special în Italia (+111.700, + 18%), Spania (+75.500, + 18%) şi Polonia (+67.600, +17%). Cea mai mare scădere a populaţiei se observă în Italia, urmată de România și Polonia. (Digi24)

4. Comisia Europeană a pregătit un document care, dacă va fi adoptat, va însemna sfârșitul motoarelor cu ardere internă. Comisia propune reducerea emisiilor mașinilor noi cu 65% din 2030 și reducerea la zero din 2035. (Bloomberg)

5. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că îşi doreşte ca din toamna anului 2022 să se reintroducă admiterea în licee, acolo unde este concurenţă mare. El a mai precizat că speră ca în două săptămâni să fie adoptat un memorandum în acest sens şi că partidele din Coaliţia de guvernare îşi vor asuma ideile din proiectul ”România Educată”. Liceele, afirmă ministrul, ar trebui să organizeze admiterea în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, cu subiecte proprii. (News.ro)

Promo: Chef Alex Petricean continua povestea românească de la Noua și la mare. Restaurantul Noua, Bucătărie Estivală, și-a deschis porțile la Casa de Mare din Olimp. Meniul are la baza ingrediente de calitate ale producătorilor și fermierilor locali și, pentru că este chiar pe malul mării, se concentrează pe fructe de mare și pește de Marea Neagră.

6. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, vineri seară, că va exista o discuţie în cadrul partidului despre remanierea lui Alexandru Nazare, dar şi despre cel care urmează să-i ia locul. ”Domnul ministru Nazare şi-a făcut datoria ca ministru al Finanţelor”, a afirmat Orban. Întrebat dacă se pune problema retragerii sprijinului politic premierului Cîţu, preşedintele PNL a replicat: ”Suntem departe de o astfel de decizie”. (News.ro)

7. Toți cei trei indici ai bursei americane, Dow Jones Industrial, S&P 500 și Nasdaq, au închis săptămâna pe plus, ajungând la un nivel record. (CNBC)

8. Malta le va cere începând de săptămâna viitoare tuturor călătorilor să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19, a anunţat vineri ministrul sănătăţii din această ţară, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus. Dovada vaccinării va fi obligatorie începând cu 14 iulie. „Vom fi prima ţară din Europa care ia această măsură”, a adăugat ministrul. (Hotnews)

9. Novak Djokovic va juca duminică finală turneului masculin de la Wimbledon împotriva italianului Matteo Berrettini. Este pentru prima oară când Berrettini se califică într-o finală de Grand Slam. (Reuters)

10. Un bărbat negru din Texas, care a stat anul trecut șapte ore la coadă, pentru a vota la alegerile prezidențiale, a fost arestat. Hervis Rogers, devenit erou național, este acuzat de procurorul general din Texas că a votat ilegal, fiind încă sub interdicție, după ce a fost condamnat pentru tâlhărie în 1995. Fiind recidivist el risca până la 25 de ani de închisoare. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Coperta revistei The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Senator AUR: Unul dintre obiectivele partidului este „reunificarea cu Basarabia” – Cronica dimineții
Deficitul bugetului a fost de 37,21 miliarde lei în primele șase luni ale anului – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău