US Air Force vrea să-și dezvolte o flotă de 1.000+ de avioane controlate de AI – Cronica de Tehnologie

1. Microsoft lucrează la un nou model lingvistic, care ar putea concura cu cele mai puternice modele ale rivalilor, în frunte cu Google. Numit MAI-1, noul model lingvistic al companiei va fi compus din aproximativ 500 de miliarde de parametrii. (The Information)

2. US Air Force vrea să-și dezvolte o flotă de peste 1.000 de avioane controlate de AI, după ce unele dintre acestea s-au dovedit deja superioare piloților umani. Primele avioane pilotate de inteligența artificială ar trebui să intre în funcțiune până în 2028. (AP)

3. China a spart serverele Ministerului Apărării din Marea Britanie și a accesat sistemul de salarizare. Hackerii chinezi au intrat în posesia numelor și detaliilor bancare ale angajaților. (Sky)

4. Apple va prezenta marți noi tablete, la 18 luni de când a ieșit pe piață ultima oară cu iPad-uri noi. Compania este așteptată să lanseze upgrade-uri pentru iPad Pro și iPad Air, dar și accesorii noi pentru acestea. (Bloomberg)

5. 296.9 milioane de smartphone-uri au fost livrate în primul trimestru al anului, ceea ce aduce o creștere cu 6% YoY. Cu o cotă de 20% din piață, Samsung a detronat Apple, profitând de scăderea cu 13% a producătorului american. (Counterpoint)

6. iPhone 15 Pro Max a fost cel mai vândut smartphone în primul trimestru, urmat fiind de alte trei modele de iPhone. Analiștii remarcă creșterea în popularitate a versiunilor Pro de iPhone, care reprezintă acum jumătate din vânzările Apple. (Profit.ro)

7. Veniturile din cloud au crescut cu 21% de la an la an în primul trimestru din 2024, ajungând la $76 de miliarde. Amazon rămâne liderul pieței cu 31%, urmat de Microsoft cu 25% și Google cu 11%. (TechCrunch)

8. Sub 10% din tranzacțiile cu stablecoin-uri sunt realizate de utilizatori reali, adică un volum de $149 de miliarde dintr-un total de $2.2 trilioane. Grosul tranzacțiilor sunt făcute de comercianți la scară largă și boți. (Bloomberg)

9. Videoclipul melodiei The Hardest Part a lui Washed Out a fost creat folosind modelul text-to-video Sora, dezvoltat de OpenAI. Clipul de patru minute reprezintă prima astfel de creație realizată de o casă de discuri importantă. (LA Times)

10. Bolt și-a asigurat o facilitate de credit de €220 de milioane, care ar putea ajuta compania să se pregătească pentru listarea la bursă. Evaluată la €7.4 miliarde în 2022, compania de ridehailing operează în mai bine de 45 de țări, majoritatea din Europa și Africa. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Google Search a indexat conversațiile utilizatorilor cu chatbot-ul Bard – Cronica de Tehnologie
Companiile au inceput sa foloseasca inteligența artificială pentru a urmări mesajele angajaților – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău