Valentin Mihăilă a înscris din pasa lui Dennis Man, în meciul Parma – Roma 2-0, din Seria A – Cronica sportivă

1. Ieri s-au disputat încă două meciuri din etapa a 27-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, respectiv:

-Astra Giurgiu s-a impus cu 1-0 în fața Chindiei Târgoviște, în deplasare, ajungând la al cincilea meci la rând fără înfrângere. Singurul gol al meciului a fost înscris de Raspopovici, în min. 75 (Video);

-CFR Cluj a câștigat fără probleme meciul cu Poli Iași, cu 4-0, și a egalat-o pe FCSB în clasament, la număr de puncte. Au marcat: Alex Chipciu 44, Billel Omrani 45+2, Ciprian Deac 61, 87 (Video).

2. În clasament, pe primul loc se află FCSB, cu 60 de puncte, urmată de CFR Cluj, tot cu 60 de puncte, Univ. Craiova, cu 53 de puncte, și de Sepsi Sf. Gheorghe, cu 40 de puncte.

Astăzi se joacă încă două meciuri din etapa a 27-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, respectiv FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe (de la ora 17.30) și Dinamo București – FC Argeș (de la ora 20.30).

3. Ieri s-au disputat ultimele două meciuri din etapa a 19-a a Ligii 2 Casa Pariurilor la fotbal, respectiv:

-Csikszereda – Dunărea Călărași 0-1 (Kanda 52)

-Unirea Slobozia – Rapid București 2-1 (Toma 18-din penalty, Diarra 72 / Hlistei 54). După acest meci, Nicolae Grigore a demisionat de la conducerea echipei Rapid. (News.ro)

În clasament, după 19 etape, pe primul loc se află ASU Poli Timișoara, cu 32 de puncte, urmată de patru formații cu 31 de puncte, respectiv U Craiova 1948, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Farul Constanța și Dunărea Călărași. 

4. Selecţionerul Adrian Mutu a anunţat cei 23 de jucători din lotul României pentru Campionatul European U21, faza grupelor, care va avea loc în perioada 24-31 martie. Printre cei convocați se află Andrei Vlad, Alexandru Paşcanu, Alexandru Măţan și Olimpiu Moruţan. (News.ro) Lipsesc Man, Ianis Hagi, Mihăilă și Florinel Coman, care sunt eligibili pentru naționala mare. (Gsp.ro)

5. Dennis Man și Valentin Mihăilă au reușit un meci extraordinar în Seria A, în victoria pe care Parma a reușit-o ieri, acasă, cu Roma, cu 2-0. Dennis Man a fost integralist și a pasat decisiv, la primul gol al echipei sale, lui Valentin Mihăilă, care a reușit al doilea gol consecutiv în campionat. (LookSport)

În alte meciuri ale etapei din Seria A, Sassuolo – Verona 3-2 (Chiricheș a fost titular și a jucat până în min. 87), Torino – Inter 1-2, Cagliari – Juventus 1-3 (hatrick Cristiano Ronaldo, în vreme ce Răzvan Marin a fost integralist la gazde) și AC Milan – Napoli 0-1. În clasament, Inter este primul loc, cu 65 de puncte, urmată de Milan, cu 56 de puncte, și Juventus, cu 52 de puncte.

6. Autoritățile din Anglia plănuiesc o revenire a fanilor la competițiile majore, chiar din această primăvară. Finala Cupei Angliei, care se va disputa pe 15 mai, ar putea avea 20 de mii de fani în tribune, pe Wembley. De asemenea, Campionatul Mondial de snooker, care începe pe 17 aprilie, ar putea să aibă fani în tribune. (Eurosport)

7. Jaqueline Cristian s-a calificat pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de categorie WTA 500, la Sankt Petersburg, după ce a învins-o, duminică, pe rusoaica Alina Şaraeva, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-1, în ultimul tur al calificărilor. (News.ro)

8. Primoz Roglic (Jumbo Visma) părea scăpat în câștigător în cursa de ciclism Paris-Nisa, dar a fost urmărit de ghinion ieri, după ce a căzut de două ori. Astfel, Magnus Cort și-a adjudecat ultima etapă a cursei, iar Max Schachmann, învingătorul de anul trecut, și-a apărat cu succes titlul, terminând cu 19 secunde în fața lui Aleksandr Vlasov. (Eurosport)

9. Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică, la Bucureşti, de reprezentativa Kosovo, scor 30-25, în preliminariile Euro 2022. După patru meciuri jucate, România rămâne cu 3 puncte într-o grupă din care Suedia e sigură de locul ei la Euro, iar Muntenegru (două puncte, un meci în minus) și chiar Kosovo (3 puncte) au de-acum șanse bune de calificare la turneul final din Ungaria și Slovacia. (Lead.ro)

10. Din campionatele importante ale Europei:

-în Premier League, ieri s-au disputat patru meciuri: Southampton – Brighton 1-2, Leicester – Sheffield United 5-0 (triplă Iheanacho), Arsenal – Tottenham 2-1 și Manchester United – West Ham 1-0. În clasament, Man. City este pe locul întâi (71 de puncte), urmată de Man. United (57 de puncte), Leicester (56 de puncte) și Chelsea (51 de puncte). Astăzi se joacă ultimul meci al etapei, Wolves – Liverpool, de la ora 22.00; 

-patru meciuri s-au jucat ieri în La Liga: Celta Vigo – Athletic Bilbao 0-0, Granada – Real Sociedad 1-0, Eibar – Villarreal 1-3 și Sevilla – Betis 1-0. În clasament, Atletico Madrid este pe locul 1, cu 63 de puncte, urmată de Real Madrid, cu 57 de puncte, și de Barcelona, cu 56 de puncte. Astăzi se joacă ultimul meci al etapei, Barcelona – Huesca, de la ora 22.00;

-ieri, în Bundesliga, s-au jucat trei meciuri, respectiv Leverkusen – Bielefeld 1-2, Leipzig – Frankfurt 1-1 și Stuttgart – Hoffenheim 2-0. În clasament, după 25 de etape, Bayern are 58 de puncte, fiind urmată de Leipzig, cu 54 de puncte și de Wolfsburg, cu 48 de puncte;

-aseară s-au disputat ultimele meciuri din etapa a 29-a din Ligue 1, cele mai importante meciuri fiind Monaco – Lille 0-0 și PSG – Nantes 1-2. În clasament, Lille este pe primul loc, cu 63 de puncte, urmată de PSG și Lyon, cu 60 de puncte fiecare.

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 12.00 – WTA St Petersburg, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 17.00 – ATP Dubai, tenis masculin – Eurosport 2

-ora 17.30 – Botoșani – Sepsi, Liga 1 Casa Pariurilor –  Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 20.00 – WTA Monterrey, tenis feminin – Digi Sport 4

-ora 20.30 – Dinamo – FC Argeș, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 22.00 – Barcelona – Huesca, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport+

-ora 22.00 – Wolves – Liverpool, Premier League – Eurosport 1

Ți-ar mai putea plăcea
CFR joacă la Roma, cu Lazio, în Conference League – Cronica Sportivă
Villarreal o elimină pe Bayern Munchen și ajunge în semifinalele Champions League – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău