Vânzările de cărți din Marea Britanie au scăzut la cel mai mic nivel din 1983 – Cronica de Carte

1. O Ordonanță de Urgență aflată în dezbatere publică prevede că timbrul literal plătit către Uniunea Scriitorilor din România se va aplica pentru toate cărțile vândute, indiferent de domeniul acesteia, de țara de proveniență a autorului sau de calitatea acestuia de membru al Uniunii Scriitorilor din România. Asociația Editorilor din România (AER) estimează că editurile ar urma să plătească peste 3 milioane de euro pe an și solicită eliminarea completă a timbrului literar. (Agerpres)

2. Primăria Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române intenționează să depună un proiect de finanțare europeană pentru amenajarea unui spațiu cultural imersiv în centrul istoric al Capitalei, la adresa Lipscani 26. Spațiul ar urma să găzduiască expoziții digitale, lansări de carte, ateliere educaționale, holograme și instalații multimedia dedicate patrimoniului literar național. (Agerpres)

3. Volumul „Gutenberg 42B” scris de Igor Bergler a apărut recent la Editura Litera. Continuare a cărții „Biblia pierdută”, noul volum aduce o schimbare narativă, întrucât îl plasează în centrul acțiunii pe comisarul praghez Mikuláš Ledvina, care preia ștafeta în urmărirea unui rău ce traversează veacurile. (News.ro)

4. Cartea „Știința minunilor: Cum ne ajută fizica să înțelegem realitatea” scrisă de fiziciana italiană Virginia Benzi a apărut la Corola, o marcă a Editurii ap! (ACT și Politon). Cartea este structurată în 10 capitole și este însoțită de numeroase grafice colorate, ilustrații explicative sau imagini reprezentative. În vârstă de numai 27 de ani, Virginia Benzi are peste un milion de următori pe rețelele de socializare Tik Tok și Instagram datorită modului interactiv în care prezintă noțiuni despre fizică. (Agenția de Carte)

5. A opta ediție a Festivalului de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu” va avea loc în 5 mai la Craiova și în 8 mai la Băilești, orașul de origine al scriitorului. De-a lungul carierei sale, scriitorul care a încetat din viață în 2006 a publicat mai multe volume de poezie și monografii teatrale, inclusiv împreună cu soția sa. (Agenția de Carte)

6. Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește luni, 4 mai, de la ora 19:00, un eveniment de relansare a cărții „2484 Quirinal Ave.” scrisă de Florin Chirculescu sub pseudonimul literar Sebastian A. Corn. Noua ediție apare la mai bine 30 de ani de la varianta inițială și este publicată de Editura Nemira într-o variantă revizuită și adăugită. (O mie de semne)

7. Noul roman „Dansează când îți vine să plângi” scris de Camelia Cavadia a apărut la Editura Trei și propune ca temă una dintre cele mai puternice forme de apropiere dintre oameni: prietenia. Cartea urmărește destinul a trei femei unite de o relație începută în adolescență și consolidată de-a lungul anilor, până la punctul în care prietenia nu mai este doar legătura dintre ele, ci însăși structura existenței lor. (Book Hub)

8. Amazon a lansat un nou update software pentru e-book readerele Kindle Colorsoft și Kindle Scribe Colorsoft, iar principala noutate este introducerea Dark Mode, funcție care inversează culorile de la text negru pe fundal gri la text alb pe fundal închis la culoare. Noua funcție poate fi aplicată individual în secțiunile Home, Library și Settings. (Good E-Reader)

9. Vânzările lunare de cărți din Marea Britanie au scăzut în aprilie 2026 la cel mai mic nivel de după anul 1983. Datele au fost furnizate în cadrul studiului lunar realizat de Confederation of British Industry, care a acordat un scor general de -68 în aprilie 2026, comparativ cu -52 în martie. Clasamentul are la bază datele furnizate de edituri, iar 77% dintre acestea au raportat scăderi de vânzări în aprilie 2026 comparativ cu luna similară a anului trecut. În schimb, doar 9% dintre edituri au înregistrat creșteri de vânzări. (Reuters)

10. Platforma de socializare Tik Tok a lansat prima ediție din Marea Britanie pentru BookTok, o listă cu cele mai populare cărți pe baza vânzărilor de carte și a mențiunilor primite de cărți pe hashtag-ul #BookTok în clipurile video postate pe Tik Tok. Clasamentul a fost realizat de furnizorii de date Media Control și NielsenIQ BookData, iar primele 20 de poziții ale acestuia sunt ocupate integral de femei, în timp ce scriitoarea irlandeză Chloe Walsh apare cu toate cele șase cărți ale seriei „Boys of Tommen”. În total, hashtag-ul #BookTok a avut în luna martie 77 de milioane de postări. (BBC)

Ți-ar mai putea plăcea
S-au anunțat nominalizările la Women’s Prize for Fiction 2021 – Cronica de carte
Revista Time a anunțat lista celor 100 de cărți obligatoriu de citit ale anului 2023 – Cronica de Carte