Wyoming a devenit primul stat din SUA care a interzis pilula de avort – Cronica dimineții

1. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va înainta, luni, Ministerului Finanțelor Publice o propunere privind stabilirea unor tarife pentru polițele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut, dar și o altă propunere care vizează renunțarea la taxa de unu la sută aplicată companiilor de asigurări. (Profit.ro)

2. Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a declarat că e „sceptic” în ceea ce privește susținerea lui Nicușor Dan pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, deoarece acesta “nu a livrat la nivelul așteptărilor”. (Digi24)

3. Rusia a fost de acord cu prelungirea acordului privind cerealele pentru doar 60 de zile, a declarat sâmbătă pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova. Aceasta a dezmințit întormația că acordul ar fi fost semnat pentru 120 de zile. (News.ro)

Din Cronica de Mediu: Lumea se confruntă cu o criză iminentă a apei, cererea fiind estimată să depășească oferta de apă dulce cu 40% până la sfârșitul acestui deceniu, au spus experții în ajunul unui summit crucial al ONU privind apa. Guvernele trebuie să înceteze de urgență să subvenționeze extracția și suprasolicitarea apei prin subvenții agricole direcționate greșit, iar industriile de la minerit până la producție trebuie să-și revizuiască practicile risipitoare, potrivit unui raport de referință privind economia apei. Națiunile trebuie să înceapă să gestioneze apa ca un bun comun global, deoarece majoritatea țărilor sunt foarte dependente de vecinii lor pentru aprovizionarea cu apă, iar suprasolicitarea, poluarea și criza climatică amenință rezervele de apă la nivel global, spun autorii raportului. (Theguardian)

4. Rusia ar lua în considerare „propuneri cu adevărat serioase” din partea națiunilor occidentale și a Ucrainei cu privire la o posibilă încheiere a războiului, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. (Hotnews)

5. Ministrul australian al Apărării a respins sugestia că guvernul din care face parte ar fi promis susținerea Statelor Unite într-un eventual conflict cu China, din motive de Taiwan, în schimbul acordului semnat cu SUA pentru primirea a trei submarine americane și construirea a altor opt. (Link)

6. Comandantul batalionului Brigăzii 46 Aeromobile Independente, Anatoli „Kupol” Kozel, a fost retrogradat după ce a criticat Forțele Armate Ucrainene într-un interviu acordat publicației The Washington Post. Militarul ucrainean s-a plâns că nu are timp să instruiască noii recruți trimiși să lupte la Bahmut și mulți fugeau speriați la auzul împuscăturilor. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Telescopul spațial James Webb a realizat o imagine spectaculoasă cu steaua WR 124 din constelația Sagitta, care este de circa 30 de ori mai mare decât Soarele și se află la circa 15.000 de ani-lumină de Pământ. Imaginea este importantă pentru cercetători pentru că steaua respectivă este pe punctul de a se se transforma într-o supernovă, motiv pentru care astfel de fotografii sunt realizate rar de telescoapele spațiale. (NASA)

7. Retragerile din depozitele de la Credit Suisse au depășit 10 miliarde de franci francezi (aproape $11 miliarde) pe zi la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit surselor FT. Autoritățile elvețiene caută soluții în acest weekend pentru salvarea băncii. (FT)

8. Wyoming a devenit primul stat din SUA care a interzis pilula de avort. Guvernatorul Mark Gordon a cerut aleşilor să meargă mai departe şi să includă interzicerea totală a avortului în constituţia statului şi să o supună votului alegătorilor. (News.ro)

9. New York Times scrie despre cum a fost sabotată realegerea lui Jimmy Carter, în 1980, de un politician din Texas, fost guvernator al acestui stat. John B. Connally Jr. le-a transmis iranienilor să nu elibereze ostatecii americani înainte de alegeri, deoarece candidatul republican Ronald Reagan le va propune o înțelegere mai bună decât președintele Carter. (NYTimes)

Din Cronica Sportivă: Mexicanul Sergio Perez (Red Bull Racing) va porni de pe prima poziţie a grilei de start, în Marele Premiu al Arabiei Saudite, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

10. Fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump a anunțat că se aşteaptă să fie arestat săptămâna viitoare, marţi, într-un caz al biroului procurorului districtual din Manhattan. Trump le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze și să-și “ recupereze țara”. Republicanul Kevin McCarthy, liderul Camerei Reprezentanților din Congresul american, a declarat că un posibil rechizitoriu ar fi „un abuz de putere revoltător al unui procuror radical care îi lăsă pe criminali violenți liberi în timp ce urmărește răzbunare politică” împotriva lui Trump. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Un copil de șase ani se joacă într-un coșciug aflat într-un cimitir din Iskenderun, Turcia. Numărul victimelor cutremurului a depășit 50.000 în Turcia. Susana Vera/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Donald Tusk, discurs impecabil, în limba română, aseară, la Ateneul Roman
Medic epidemiolog: România se află într-o faza descendentă a pandemiei de COVID încă de săptămâna trecută – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău