YouTube lucrează la o secțiune dedicată cărților audio, care ar putea fi lansată anul viitor – Cronica de Tehnologie

1. Meta a lansat Muse Spark Open, despre care spune că este cel mai avansat model deschis dezvoltat în Statele Unite. Acesta are 816 miliarde de parametri și poate rula local pe două sisteme Mac Studio cu câte 512GB RAM, în urma unei rare colaborări cu Apple. (News.ro)

2. Microsoft a prezentat MAI-Base-2 și pretinde că este cel mai performant model de bază deschis, conform testelor interne. Cu un total de 2,8 mii de miliarde de parametri, acesta este de 4-12 ori mai eficient în pre-antrenament decât DeepSeek-V4-Pro-Base. (Microsoft)

3. Un om de știință, care a cercetat în detaliu rețelele neuronale moderne, susține că acestea sunt mai ușor de interpretat decât s-a crezut inițial. Acesta spune că rețelele neuronale sunt deja „curate” și că pot fi cercetate direct, în loc să fie dezasamblate înainte. (Goodfire)

4. YouTube lucrează la o secțiune dedicată cărților audio, care ar putea fi lansată anul viitor. Platforma poartă deja de mai multe luni negocieri cu mai multe edituri, iar accesul ar putea să fie legat de abonamentele Premium. (WSJ)

5. Taiwanul va finanța un parc industrial în valoare de aproape $4 miliarde, ce va fi construit în Texas și va fi folosit de Nvidia și alte companii de inteligență artificială. Mai multe astfel de centre, fiecare costând între $2 și $4 miliarde, vor fi construite de Taiwan în Statele Unite. (Bloomberg)

6. Amazon a lansat primele dispozitive sub brandul Bee, după achiziționarea acestuia în urmă cu un an. Frontier ($75) și Eclipse ($100) folosesc inteligența artificială pentru transcrierea și rezumarea însemnărilor vocale, dar și pentru a răspunde la întrebările utilizatorilor. Pentru acces la toate funcțiile este necesară plata unui abonament de $12 pe lună. (Profit.ro)

7. Apple a primit aprobarea pentru a lansa Apple Intelligence în China, spune fostul CEO Tim Cook. O variantă beta va fi disponibilă aici spre finele lunii, dar aceasta nu va include și Siri AI. (Reuters)

8. Sony a lansat trei noi playere audio bazate pe Android sub brandul Walkman. Cu prețuri cuprinse între $1,900 și $5,900, acestea targetează audiofilii, promițând funcții premium și „calitate fără compromis a sunetului”. (Bloomberg)

9. Noile condiții de utilizare pentru conturile de business care folosesc platformele Meta prevăd că gigantul american le poate copia conținutul site-urilor, avertizează experții. Acestea intră în vigoare de la 30 octombrie și au în vedere firmele și persoanele publice care au pagini de Facebook, conturi de Messenger, profiluri de Instagram și canale de WhatsApp. (Nieman Lab)

10. Volvo anunță că va folosi platforma Hyperion de la Nvidia pentru a lansa mașini autonome de nivel 2++ până în 2030. Mașinile dezvoltate astfel de producătorul suedez cu proprietar chinez se vor putea descurca fără intervenția șoferului în anumite situații complexe din trafic, inclusiv în intersecțiile cu semafoare și indicatoare de cedare a priorității. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Amazon ar putea prezenta săptămâna viitoare un nou model lingvistic, care poartă numele de cod Olympus – Cronica de Tehnologie
Comisia Europeană a decis că Google trebuie să deschidă accesul la Android și Google Search pentru companiile concurente – Cronica de Tehnologie