10 state est-europene, inclusiv România, au solicitat Comisiei Europene renegocierea contractele pentru achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 – Cronica serii

1. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 6,05% pe an, un nivel similar fiind înregistrat în data de 31 decembrie 2012. ​(Digi24)

2. Unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a cere mai mulţi bani de la bugetul de stat prin mecanismul de plafonare şi compensare a facturilor, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Un număr de 35 de cereri, în valoare de 8 milioane de lei, au fost respinse, întrucât preţul de achiziţie a energiei a fost sub plafonul aprobat prin lege. (G4Media)

3. Guvernul a precizat că Federația Rusă nu a solicitat autorităților române ca aeronava ministrului rus de externe, Serghei Lavrov să tranziteze spațiul aerian al României. Răspunsul vine după ce, directorul general al agenției spaţiale Roscosmos, Dmitri Rogozin, a enumerat România printre statele care și-ar fi închis spațiul aerian, avand un mesaj amenințător pentru românii răzbunători. (Hotnews)

4. 10 state est-europene, printre care și România, au solicitat Comisiei Europene, într-o scrisoare, să poată renegocia contractele pentru achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 fiind invocate aprovizionarea excesivă și nevoia de a proteja finanțele statului. Potrivit Politico, scrisoarea a fost transmisă vineri seară comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, la inițiativa Poloniei. Semnatare ale documentului sunt România, Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Statele Unite le-ar putea permite, chiar de luna viitoare, italienilor de la Eni și spaniolilor de la Repsol, să importe petrol din Venezuela, pentru a compensa interzicerea importurilor de petrol din Rusia. Venezuela este supusă sancțiunilor internaționale impuse de SUA, care nu recunoaște regimul condus de președintele Maduro. (Reuters)

5. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avertizat Occidentul că, dacă va furniza Kievului rachete cu rază lungă de acţiune, Moscova va împinge forţele ucrainene mai departe de graniţele Rusiei, ceea ce ar duce la pierderi teritoriale semnificative pentru Ucraina. (News.ro)

6. Atacul Rusiei cu rachete asupra Kievului, lansat duminică dimineaţă, a fost probabil o încercare de a întrerupe furnizarea de echipamente militare occidentale către unităţile ucrainene din prima linie, a precizat Ministerul britanic al Apărării. Atacul a fost primul, din ultimele peste 30 de zile, asupra capitalei Ucrainei. (News.ro)

7. Peste 3.000 de angajaţi din 70 de companii din Marea Britanie vor testa timp de şase luni săptămână de lucru de patru zile fără nicio pierdere la salariu. Organizatorii susţin că este cel mai mare proiect pilot pentru săptămâna de lucru de patru zile care are loc pe plan global. (Digi24)

8. 57% dintre americani susțin dreptul femei de a avea acces liber la întreruperea de sarcină, indiferent de motiv, relevă datele unui sondaj WSJ. Este cel mai ridicat procent înregistrat din 1977, de când a început sondarea americanilor pe subiect. (WSJ)

Din Cronica de Tehnologie: Un nou filtru, realizat din material textil, poate fi folosit pentru a extrage eficient dioxidul de carbon din aer și alte amestecuri de gaze. Oamenii de știință cred că noul material – o combinație între o țesătură de bumbac și o enzimă numită anhidrază carbonică – poate opri emisiile de CO2 direct la sursă, dacă este folosit la fabricile care realizează poluarea. (TechXplore)

9. În perioada ianuarie 2021 – martie 2022, peste 46.000 de oameni au pierdut în total peste $1 miliard în monede virtuale, ca urmare a escrocheriilor derulate în zona crypto. În medie, fiecare individ a pierdut $2,600, Bitcoin, Tether și Ether fiind monedele cele mai vizate de atacuri. (FTC)

10. Prima hartă genetică a cimpanzeilor din sălbăticie a fost realizată de cercetători. Aceasta va fi folosită pentru a combate traficul ilegal și include o schemă detaliată a migrațiilor din ultimii 100.000 de ani pentru speciile aflate pe cale de dispariție. (Phys)

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis despre lockdown: „Ce facem? Închidem ţara două săptămâni? După care ce facem?” – Cronica serii
Băncile au primit cereri de suspendare a ratelor pentru unul din cinci credite acordate – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău