30 de ani de la masacrul din piața Tiananmen – Cronica dimineții

1. Astăzi se împlinesc 30 de ani de la masacrul din piața Tiananmen, din Beijing. Pe 4 iunie 1989, armata chineză a intrat în piața unde protestau, de câteva luni, sute de mii de persoane, în special studenți, lăsând în urmă sute de morți. În China cenzura interzice orice referire la aceste evenimente. (CNN)

2. PNL a obţinut 10 mandate de europarlamentar, PSD – 9 mandate, Alianţa 2020 USR-PLUS – opt mandate, în timp ce PRO România, PMP şi UDMR vor avea câte doi europarlamentari, arată rezultatele finale anunţate de Biroul Electoral Central (BEC). (News.ro)

3. 2019 a intrat deja în topul celor mai călduroși ani, după primele patru luni. Aprilie a fost a doua cea mai călduroasă lună aprilie din toate timpurile, ianuarie și martie au fost pe locul trei, în timp ce februarie 2019 s-a clasat pe cinci în topul lunilor februarie. Luna trecută, în Rusia, s-a înregistrat recordul de temperatură pentru luna Mai, 32,9 grade Celsius, în timp ce în Kenya s-au atins 41,6 grade Celsius, record pentru luna aprilie. (Axios)

4. Frank Timiș ar putea deveni cel mai bogat român după ce compania petrolieră britanică British Petroleum (BP) a agreat să plătească redevențe cuprinse între $9 miliarde și $12 miliarde omului de afaceri de origine română pentru un perimetru de gaze din Senegal. (Profit.ro)

5. Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri, după ce Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale pe numele său, că în prezent nu mai este o opțiune candidatura sa pentru alegerile prezidențiale. (Digi24)

6. Aproape 30% dintre maşinile rulate cumpărate în România în primele 5 luni ale anului aveau kilometrajul dat înapoi, potrivit unui studiu. (Economica)

7. Consumul a până la 25 cești de cafea pe zi nu crește riscul apariției unui infarct. Datele apar într-un studiu desfășurat în Marea Britanie pe 8.400 de persoane. (CNN)

8. Fondatorul Wikipedia, Jimmy Wales, a anunțat că a plecat din Marea Britanie ieri, când Donald Trump a ajuns la Londra, și se va reîntoarce când președintele american își va încheia vizita în Regat. (Link)

9. Cele mai populare nume date copiilor, anul trecut, în State Unite:
Băieți:
1. Liam
2. Noah
3. William
4. James
5. Oliver

Fete:
1. Emma
2. Olivia
3. Ava
4. Isabella
5. Sophia

10. În Rusia, Tinder a fost adăugat în registrul companiilor care trebuie să furnizeze date despre utilizatorii lor, inclusiv fotografii, la cererea autorităților. (CNN)

Promo: STIREA DIMINEȚII de la noul iCEE.fest: UPGRADE 100. Startup sau investitor in tech? Anul acesta competiția pentru startupurile din tech, “200 Seconds of Fame”, e înlocuită de “UPGRADE 100 Elevator Pitch” pentru că nu mai e doar despre glorie, ci despre 50.000 EURO în finanțare din partea GapMinder. Inscrieri aici (azi e ultima zi).

În plus, Spherik prezintă #Access2Finance Conference la festival – o zi întreagă despre cum poți finanța startupuri în ecosistemul UE. Plus: o parte din experții care vin la Bucuresti săptămâna care vine prezintă workshopuri dedicate pentru startupuri – detalii în agendă (FOCUS 3, 13 iunie + UPGRADE 2 si FOCUS 4, 14 iunie). Dacă vrei să mergi la festival ai 15% discount (cod 15Cronica) in pasul 2 din „Book Now” de aici.

Fotografia dimineții – FC Liverpool a prezentat, pe străzile orașului, trofeul Ligii Campionilor. Danny Lawson / PA Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Polonia anunță “sfârșitul erei forței de muncă ieftine” – Cronica dimineții
Peste 54 miliarde lei a împrumutat Guvernul pe primele 7 luni – Cronica diminețiii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău