51% dintre adolescenții americani petrec zilnic, în medie, cel puțin patru ore pe zi în aplicațiile de social media – Cronica de Tehnologie

1. Apple a dezvoltat un dispozitiv special pentru actualizarea iPhone-urilor în magazinele companiei. Acesta arată ca o tabletă și funcționează wireless – pornește telefonul, îl actualizează și îl închide – totul fără ca telefonul să fie scos din cutie. În acest fel, clienții pot pleca din magazin cu cea mai recentă versiune de iOS și sunt scutiți de actualizarea acestuia la prima pornire. (News.ro)

2. Baidu a prezentat Ernie 4.0, cel mai recent model lingvistic al companiei chineze. Fondatorul Baidu, Robin Li, pretinde că Ernie 4.0 este la același nivel cu GPT-4 de la OpenAI în termeni de performanță generală și sofisticare. (Bloomberg)

3. 51% dintre adolescenții americani petrec zilnic, în medie, cel puțin patru ore pe zi în aplicațiile de social media. Conform aceluiași sondaj, la care au participat peste 1.500 de tineri, procentul crește cu vârsta, de la 4,1 ore la cei de 13 ani, până la 5,8 ore în cazul celor de 17 ani. (Gallup)

4. iPhone 15 are vânzări mai slabe decât iPhone 14 în China, în primele 17 zile din momentul lansării. Diferența, conform unei estimări, este de 4,5 procente, iar cererea redusă din China, cred analiștii, va afecta volumul global al livrărilor de iPhone. (Profit.ro)

5. LinkedIn disponibilizează aproape 700 de angajați, majoritatea ingineri. Al doilea val de concedieri vine în timp ce, susțin unele surse, compania crește numărul de angajări în India. (CNBC)

6. A 14-a generație de procesoare Intel pentru desktop este disponibilă începând de astăzi la prețuri care încep, în cazul celui mai puțin performant model, de la $319. Flagship-ul seriei Raptor Lake Refresh, Core i9-14900K, atinge frecvențe de 6GHz și costă de la $589. (Profit.ro)

7. Netflix continuă să-și crească eforturile în ceea ce privește dezvoltarea jocurilor. Pe lângă titlurile bazate pe propriile producții, inclusiv Squid Game și Wednesday, compania ar dori să licențieze și un joc din seria GTA. (Profit.ro)

8. Startup-ul chinez de AI generativ Baichuan primește o investiție de $300 de milioane, printre alții de la Alibaba, Tencent și Xiaomi. Baichuan s-a numărat printre primele companii chineze care au primit aprobarea guvernului pentru a lansa modele lingvistice. (Bloomberg)

9. Goldman Sachs vrea să renunțe la creditele de consum, inclusiv la înțelegerile pe care le are în acest sens cu Apple și GM. Compania ar fi pierdut miliarde de dolari de pe urma acestora, iar partenerii îl învinovățesc pe CEO-ul David Solomon. (WSJ)

10. TikTok a făcut apel împotriva amenzii de €345 de milioane primită în Uniunea Europeană luna trecută pentru modul în care a gestionat datele adolescenților. Compania contestă, totodată, ordinul prin care i se cere să elimine practicile „înșelătoare sau manipulatoare”. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Nvidia este interesată de cumpărarea ARM – Cronica de Tehnologie
Microsoft va forța deschiderea anumitor site-uri în Edge, în loc de Internet Explorer – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău