82% din instalațiile electrice construite anul trecut, la nivel global, sunt pe bază de energie regenerabilă – Cronica Știrilor Pozitive

1. Economia României va crește cu 6% în acest an, peste estimările inițiale, potrivit proiecțiilor actualizate ale Fondului Monetar Internațional (FMI). În UE, doar Spania ar urma să înregistreze un ritm de creștere superior. Prognoza privind evoluția economiei românești a fost revizuită în urcare cu peste un punct procentual, de la o creștere de 4,6% estimată în toamnă, se arată în raportul FMI din aprilie legat de perspectivele economiei globale. Conform noilor proiecții, România va consemna al doilea cel mai rapid ritm de creștere din Uniunea Europeană în acest an, după Spania (+6,4%). (Profit.ro)

2. În Israel, numărul infectărilor cu noul coronavirus a scăzut cu 95%, la toate grupele de vârstă, comparativ cu vârful înregistrat la mijlocul lunii ianuarie. (Link)

3. Un nou studiu care a analizat date din Israel arată că persoanele vaccinate i-ar proteja pe cei din jurul lor de infecție, în special pe copii. (Link)

4. O nouă tehnică de vaccinare pentru prevenirea HIV a arătat rezultate foarte promițătoare în prima fază a testelor clinice. Vaccinul a stimulat cu succes producția de celule imune rare necesare pentru a genera anticorpi împotriva HIV la 97% dintre participanți. (Link)

5. 50% din locuitorii orașului San Francisco, care au minim 16 ani ani, au primit cel puțin o doză de vaccin împotriva Covid-19. Numărul pacienților internați la AȚI, afectați de boală, a scăzut sub 10. (Link)

6. Economia României figurează pe locul 13 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat pentru anul 2020 privitor la PIB exprimat în euro (valori nominale). România a revenit la mijlocul clasamentului celor 27 state membre după ce am depăşit din nou Cehia. Aceasta a consemnat în criză un recul dublu față de al nostru, după ce coroana s-a devalorizat mai mult decât leul. (Cursdeguvernare)

7. Vaccinul împotriva Covid-19, produs de compania Moderna, administrat în două doze, continuă să stimuleze producţia de anticorpi chiar și după şase luni de la administrare, arată cel mai recent studiu. Un nivel ridicat de anticorpi a fost detectat la toate grupele de vârstă, persoanele mai tinere prezentând niveluri mai mari decât persoanele în vârstă. (Digi24)

8. 82% din instalațiile electrice construite anul trecut, la nivel global, sunt pe bază de energie regenerabilă. Două treimi din aceasta au fost construite în Asia. (Bloomberg)

9. Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în luna martie in 2021 în România a fost de 62.891, cu 30% mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată datele transmise de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). (News.ro)

10. Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, susţine că, începând din august, românii vor avea documente de identitate electronice, ale căror dimensiuni vor fi comparabile cu cele ale unui card bancar. Potrivit ministrului, statul român trebuie să asigure fiecărui cetăţean dreptul de a semna electronic, asumându-şi costurile acestui instrument. (News.ro)

11. Veniturile totale medii ale gospodăriilor din România au crescut în al patrulea trimestru din 2020 cu 7,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, până la 5.384 lei pe lună. Cheltuielile s-au majorat cu 7,6%, la 4.627 de lei lunar. Datele au publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

12. Fuziunile și achizițiile la nivel global au atins $1300 miliarde pe primul trimestru. Este al doilea cel mai bun trimestru din istoria datelor analizate. Creșterea în SUA, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, a fost de 160%. (Reuters)

13. Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, alimentat în special de veniturile din exploatarea petrolului și gazelor naturale, a făcut prima sa investiție în energie regenerabilă, cumpărând acțiuni la o companie olandeză care operează eoliene. (FT)

14. O femeie din Columbia, în vârstă de 104 ani, a învins coronavirusul pentru a doua oară. Cadrele medicale care au îngrijit-o au spus că a dat dovadă de o dorință de luptă ieșită din comun. Femeia a fost însoțită cu aplauze până la ieșirea din clinica în care a fost internată. (BBC)

15. Exoplanetele ar putea fi descoperite cu ajutorul picăturilor de ploaie, susțin cercetătorii de la Harvard. În funcție de forma, viteza de cădere și viteza de evaporare a picăturilor de ploaie, oamenii de știință cred că pot identifica planetele din afara sistemului nostru solar care pot sau nu să găzduiască viață. (Phys)

16. Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat că la meciurile organizate de România la Campionatul European de fotbal vor putea asista spectatori. Prin aprobarea Memorandumului prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale. (News.ro)

Fotografia dimineții – Preoții înconjoară Sfântul Mormânt în timpul Liturghiei de Joi, la Ierusalim. Maya Alleruzzo / AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerul Sănătății din Israel: Din 428,000 cetățeni care au primit a doua doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech, doar 63, adică 0.014%, au contractat virusul – Cronica Știrilor Pozitive
În România, numărul pacienților vindecați ieri, 1092, a fost de aproape 4,5 ori mai mare decât numărul de cazuri noi – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău