86% din populația Ucrainei consideră că lupta armată împotriva Rusiei trebuie să continue – Cronica dimineții

1. 86% din populația Ucrainei consideră că lupta armată împotriva Rusiei trebuie să continue, iar negocierile cu Putin nu trebuie inițiate, chiar dacă rușii bombardează orașele, relevă un sondaj. Această majoritate se păstrează și în rândul vorbitorilor de limba rusă (66% susțin lupta) sau pentru cei care locuiesc în estul țării (69%). (Link)

2. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranşă de 250 de lei, cea de-a III-a, pe cardurile sociale oferite prin programul ”Sprijin pentru România”. Valoarea totală a tranşei III se ridică la peste 590 de milioane de lei şi a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români. (News.ro)

3. Compania românească aeriană low-cost Blue Air este indicată de autorități că ar fi început din luna august a anului trecut să nu mai achite datoriile la împrumutul de peste 300 milioane lei, garantat de stat și contractat de la EximBank. Guvernul divulgă că a știut de acest lucru din octombrie anul trecut, deci cu aproape un an înainte de suspendarea zborurilor de către Blue Air. În toată această perioadă, Guvernul a plătit ratele, dobânzile și costurile aferente creditului, iar ANAF a primit date pentru executare, scrie într-un document oficial. (Profit.ro)

4. Prețul gazelor naturale în Europa a scăzut sub €100/MWh, pentru prima oară din Iunie, în condițiile în care temperaturile exterioare sunt încă ridicate, depozitele sunt pline, iar multe nave așteaptă să descarce gaze lichefiate în terminalele din vestul continentului. (Link)

5. Lideri naţionali, experţi în dezvoltare şi directori executivi se reunesc marţi la Berlin pentru o conferinţă despre ceea ce gazdele spun că trebuie să fie un „Plan Marshall” pentru a reconstrui Ucraina după invazia Rusiei, care a intrat acum în a noua lună de război. Conferinţa, găzduită de cancelarul german Olaf Scholz şi de Comisia Europeană, nu va implica promisiuni concrete de donaţii în numerar pentru costul de reconstrucţie estimat la 750 de miliarde de dolari, o sarcină pe care gazdele au comparat-o, ca amploare, cu programul Marshall Aid al Statelor Unite pentru reconstrucţia Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a coborât pe locul 10 în clasamentul WTA, conform ierarhiei pe care a anunţat-o forul mondial.  Irina Begu se menţine pe 33, cu 1399 puncte, iar Sorana Cîrstea a urcat de pe 39 pe 38, cu 1236 puncte. Ana Bogdan se menţine pe 48, cu 1062 puncte.

6. SUA nu au „încă niciun indiciu” că Rusia ar fi decis să facă uz de armă nucleară, chimică sau biologică în Ucraina, a declarat un înalt responsabil militar american. (Digi24)

7. Un grup de 30 de Democrați din Camera Reprezentanților îl îndeamnă pe președintele Biden să-și schimbe dramatic strategia cu privire la războiul din Ucraina și să intre în negocieri directe cu Rusia. Este pentru prima oară când membri importanți din propriul partid îi cer președintelui american să-și schimbe abordarea față de Ucraina. (WashingtonPost)

8. O analiză statistică realizată de Mediazona, o instituție media independentă din Rusia, sugerează că aproximativ 492.000 de bărbați au fost, cel mai probabil, înrolați în armată de la anunțul liderului rus Vladimir Putin privind o „mobilizare parțială” de 300.000 de bărbați, la 21 septembrie. (Hotnews)

9. Copiii care se joacă minim trei ore pe zi jocuri video au avut rezultate mai bune la testele de memorie și de control al impulsurilor decât cei care nu au jucat astfel de jocuri, potrivit unui studiu. Studiul arată că aceștia prezintă o activitate intensă și niveluri mai mari de oxigen în sânge în regiunile frontale ale creierului, asociate cu sarcini mai solicitante din punct de vedere cognitiv, și mai puțină activitate a creierului în regiunile care au legătură cu viziunea. (Bloomberg)

10. O organizație fondată de Bill Gates a acordat o finanțare de $50 de milioane unui startup care va construi o rafinărie ce produce combustibil durabil pentru aviație, din alcool. LanzaJet a anunțat că a primit fondurile de la fondul Breakthrough Energy, condus de Gates, pentru a continua lucrările la prima sa fabrică comercială din Șoperton, Georgia. (Adevarul)

Fotografia dimineții este una dintre fotografiile finaliste la concursul Comedy Wildlife. Miroslav Srb/Comedywildlifephoto.com:

Ți-ar mai putea plăcea
Azi începe a doua etapă de vaccinare anti-COVID – Cronica dimineții
Elevii din aproape 3.000 de clase au trecut la cursuri online – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău