9 cărți recomandate de Barack Obama pentru vara anului 2023 – Cronica de Carte

1. Barack Obama și-a împărtășit pe Twitter lista celor 9 cărți pe care le recomandă pentru vara anului 2023. Printre acestea, se află volume precum „King: A Life”, de Jonathan Eig, „Hello Beautiful”, de Ann Napolitano, „The Wager”, de David Grann, și „Blue Hour”, de Tiffany Clarke Harrison. (Twitter)

2. Cartea de memorii a prințului Harry, intitulată „Spare” („Rezervă”, tradusă la Editura Nemira), este „cea mai aruncată” carte de către turiști în această vară, sute de exemplare fiind abandonate pe plaje sau în hoteluri. (Libertatea)

3. Conform librăriei online Libris.ro, interesul românilor pentru cărțile în limba engleză se menține crescut și în 2023, în prima jumătate a anului înregistrându-se o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivelul anului 2022, vânzările de carte în limba engleză s-au dublat (+138%), fiind livrate cu peste 104% mai multe volume, similar cu aceeași perioadă a anului 2021. Cea mai vândută carte în engleză din 2022 a fost „It Ends with Us”, de Colleen Hoover, iar pentru anul 2023 cea mai vândută de până acum este „Concise 48 Laws Of Power”, de Robert Greene. (Smark)

4. My Secret Land, un start-up clujean care realizează cărți cu povești personalizate pentru copii, le oferă copiilor de la sate șansa de a avea cărți în care eroii sunt chiar ei, prin  campania „Plantăm dragostea pentru lectură…la sat!”. La fiecare basm personalizat în care copilul unei persoane este eroul principal, comandat în perioada 17 iulie – 11 septembrie, echipa My Secret Land donează o carte personalizată pentru un copil mai puțin norocos de mediul rural. (Link)

5. Cinci cărți semnate de Colleen Hoover sunt în top 10 al celor mai vândute cărți din SUA din primele șase luni ale anului 2023 (și șapte titluri în primele 20). Cea mai vândută carte a anului este „Rezervă”, de Prințul Harry, cu peste 1,1 milioane de exemplare, urmată de „Totul începe cu noi” (la noi, la Editura Epica) și „It Ends with Us”, ambele de Colleen Hoover, cu peste 800 de mii de exemplare vândute din fiecare. Cea mai vândută carte pentru copii este „Twenty Thousand Fleas Under the Sea”, de Dav Pilkey, cu aproape 800 de mii de exemplare vândute. (Publishers Weekly)

Din Cronica de tehnologie: Comediantul Sarah Silverman și alți doi scriitori au dat în judecată atât OpenAI, cât și Meta pentru încălcarea drepturilor de autor. La fel ca în alte cazuri similare, cele două companii sunt acuzate că au folosit, fără drept, creațiile intelectuale pentru a-și antrena modelele lingvistice de inteligență artificială. (Reuters)

6. „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, „…Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee (ambele, la noi, la Editura Polirom), „Acolo unde nu mai e trotuar”, de Shel Silverstein (Editura Arthur), „Valea păpușilor”, de Jacqueline Susann (Editura Lira) și „Shining”, de Stephen King (Editura Nemira), sunt pe primele cinci locuri în topul celor mai bune 100 de cărți din toate timpurile. (Reader’s Digest)

7. Printre cele 18 cele mai bune cărți lansate în 2023, în viziunea BBC Culture, se află volume precum „August Blue”, de Deborah Levy, „Crook Manifesto”, de Colson Whitehead, „Cartea poștală”, de Anne Berest (la noi, tradusă la Editura Trei), „Victory City”, de Salman Rushdie, și „Old Babes in the Wood”, de Margaret Atwood. (BBC)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „The Collector”, de Daniel Silva, al 23-lea volum din seria Gabriel Allon; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „American Prometheus”, de Kai Bird și Martin J. Sherwin, biografia care a stat la baza filmului Oppenheimer. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv biografia „Jackie”, de J. Randy Taraborrelli. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Confesiunile domnului Freejoy, de Șerban Andrei Mazilu și Andreea Sterea, Editura Crux Publishing

-Deportații. Tragedii basarabene, de Gleb Drăgan, Editura Bestseller

-Skanderbeg. Noul Alexandru al Balcanilor, de Oliver Jens Schmitt, Editura Polirom

-Diverse grade de succes. Memorii (1992-2020), de David Lodge, Editura Polirom

-Fluxul de idei, singurul indicator de business care contează, de Jeremy Utley și Perry Klebahn, Editura Publica

-Clara citește Proust, de Stephane Carlier, Editura Humanitas Fiction

-Copacii, de Percival Everett, Editura Litera

-Caietele lui Don Rigoberto, de Mario Vargas Llosa, Editura Humanitas Fiction

-Fetele moarte, de Jorge Ibarguengoitia, Editura Corint

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Au fost anunțați cei opt finaliști pentru Premiul pentru Literatură Arabă 2023, printre care se află Samar Yazbek (Siria),  Falloujah de Feurat Alani (Irak) și Salma Kojok (Liban) (ActuaLitte);

-Margaret Atwood, Jonathan Franzen și alți 8000 de scriitori și profesioniști din industria cărții se numără printre semnatarii unei petiții care cere companiilor producătoare de softuri de inteligență artificială să nu mai folosească lucrările scriitorilor fără consimțământ și creditarea acestora (Răsfoiala);

-Una dintre cele mai importante voci ale literaturii mondiale, scriitorul franco-ceh, Milan Kundera, autorul volumului “Insuportabila uşurătate a fiinţei”, a murit pe 11 iulie la vârsta de 94 de ani. Volumele sale au fost publicate în ultimii ani, în traducere românească, la Editura Humanitas Fiction, într-o seria de autor (RFI);

-Între 3 și 6 august, va avea loc LIBfest – Târgul de cArte și Experiențe Culturale, în Piața Sfatului din Brașov, printre cei invitați numărându-se scriitorii Gabriela Adameșteanu, Andrei Marga, Roxana Ruscior și Dorian Dron (Link);

-Asociația Editorilor din România a avertizat că o eventuală creștere a TVA de la 5% la 19% va încuraja pirateria și va scădea și mai mult vânzările pe cea mai mică piață de carte pe cap de locuitor din Uniunea Europeană (G4Media);

-Ada d’Adamo a câștigat cea de-a 77-a ediție a Premiului Strega, cel mai prestigios premiu literar din Italia, pentru cartea sa „Come d’aria”. Distincția a fost acordată postum, scriitoarea murind în acest an, la vârsta de 55 de ani (ActuaLitte);

-Volumul de memorii al cântăreței Britney Spears va fi publicat în data de 24 octombrie, sub titlul „The Woman in Me” (People);

-Katrín Jakobsdóttir, prim-ministrul Islandei, va publica pe 6 octombrie volumul „Reykjavík”, un roman polițist scris în colaborare cu Ragnar Jónasson (Livres Hebdo);

-Milioane de cărți contaminate zac în depozitele Bibliotecii Naționale a României (Cultura la dubă).

Fotografia ediției: Lista cărților recomandate de Barack Obama pentru vara acestui an. Sursa: Twitter.

Ți-ar mai putea plăcea
Bookfest 2020 a fost anulat – Cronica de Carte
Studiu: Numărul de cărți citite de copii este în creștere – Cronica de carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău