CEO Nvidia: China nu este în urmă când vine vorba de inteligența artificială – Cronica de Tehnologie
1. China nu este în urmă când vine vorba de inteligența artificială, spune șeful Nvidia Jensen Huang. Acesta crede că diferențele față de Statele Unite sunt mici și că Huawei este una dintre cele mai formidabile companii de tehnologie din lume. (CNBC)
2. Xiaomi a lansat modelul AI MiMo. Disponibil sub licență open-source, acesta are raționament și încearcă să reproducă modul în care oamenii gândesc atunci când încearcă să rezolve probleme. (Bloomberg)
3. Experții în securitate cibernetică au descoperit o serie de vulnerabilități ale protocolului AirPlay, care permit dispozitivelor compatibile din aceeași rețea să ruleze cod propriu. Apple a lansat deja patch-uri pentru propriile produse, însă rămân o mulțime de dispozitive terțe încă afectate. (Wired)
4. Un judecător federal a ordonat Apple să nu mai perceapă comision pentru tranzacțiile făcute în afara App Store și să nu mai restricționeze modul în care dezvoltatorii trimit utilizatorii să facă achiziții externe. Același judecător a acuzat Apple de sfidarea deciziei din 2021 și a cerut procuraturii să investigheze. (Profit.ro)
5. Reality Labs a pierdut $4.2 miliarde în primul trimestru, ducând pierderile totale din 2020 până în prezent la peste $60 de miliarde. Divizia de realitate virtuală a Meta a avut încasări de $412 milioane, în scădere cu 6% YoY. (CNBC)
6. Șeful Google spune că se așteaptă să ajungă la un acord cu Apple până la jumătatea anului pentru integrarea Gemini pe iPhone. Acesta sugerează că, până la finele anului, Gemini va fi disponibil, alături de ChatGPT, pentru întrebările la care Siri încă nu știe să răspundă. (Profit.ro)
7. Duolingo a lansat 148 de lecții noi, create cu ajutorul inteligenței artificiale generative, crescând de mai mult de două ori numărul lecțiilor disponibile celor care nu vorbesc limba engleză. Crearea lecțiilor cu ajutorul AI-ului a durat aproximativ un an, după ce primele 100 de lecții ale aplicației au fost create în decursul a 12 ani. (Bloomberg)
8. Visa va oferi acces la propria rețea de plăți dezvoltatorilor care creează agenți AI. Printre altele, asta ar trebui să ducă la dezvoltarea agenților AI care caută și cumpără automat produse pe baza specificațiilor stabilite de utilizatori. (ZDNet)
9. TSMC a început construirea celei de a treia fabrici din Arizona, extinzându-și prezența în Statele Unite. Cu investiții totale de $165 de miliarde, cel mai mare producător de cipuri vrea să ajungă la șase fabrici în SUA. (Bloomberg)
10. Uniunea Europeană recunoaște, într-un proiect de strategie care urmează să fie prezentat pe 4 iunie, că decuplarea de la tehnologia americană nu este realistă. Același document subliniază nevoia unor alianțe strategice cu țări care împărtășesc viziuni similare. (Politico)