Google Search își actualizează algoritmul de rankare – Cronica de Tehnologie

1. Toate cele trei platforme sociale deținute de Meta au întâmpinat probleme majore de funcționare marți. Utilizatorii de Facebook au fost delogați și nu se puteau loga la loc, feed-ul Instagram nu putea fi împrospătat, iar Threads afișa o eroare generică. (Profit.ro)

2. Apple a lansat iOS 17.4, update care introduce schimbările pe care compania americană a fost forțată să le facă în Europa, deschizând drumul magazinelor terțe de aplicații, sideloading-ului, motoarelor de randare ale altor companii și a plăților NFC cu alte servicii. Printre noutățile globale se numără transcrierile pentru podcast-uri, sistemul Stolen Device Protection și  un nou protocol de criptare pentru iMessage. (News.ro)

3. Serviciul de streaming Max va călca pe urmele Netflix și Disney+ și va bloca partajarea conturilor. Eforturile în acest sens vor începe anul acesta și vor fi aplicate la nivel global din 2025. (Profit.ro)

4. Microsoft urmează să prezinte pe 21 martie noi dispozitive Surface Pro și Surface Laptop. Acestea vor beneficia de upgrade-uri în ceea ce privește ecranele și cipurile, urmând să vină și cu o serie de noi funcții de AI. (Windows Central)

5. Microsoft va înceta să mai ofere suport pentru subsistemul Android din Windows 11. Amazon Appstore și toate aplicațiile care depind de acest subsistem nu vor mai fi suportate din 5 martie 2025. Aplicațiile deja instalate vor rula în continuare. (The Verge)

6. Google a prezentat o serie de schimbări pe care este nevoit să le aducă propriului motor de căutare, ca urmare a noii legislații europene pentru piețe digitale. Printre altele, spune compania, intermediarii și agregatorii importanți vor beneficia de mai mult trafic, în timp ce hotelurile, companiile aeriene, comercianții și restaurantele vor primi mai puțin trafic din Google. (Reuters)

7. Google Search își actualizează algoritmul de rankare, urmând să retrogradeze site-urile care au conținut de calitate slabă, precum cele care rezumă conținutul altor site-uri cu ajutorul AI-ului. Google spune că măsurătorile făcute arată că numărul site-urilor de slabă calitate din paginile cu rezultate ar trebui să scadă cu până la 40%. (The Verge)

8. Google anunță că va restaura cele peste 100 de aplicații indiene pe care le-a eliminat din Play Store din cauza unei dispute privind plățile. Decizia vine după o întâlnire cu ministrul de IT și în timp ce se așteaptă decizia apelului făcut de dezvoltatori la Curtea Supremă. (Reuters)

9. Piața căștilor de realitate virtuală și augmentată a scăzut în 2023 cu 23,5% față de anul anterior. Ultimul trimestru al anului a adus, însă, o creștere cu 130,4% față de trimestrul anterior, cu Meta crescându-și cota de piață la 60%. (BetaNews)

10. Grupul de hackeri Blackcat încearcă să dispară după ce ar fi primit o recompensă de $22 de milioane de la UnitedHealth, în urma unui atac cu ransomware. Un presupus colaborator al acestora s-a plâns recent pe un forum că ar fi fost păcălit și nu și-a primit partea din recompensă. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Un malware a infectat peste 10 milioane de smartphone-uri cu Android, din peste 70 de țări, inclusiv România – Cronica de Tehnologie
Apple renunță să mai dezvolte tehnologii pentru mașini autonome – Cronica de Tehnologie
3 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău