FlixBus introduce în România primele rute interne cu autocarul – Cronica de Turism

1. Piața interjudețeană de transport rutier de persoane s-a liberalizat începând din 1 iulie 2025. Până acum, programul curselor pentru autocare era stabilit prin licitație de Autoritatea Rutieră Română (ARR), însă prin liberalizare fiecare companie de transport este liberă să aleagă programul curselor, care trebuie doar aprobat de ARR. Prin această schimbare, concurența dintre operatorii de transport va crește, iar turiștii vor avea mai multe opțiuni de călătorie și o diversitate mai mare de destinații. (Autogări)

2. Operatorul german FlixBus a anunțat primele rute interne cu autocarul pe care le va opera în România începând din această vară, ca urmare a liberalizării pieței de transport rutier. Pe listă figurează rutele Constanța – București – Timișoara, București – Iași sau București – Satu Mare. Cursele vor fi operate în parteneriat cu transportatori locali, iar pentru început vor exista 10 rute care vor tranzita 50 de orașe din România. Până acum, FlixBus opera din România doar curse internaționale. (Economedia)

3. Compania aeriană Tarom va introduce un zbor suplimentar pe ruta București – Paris (Charles de Gaulle) în zilele de sâmbătă și duminică în perioada 26 iulie – 25 octombrie. Zborul suplimentar va decola la ora 15:50 din București și la 20:10 din Paris. (Tarom)

4. Două companii aeriene își vor mări frecvențele de operare pe aeroportul din Satu Mare. Tarom va introduce din 20 iulie un zbor suplimentar în zilele de duminică pe ruta Satu Mare – București, în timp ce Wizz Air suplimentează ruta Satu Mare – Londra cu un nou zbor programat joia. (Aviation Headlines)

5. Controlorii de trafic aerian din Franța intenționează să facă grevă în zilelele de 3-4 iulie, după ce autoritatea aviatică civilă a solicitat reducerea capacității de transport pe aeroporturi, ceea ce echivalează cu anularea unor zboruri și reduceri de personal. Greva a fost solicitată de două sindicate care reprezintă circa 40% din numărul total de controlori de trafic. (Euronews)

6. Primăriile localităților de pe litoral nu vor mai încheia contracte de utilizare în scop turistic a plajelor cu Administrația Națională Apele Române, dar vor putea solicita atribuirea în folosință gratuită a unei cote de până la 20% din suprafața acestor plaje situate pe raza lor administrativ-teritorială. Această suprafață va avea destinație de plajă publică pentru populație. (Profit)

7. Primăria Predeal intenționează să extindă domeniul schiabil din stațiune. Autoritățile vor expropria două terenuri cu o suprafață totală de 16.500 de metri pătrați pentru a extinde zona Clăbucet Sosire. (Profit)

8. Primăria Oradea a anunțat extinderea liniei de autobuz care face legătura între centrul orașului și Aeroportul Oradea. Astfel, începând din 7 iulie, linia 28 va avea un traseu mai lung, iar autorbuzele vor circula la interval de o oră între orele 7:00 – 23:00. (Aeroportul Oradea)

9. Autoritățile din Bali au anunțat că vor deporta turiștii străini care încalcă noile regulamente interne adoptate de consiliul legislativ. Cel mai frecvent, turiștii străini sunt implicați în furturi sau nerespectarea regulilor de circulație, însă regulamentul prevede reguli stricte și pentru îmbrăcămintea în timpul vizitelor la temple sau realizarea de schimburi valutare doar la unități autorizate. (Euronews)

10. Travelator propune un weekend prelungit la Lisabona pentru 192 de euro de persoană. Prețul include zbor Cluj-Napoca – Lisabona cu Wizz Air pentru 120 de euro și trei nopți de cazare în cameră dublă la Estrela dos Anjos Guesthouse pentru 144 de euro. Perioada călătoriei este 16-19 ianuarie 2026. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
O nouă companie aeriană oferă zboruri pe ruta București – Chișinău – Cronica de Turism
Companiile aeriene lansează noi zboruri spre Antalya pentru sezonul estival – Cronica de Turism