Românii vor plăti taxe de aproape 1.900 de lei pentru a obține viza pentru Statele Unite – Cronica de Turism

1. Cetățenii din întreaga lume care au nevoie de viză pentru a intra în Statele Unite vor plăti suplimentar o „taxă de integritate a vizei” în valoare de 250 de dolari, potrivit unei legi semnate de președintele Donald Trump. Întrucât România nu face parte din programul Visa Waiver, noua taxă va fi plătită inclusiv de românii care doresc să călătorească în Statele Unite. Taxa se adaugă la actuala taxă pentru eliberarea vizei, care în cazul României este de 185 de dolari. Astfel, costul total pentru obținerea vizei va fi de 435 de dolari (aproape 1.900 lei). Teoretic, taxa de integritate a vizei poate fi rambursată după revenirea din călătorie, însă legea nu prevede niciun mecanism prin care deținătorul vizei poate solicita banii înapoi. (News)

2. Compania aeriană AnimaWings va introduce zboruri pe ruta București – Suceava începând din 2 octombrie. Ruta va avea 6 zboruri pe săptămână, în fiecare zi a săptămânii cu excepția zilei de sâmbătă, iar prețurile încep de la 40 de euro pe sens. (AnimaWings)

3. Grecia a introdus în 21 iulie o nouă taxă pentru pasagerii navelor de croazieră care acostează pe insulele țării. În sezonul estival cuprins între 1 iunie și 30 septembrie, taxa va fi de 20 de euro pentru insulele Mykonos și Santorini și 5 euro pentru toate celelalte porturi. (Euronews)

4. Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai din comuna Sânmartin din județul Bihor vor fi unite printr-o promenadă și o pistă de biciclete care va urma cursul pârâului Hidișel. Proiectul este finanțat din fonduri europene și ar trebui finalizat până în 30 septembrie 2027. (Profit)

5. Băile Cojocna din județul Cluj ar putea intra într-un proces de modernizare și extindere, potrivit unui proiect al Consiliului Județean Cluj. Băile Cojocna au fost construite în 1912 și reprezintă una dintre cele trei băi sărate existente în prezent în județul Cluj, pe lângă cele din Turda și Dej. (Economedia)

6. Un grup de investitori a propus construirea unui tabere de glamping și a unui parc pentru rulote pe un teren cu o suprafață de 2,5 hectare pe Dealul lui Gumușel, situat la marginea nordică a orașului Sibiu. Dacă va fi aprobat de autoritățile locale, proiectul ar urma să implementat pe parcursul a doi ani. (Economedia)

7. România este țara europeană cu cea mai mare pondere a locuitorilor care nu-și permit o vacanță de o săptămână pe parcursul unui an, potrivit datelor publicate de Eurostat. Astfel, 58,6% dintre români nu-și permit financiar să aibă o vacanță de o săptămână, de peste două ori mai mulți comparativ cu media europeană de 27%. (Eurostat)

8. Doar 13% dintre unitățile de cazare pe termen scurt din Spania au obținut noul cod de identificare care a devenit obligatoriu din 1 iulie. Începând din 1 august, platforme precum Airbnb sau Booking vor fi obligate să delisteze unitățile de cazare care nu au codul de identificare, ceea ce înseamnă că peste 1,1 milioane de locuri de cazare vor dispărea brusc de pe piața turistică din Spania. (Mabrian)

9. Românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe în primele patru luni din acest an, cu 15% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Colliers pe baza datelor BNR. Compania estimează că, la nivelul întregului an 2025, românii ar putea cheltui în străinătate circa 11 miliarde de euro. (News)

10. Portul din Barcelona îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri de la 7 la 5 terminale până în 2030, pentru a limita creșterea numărului de turiști. Barcelona este cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, iar capacitatea maximă va scădea în acest fel de la 37.000 la 31.000 de pasageri simultani. (News)

Ți-ar mai putea plăcea
Noi rute aeriene internaționale programate din Târgu Mureș și Baia Mare – Cronica de Turism 33
Turismul internațional va ajunge în acest an până la 95% din numărul de turiști din 2019 – Cronica de Turism