Administrația Trump negociază preluarea a 10% din acțiunile Intel – Cronica de Tehnologie
1. SoftBank va cumpăra aproximativ 2% din acțiunile Intel cu $2 miliarde, la $23 pe acțiune. Valoarea acțiunilor Intel a crescut cu 6% la $25 pe acțiune după anunț. (WSJ)
2. Administrația Trump negociază preluarea a 10% din acțiunile Intel. Planul guvernului american ar presupune transformarea unor granturi primite de companie prin programul U.S. Chips and Science Act în acțiuni. (News.ro)
3. Procurorul General al Texasului a demarat o investigație asupra Meta și Character.AI, care sunt suspectate că au promovat în mod fals chatboții drept instrumente de sănătate mintală. Cele două companii sunt acuzate că au creat personaje bazate pe inteligența artificială generativă pe care le-au promovat ca instrumente terapeutice profesionale, în ciuda lipsei unei acreditări adecvate. (TechCrunch)
4. Uniunea Europeană și Statele Unite întârzie să formalizeze acordul comercial anunțat luna trecută. Oficialii europeni nu vor ca acordul să slăbească noua legislație pentru piețe digitale, care forțează marile companii americane de tehnologie să respecte reguli mai stricte. (FT)
5. SoftBank cumpără fabrica de mașini electrice din Ohio a Foxconn. Aceasta va fi operată în continuare de Foxconn, dar va produce servere de AI, ca parte a proiectului Stargate. (Bloomberg)
6. Din septembrie, serviciul de jocuri GeForce NOW va beneficia de plăci video RTX 5080. Acestea vor facilita streaming-ul 5K la 120fps sau 1080p la 320fps pentru abonații GeForce Now Ultimate, care vor plăti $20 pe lună. (Engadget)
7. Monzo va lansa un serviciu de telefonie mobilă în Marea Britanie, călcând pe urmele Revolut și Klarna. Banca digitală londoneză vrea să-și lanseze propriul SIM digital și să vândă abonamente lunare. (FT)
8. 100 de milioane de clipuri video au fost generate până acum cu Flow, programul de producție de film bazat pe AI lansat de Google în mai. Acesta beneficiază de aportul celor mai avansate modele de AI dezvoltate de gigantul american, precum Imagen, Veo și Gemini. (CNET)
9. Google și-a crescut cota în TeraWulf de la 8% la 14%. Gigantul american a investit aproximativ $3.2 miliarde pentru a cumpăra în jur de 32,5 milioane de acțiuni în compania care minează bitcoin și operează centre de date. (CNBC)
10. Jocurile Roboților Umanoizi de la Beijing s-au încheiat după trei zile în care au concurat peste 280 de echipe de la universități și companii private din 16 țări. Acestea au scos în evidență avansurile și limitările actuale ale tehnologiei, cu roboți care aleargă mai repede decât atleții amatori și roboți care se împiedică și cad unii peste alții. (NY Times)