România a părăsit, în premieră în acest an, topul celor mai 5 scumpe piețe spot de energie ale Uniunii Europene – Cronica dimineții

1. România a părăsit, în premieră în acest an, topul celor mai 5 scumpe piețe spot de energie ale Uniunii Europene, ocupând în luna august doar locul al 11-lea, după ce a încheiat primul semestru pe poziția a treia, la fel ca anul trecut. (Profit.ro)

2. Premierul Ilie Bolojan estimează că disponibilizarea a 13.000 de angajaţi din administraţia publică locală ar reprezenta o economie bugetară de 1,2 – 1,4 miliarde de lei anual. Potrivit acestuia, „cel puţin o treime” din comunele din România nu acoperă nici măcar salariile din veniturile încasate de la cetăţeni. Premierul a spus că o primărie cu personal „excedentar” are obligaţia de a face reduceri de personal. (Hotnews)

3. Aproximativ 15% dintre gospodării s-au confruntat anul trecut cel cel puțin o dată cu situația în care nu și-au permis să plătească la timp cheltuielile lunare, În 95% dintre cazuri, facturile neachitate au fost cele legate de întreţinerea locuinţei precum cele la apa, gazul, căldura, energia electrică. În 2024, ponderea gospodăriilor cu restanțe a scăzut cu 1,2 puncte procentuale față de anul precedent, iar pe medii de rezidență cu 0,8 puncte procentuale în mediul urban și cu 1,7 puncte procentuale în mediul rural. (Economica)

4. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus patru moțiuni de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, conform unui anunț făcut miercuri seara. Partidul acuză executivul de „abuzuri legislative” și măsuri de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară. (Libertatea)

5. Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a declarat că nu mai este tentat să candideze pentru Primăria Capitalei, dacă scrutinul este amânat pentru primăvara anului următor întrucât amânarea ar limita considerabil posibilitatea viitorului edil-șef al Bucureștilor de a face ce și-a propus. Ciucu a spus că nu poate fi de acord cu amânarea alegerilor parțiale din București, după cum își dorește PSD. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la US Open. Sârbul s-a impus cu 6-3, 7-5, 3-6, 6-4, în fața americanului Taylor Fritz. Djokovic va juca pentru calificarea în finală cu Carlos Alcaraz.

6. Toți europenii știu foarte bine că securitatea lor depinde de securitatea pe frontiera estică iar “România este un pilon cheie al securității europene”, a declarat miercuri președintelui Consiliului European, António Costa, într-o declarație comună de presă cu Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. (G4Media)

7. Președintele Donald Trump l-a primit cu onoruri pe noul preşedinte polonez Karol Nawrocki, un naţionalist cu o retorică foarte apropiată de a sa, pe care l-a susţinut în campania electorală şi căruia i-a promis că îi va proteja ţara şi nu va retrage din efectivele militare americane din Polonia. Trump s-a declarat chiar gata să trimită şi „mai mulţi” soldaţi americani în Polonia. „Nici măcar nu ne-am gândit să retragem trupele din Polonia (…) Vom ajuta Polonia să se protejeze”. (News.ro)

8. Președintele Volodimir Zelenski consideră că în Ucraina ar putea fi realizabil scenariul din Coreea de Sud, când, după încheierea războiului intercoreean nu a fost semnat niciun tratat de pace, dar ţara a reuşit să atingă prosperitatea, potrivit unui interviu pe care liderul de la Kiev l-a acordat pentru presa franceză. (News.ro)

9. Într-o declarație pentru Kiev, președintele rus Vladimir Putin a declarat că există o șansă de a pune capăt războiului din Ucraina prin negocieri „dacă prevalează bunul simț”, o opțiune pe care o preferă, dar că este gata să pună capăt războiului prin forță dacă aceasta este singura variantă. (SCMP)

10. Un juriu federal a decis că Google/Alphabet trebuie să plătească $425 de milioane pentru încălcarea confidențialității utilizatorilor, după ce a continuat să colecteze datele a milioane de utilizatori care și-au dezactivat funcția de urmărire în contul lor Google. Verdictul vine după un proces la tribunalul federal din San Francisco privind acuzațiile conform cărora Google, pe o perioadă de opt ani, a accesat dispozitivele mobile ale utilizatorilor pentru a colecta, salva și utiliza datele acestora, încălcând garanțiile de confidențialitate. (Reuters)

Fotografia dimineții este de la parada militară care a avut loc la Beijing. China Daily/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Analiză: În România, ratele de dobândă vor rămâne neschimbate pentru restul anului – Cronica dimineții
Letonia devine prima țară UE care permite angajatorilor să-și concedieze angajații nevaccinați – Cronica dimineții