Ryanair va accepta la îmbarcare doar boarding pass digital începând din 12 noiembrie – Cronica de Turism

1. Tarom a eliminat începând din 28 septembrie taxa de serviciu pentru emiterea biletelor de avion cumpărate de pe site-ul oficial și din agențiile fizice proprii. Taxa avea o valoare de câțiva euro și se aplica pentru fiecare rezervare de bilete. (Boarding Pass)

2. Trenurile de pe ruta București – Aeroport Henri Coandă nu vor circula în perioada 14-17 octombrie în intervalul 9:00 – 14:00, ca urmare a unor lucrări la infrastructură realizate de CFR SA. Astfel, 10 dintre cele 48 de trenuri operate de CFR Călători nu vor circula în această perioadă, la fel ca și trenurile operatorului privat Transferoviar programate în acest interval. (Club Feroviar)

3. Trenurile de călători de pe ruta Constanța – Mangalia sunt suspendate începând din 1 octombrie pentru o perioadă estimată la 4 luni, adică până în preajma datei de 1 februarie 2026, iar în această perioadă pasagerii CFR Călători vor ajunge la destinație cu mijloace de transport rutiere. Linia de cale ferată este închisă pentru lucrări de infrastructură în stațiile Neptun și Costinești Tabără, care includ demolarea peroanelor vechi și construirea unora noi. (Club Feroviar)

4. Compania aeriană Ryanair a anunțat că, începând din 12 noiembrie 2025, toți pasagerii sunt obligați să facă check-in online și să obțină boarding pass-ul prin aplicația mobilă myRyanair. Astfel, boarding pass-urile printate pe hârtie nu vor mai fi acceptate pentru îmbarcarea în avion. Decizia stârnește controverse în special pentru persoanele în vârstă care nu sunt familiarizate cu utilizarea smartphone-urilor. (Euronews)

5. Aeroportul din Atena se confruntă în această perioadă cu amânari ale zborurilor. Controlorii de trafic aerian și-au redus numărul de zboruri pe care le gestionează de la 36 de sosiri pe oră la cel mult 28 de sosiri pe oră. În practică, acest lucru generează întârzieri ale zborurilor de la 20 de minute la primele ore ale dimineții la 2-3 ore pentru zborurile de la finalul zilei. Controlorii de trafic aerian protestează în acest fel din cauza volumului prea mare de muncă. (Euronews)

6. Hotelul Capitol din centrul orașului Brașov deținut de Aro Palace va fi reabilitat și redeschis sub brandul Mercure în urma unei investiții de 3 milioane de euro, potrivit unui contract de reabilitare semnat la finalul lunii septembrie. Potrivit unor informații anterioare, hotelul va avea numele Mercure Brașov Center. (Profit)

7. Operatorul feroviar austriac OBB, cel mai mare operator de rute feroviare pe timp de noapte din Europa, va elimina rutele nocturne de la Viena și Berlin către Paris începând din 14 decembrie. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că ambele rute erau operate împreună cu operatorul francez SNCF, care a decis să renunțe la acestea. (Railway News)

8. Românii au fost cei mai numeroși turiști străini în Bulgaria în luna august. Astfel, aproape 424.000 de români și-au petrecut vacanța în Bulgaria în ultima lună de vară, mai mulți decât turcii (336.000) și germanii (265.000). (Economedia)

9. Ciel Dubai Marina va deveni la inaugurarea din luna noiembrie cel mai înalt hotel din lume. Clădirea are 377 de metri înălțime, 82 de etaje și 1004 camere cu vedere panoramică la Palm Jumeirah și Golful Persic. În plus, hotelul va avea 8 restaurante și un infinity pool la etajul 76. (Traveling Mag)

10. Travelator propune un weekend prelungit la Lisabona pentru 182 de euro. Prețul include zbor dus-întors pe ruta București – Lisabona cu Wizz Air pentru 110 euro și 3 nopți de cazare în cameră dublă la Mini Hostel pentru 144 euro. Prețurile sunt valabile pentru perioada 6-9 decembrie. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Austria elimină toate restricțiile de călătorie – Cronica de Turism
Franța, Slovacia și Marea Britanie modifică regulile de călătorie – Cronica de Turism