România va putea menţine în funcţiune 3 grupuri energetice pe cărbune până în 2029, în urma renegocierii cu Comisia Europeană – Cronica serii
1. Bugetul pentru 2026 va cuprinde o componentă de granturi de aproape 10 miliarde euro, iar deficitul bugetar țintit va fi ”spre 6%”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Alexandru Nazare a arătat că se așteaptă, cu toate că va fi greu în următoarele luni, să se confirme ținta de deficit bugetar stabilită la rectificare, respectiv 8,4% din PIB. (Profit.ro)
2. România va putea menţine în funcţiune 3 grupuri energetice pe cărbune până în 2029, în urma renegocierii cu Comisia Europeană a calendarului de decarbonare a producţiei naţionale de energie electrică, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, miercuri, într-o conferinţă de presă. El a precizat că prin această modificare a PNRR, situaţia de a avea un potenţial blackout în această iarnă va fi evitată. (News.ro)
3. Majorarea salariului minim nu este indicată în prezent din punctul de vedere al competitivității economiei, iar discuțiile continuă inclusiv cu privire la menținerea sumei de 300 lei neimpozabile în salariul minim, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. (Profit.ro)
4. Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri că dronele ruseşti care vor pătrunde pe teritoriul ţării noastre vor fi doborâte. În noaptea de marţi spre miercuri, sistemele de supraveghere au detectat ținte aeriene aproape de granița româno-ucraineană, fără ca spațiul aerian să fie încălcat. (Digi24)
Din Cronica de Tehnologie: Apple ar fi decis amânarea lansării primului iPad pliabil pentru cel devreme 2029. Compania s-ar fi lovit în procesul de dezvoltare de mai multe dificultăți legate de ecranul de 18 inch și de greutatea tabletei care urmează să coste în jur de $3,000. (Bloomberg)
5. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că PSD are măsurători în desfăşurare, pentru a vedea cine are şansele cele mai multe, la Primăria Capitalei, el arătând că şi Gabriela Firea şi Daniel Băluţă sunt colegi care pot să câştige alegerile. (News.ro)
6. Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a declarat că România nu intră într-un război, dar că trebuie să se pregătească ca pentru un război. El a precizat că ţara noastră nu va trimite militari în Ucraina, nu are militari în războiul din ţara vecină sau în alte zone de conflict. (Digi24)
7. Deputații au votat, cu 263 de voturi ”pentru”, 11 contra și 13 abțineri introducerea pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ, pentru cetățenii care doresc să aibă o pregătire militară. Proiectul merge la Senat, care este for decizional. (News.ro)
8. 9,67 de milioane de turiști erau înregistrați în România până la finalul lunii august, o scădere cu 162 de mii, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică. Specialiștii din turism pun scăderea pe seama problemelor financiare, considerate mai grele decât anul trecut, dar mai ales pe scăderea cu 60% a valorii tichetelor de vacanță. (G4Media)
Promo: O firmă japoneză a lansat un produs, sub forma unei capsule, pentru spălarea oamenilor. Compania japoneză care a lansat mașina de spălat oameni va începe producția de serie a acestei tehnologii, după ce Mirai Ningen Sentakki – cum se numește aparatul – a atras neașteptat de multe reacții pozitive la World Expo Osaka 2025. Construcția prototipului a costat peste jumătate de milion de euro, dar prețul de vânzare a produsului de serie nu a fost anunțat încă. (CasaLux)
9. Moscova a transmis miercuri că pregătirile pentru întâlnirea dintre preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump „continuă”, în ciuda anunţului făcut cu o zi înainte de liderul american privind o aparentă amânare sine die a acestei întâlniri. (News.ro)
10. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoțiți de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi, vor oficia, duminică, Slujba de Sfințire a Catedralei Neamului, potrivit „Basilica”, agenția de știri a Bisericii Ortodoxe. În Catedrală, pe durata evenimentelor, vor fi prezenți numai invitații oficiali, în număr de 2.500 de persoane. Alte 8.000 de persoane vor urmări slujba pe ecranele special montate în piațeta din fața Catedralei Neamului. Accesul este permis aici doar grupurile organizate de pelerini din eparhiile din țară. (Hotnews)
