Piața de capital crypto a scăzut la $3,500 miliarde, ștergând aproape toate câștigurile înregistrate anul acesta – Cronica de Tehnologie

1. Apple ar urma să extindă funcționalitățile oferite de iPhone prin conectarea la satelit. Mesajele vor include și imagini, iar numărul aplicațiilor care pot folosi conexiunea va crește – Apple Maps va oferi indicații în zonele fără recepție terestră folosind conexiunea la satelit, iar aplicațiile terțe o vor putea accesa prin intermediul unui API. (News.ro)

2. China a suspendat pentru un an restricțiile impuse exportului a cinci minerale rare către Statele Unite. Printre acestea se numără galiu și germaniu, care sunt folosite pentru fabricarea anumitor tipuri de semiconductori. (NY Times)

3. OpenAI cere administrației Trump să ofere aceleași avantaje fiscale pentru infrastructura necesară inteligenței artificiale ca și pentru fabricarea de cipuri. Compania vrea extinderea aplicării unui credit fiscal de 35%, care să includă centre de date, servere și componente necesare rețelelor electrice, pentru a reduce costurile companiilor cu capitalul. (Bloomberg)

4. Șase modele avansate de AI au fost supuse unui test, dându-li-se bani pentru a tranzacționa instrumente crypto derivate. Toate au încheiat pe pierdere, iar cea mai mare pagubă a înregistrat-o GTP-5, care a pierdut −56,8% din banii investiți. (Reuters)

5. Piața de capital crypto a scăzut la $3,500 miliarde, ștergând aproape toate câștigurile înregistrate anul acesta. Doar în ultima săptămână, investitorii au retras $700 de milioane din fondurile tranzacționate cu monede digitale. (Bloomberg)

6. Uniunea Europeană ar putea relaxa reglementările care privesc companiile de inteligență artificială, având în vedere întreruperea sau simplificarea anumitor prevederi din AI Act. Modificările, menite să crească nivelul de competitivitate al companiilor locale, ar urma să fie anunțate pe 19 noiembrie. (FT)

7. Experții în securitate cibernetică au descoperit un spyware „de calitate comercială” care vizează smartphone-urile Samsung Galaxy. Atacurile durează de aproximativ nouă luni și sunt concentrate în Orientul Mijlociu, folosind un exploit zero-click pentru o vulnerabilitate necunoscută până acum. (The Record)

8. Startup-ul chinez Moonshot, susținut de Alibaba, a lansat un model de AI despre care spune că oferă agenți mai buni decât cei bazați pe ChatGPT. Kimi K2 Thinking poate selecta automat între 200 și 300 de instrumente pentru completarea unei sarcini, iar antrenarea acestuia a costat $4.6 milioane, mai puțin chiar și decât DeepSeek. (CNBC)

9. Marea Britanie a deschis o investigație pentru a vedea dacă aproximativ 700 de autobuze electrice Yutong produse în China pot fi dezactivate de la distanță. Asta după ce Norvegia a descoperit că producătorul are capacitatea de a bloca funcționarea acestora. (FT)

10. Danemarca vrea să blocheze accesul copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare. Proiectul legislativ prevede excepții doar pentru copiii de peste 13 ani, care primesc acordul părinților. (Euronews)

Ți-ar mai putea plăcea
Rusia a atacat infrastructura de comunicații a FBI, în 2016 – Cronica de Tehnologie
Astăzi intră oficial pe piață, inclusiv în România, seria iPhone 17 – Cronica de Tehnologie