Astronomii au fotografiat explozia unei supernove la numai 26 de ore de la începerea evenimentului cosmic – Cronica Spatiala

1. Satelitul EMISAR de mici dimensiuni de tip CubeSat dezvoltat de Institutul de Știința Spațiului de la Măgurele a finalizat cu succes testele de vibrații asociate lansării cu racheta Falcon 9 deținută de SpaceX. Satelitul va fi plasat pe orbita Pământului și va avea misiunea de a transmite mesaje digitale între două stații amplasate în Măgurele și la Universitatea Maritimă din Constanța. Astfel, EMISAR va colecta date în timpul trecerii deasupra unei stații, le va stoca la bord și le va retrasmite în trecerile următoare. Satelitul va fi lansat în 16 martie 2026. (Autoritatea Națională pentru Cercetare)

2. Organizația non-guvernamentală Romanian Space Initiative (ROSPIN) a anunțat un parteneriat cu Airbus Aerostructures România, o subsidiară a companiei aeronautice Airbus care se ocupă cu dezvoltarea pieselor și structurilor aeronautice avansate. În cadrul parteneriatului, Airbus Aerostructures România va oferi ateliere și proiecte educaționale pentru tineri pasionați de spațiu. (ROSPIN)

3. NASA a publicat o serie de imagini detaliate cu cometa interstelară 3I/ATLAS, care traversează în prezent sistemul nostru solar. Imaginile au fost realizate în această toamnă de sondele spațiale Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) și MAVEN de pe orbita lui Marte și de roverul Perseverance de pe planeta Marte. (NASA)

4. Cercetătorii de la Universitatea Cornell din statul american New York susțin că eventualii microbi existenți în atmosfera altor planete ar putea fi detectați pe baza pigmenților de culoare, mai ales că astfel de microbi colorați există în cantități reduse inclusiv în atmosfera Pământului. (EarthSky)

5. Astronomii de la Universitatea Bielefeld din Germania au realizat un experiment pe baza căruia au descoperit că sistemul nostru solar se mișcă prin spațiu cu o viteză de trei ori mai mare decât cea stabilită anterior, de 828.000 de kilometri pe oră. Pentru a ajunge la această concluzie, astronomii au analizat galaxiile care produc semnale puternice prin unde radio, întrucât mișcarea sistemului nostru solar produce un „vânt din față” din cauza căruia în direcția mișcării apar mai multe galaxii radio. (Bielefeld University)

6. Astronomii au obținut o imagine cu explozia unei supernove la numai 26 de ore de la începerea acesteia cu ajutorul telescopului Very Large Telescope. Imaginea arată că explozia a avut forma unei măsline, chiar dacă teoretic ar fi trebuit să aibă formă sferică. Datele obținute cu această ocazie vor permite îmbunătățirea cunoștințelor generale despre supernove. (European Southern Observatory)

7. Retailer-ul de îmbrăcăminte sport Decathlon a publicat primele imagini cu noul combinezon care va fi utilizat de Agenția Spațială Europeană. Combinezonul a fost dezvoltat de Decathlon împreună cu Spartan Space și Instititul de Medicină Spațială și Psihologie (MEDES) și ar urma să fie testat la bordul Stației Spațiale Internaționale în 2026. (European Space Flight)

8. SpaceX a trimis pe rampa de lansare prima treaptă a celei de-a treia versiuni a rachetei Starship, care a primit numele Booster 18. În urma primelor teste, inginerii au observat o anomalie în momentul în care analizau structura de baza a treptei. Compania nu a anunțat încă exact cauzele acestei anomalii, însă treapta primară nu fusese alimentată cu combustibil, iar motoarele nu erau încă instalate. (Space)

9. O echipă internațională de cercetători a descoperit o galaxie tânără care s-a format la mai puțin de 500 de milioane de ani de la Big Bang. Chiar dacă nu este cea mai tânără galaxie descoperită până acum, aceasta iese în eviență prin faptul că aici se formează stele cu o rată de aproximativ 165 de mase solare pe an. (Space)

10. Telescopul spațial Euclid lansat de Agenția Spațială Europeană în iulie 2023 a observat până acum peste 1,2 milioane de galaxii. Cercetătorii estimează că, pe parcursul celor 6 ani ale misiunii sale primare, Euclid va transmite date despre zeci de milioane de galaxii. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au descoperit că nucleul interior al Lunii este solid și are densitatea fierului – Cronica Spațială
Craterul Jezero de pe Marte a găzduit un lac și o deltă în trecutul geologic – Cronica Spațială