România cumpără sisteme de rachete antiaeriene Mistral din Franța în valoare de 625 de milioane de euro – Cronica serii

1. Nicușor Dan a prezentat azi în Parlament Strategia Națională de Apărare a Țării. Corupția, evaziunea fiscală de mare amploare, calitatea educației, gândirea critică și abandonul școlar, declinul demografic și fragmentarea politicilor statului în zona de tehnologie sunt principalele probleme cu care se confruntă România pe plan intern prezentate de președintele Nicușor Dan. La capitolul pericole externe, Nicușor Dan a menționat războiul hibrid pe care „în mod evident” Rusia îl desfășoară împotriva României și multor state europene. Președintele a fost întrerupt de mai multe ori în timpul discursului său de parlamentari din opoziție. (Hotnews)

2. Armata României va avea rachete antiaeriene MANPAD MISTRAL, după ce Ministerul român al Apărării şi Ministerul Forţelor Armate şi al Veteranilor din Republica Franceză au semnat contractul de achiziţie a acestor sisteme. Preţul achiziţiei este de 625.591.000 euro, fără TVA, şi include 231 de sisteme MANPAD MISTRAL, 934 de rachete MISTRAL, servicii de instruire, muniţii de antrenament, documentaţii, un simulator şi suport logistic. Achiziţia face parte din Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare SAFE. (News.ro)

3. Peste 136.000 de muncitori din afara UE lucrează legal în România, cei mai mulți în construcții, HoReCa și industrie, atrași de salarii mai mari și de accesul mai facil la piața muncii, comparativ cu Vestul Europei, arată un raport al Consiliului Economic și Social. Analistul economic Adrian Negrescu a explicat că acești lucrători au devenit „o plasă de salvare” pentru economia românească, dar, fără o strategie clară de integrare, fenomenul poate genera presiuni sociale și economice pe termen mediu și lung. (Digi24)

4. Cel mai recent studiu realizat în această lună de Edge Institute, prezentat la Summitul pentru Guvernanţă Digitală 2025 desfăşurat sub patronajul preşedintelui României, indică o nemulţumire profundă a românilor în ceea ce priveşte ritmul digitalizării statului, 84% dintre ei considerând că acesta este lent sau foarte lent. Datele studiului arată că 76,4% dintre români au folosit în ultimul an servicii electronice ale instituţiilor publice Potrivit studiului, românii vor un stat digital care să elimine birocraţia şi drumurile la ghişee şi care să accelereze modernizarea administraţiei publice. (News.ro)

5. Instrumentele de inteligență artificială (AI) apar în aproximativ jumătate dintre proiectele de programe pentru disciplinele de liceu publicate în consultare de Ministerul Educației și Cercetării. Noile documente prevăd utilizarea AI la mai multe materii, de la TIC și Informatică până la Chimie, Istorie sau Religie, iar în cazul specializării Matematică-Informatică programa menționează „cu caracter imperativ” folosirea unui asistent de tip inteligență artificială. În total, ministerul a pus în consultare programele școlare pentru peste 40 de discipline, în diferite variante curriculare, potrivit comunicatului oficial. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: OpenAI se apără, într-un proces în care este acuzată că a facilitat sinuciderea unui tânăr, spunând că nu este responsabilă, deoarece acesta a folosit în mod greșit ChatGPT. În ceea ce reprezintă primul răspuns oficial al companiei într-un astfel de caz, avocații OpenAI citează câteva paragrafe din regulile de utilizare ale chatbot-ului, care ar fi fost încălcate de adolescentul de 16 ani. (NBC News)

6. Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că prin Strategia naţională de Apărare a Ţării, vom avea o unitate sau o secţiune din cadrul SRI care se va ocupa de corupţie şi singura sa sarcină va fi să culeagă informaţii despre fenomenul de mare corupţie. (News.ro)

7. Președintele rus Vladimir Putin a oferit prima sa reacție la planul de pace SUA-Ucraina. „Cred că americanii înțeleg că vorbim despre o chestiune complexă” i-a spus liderul de la Moscova lui Alexander Lukașenko. În paralel, Iuri Ușakov, unul dintre principalii săi consilieri, califică drept „inutile” eforturile europene de a juca un rol în încheierea războiului. (Digi24)

8. Secretarul de Stat american Marco Rubio respinge faptul că administraţia lui Donald Trump este împărţită în ”două tabere” în privinţa felului în care să fie oprit Războiul din Ucraina, făcând referire la un material difuzat de postul NBC News. Potrivit postului, este vorba, pe de o parte, despre o tabără a vicepreşedintelui american J. D. Vance, în favoarea Moscovei, iar pe de altă parte o tabără a lui Marco Rubio, în favoarei Kievului. (News.ro)

9. Un nou tratament administrat intranazal ar putea schimba abordarea unor cancere cerebrale foarte agresive, stimulând răspunsul imun la nivelul creierului printr-o metodă neinvazivă. O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis şi Northwestern University (Illinois) a dezvoltat o nanoterapie care ajunge din cavitatea nazală la creier şi stimulează răspunsul imun antitumoral. (News.ro)

10. Direcția Antifraudă a ANAF a identificat venituri nedeclarate de peste 64 milioane lei obținute de 103 persoane în perioada 2023–2024 de pe platformele OnlyFans și LiveJasmine. Inspectorii au estimat obligații suplimentare de circa 7,9 milioane lei, reprezentând impozit pe venit, CAS și CASS aferente sumelor nedeclarate, anunță ANAF. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Klaus Iohannis: Autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte – Cronica serii
Studiu: În apele uzate există reziduuri de droguri în cantități ce plasează Bucureștiul în media europeană a consumului – Cronica serii