România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor la alimente – Cronica serii

1. România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor la alimente. Prețurile alimentelor din UE au crescut, în medie, cu 2,8% față de anul anterior, însă diferențele dintre state au fost semnificative, arată datele Eurostat. Turcia este lider european, cu o inflație alimentară de 32,8% în 2025, reflectând problemele mai ample legate de inflație din această țară. Următoarea cea mai mare creștere a fost în Kosovo, unde prețurile la alimente au urcat cu 7,6%. (Profit.ro)

2. UDMR a anunţat că iniţiază revizuirea taxelor locale, apreciind că nemulţumirea oamenilor este justificată. De asemenea, UDMR urmăreşte reintroducerea de facilităţi fiscale pentru anumite categorii de persoane vulnerabile, dar şi un ajutor pentru pensionarii cu venituri mici. (News.ro)

3. Avocatul Poporului a atacat astăzi la Curtea Constituțională „taxa pe boală” și a cerut anularea neplății primei zile de concediu medical. Sesizarea vine în urma presiunilor sindicatelor și ale pacienților, care acuză încălcarea dreptului la protecție socială prin măsură de austeritate intrată în vigoare la 1 februarie. (Hotnews)

4. Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, avertizează că România a intrat în recesiune, pe fondul creșterii ratei șomajului, al prăbușirii sectorului serviciilor și al inflației provocate de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan. (Cotidianul)

5. Încheierea unui acord de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina va necesita „alegeri dificile”, a afirmat marţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o posibilă aluzie la eventualitatea unor cedări teritoriale. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Industria de livrări schimbă modul în care se mănâncă în Statele Unite. În 2024, doar un sfert din comenzi au fost consumate în restaurant, în vreme ce unii americani preferă să plătească sume mari de bani pentru a le fi livrată mâncarea. (NY Times)

6. Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi că o reluare a dialogului cu omologul său rus Vladimir Putin este „pe cale să fie pregătită”, însă a acuzat Moscova că nu manifestă „o voinţă adevărată” de a negocia pacea în Ucraina. (Digi24)

7. Oficiali americani şi iranieni plănuiesc să se întâlnească vineri în Turcia, în cadrul eforturilor de reluare a negocierilor nucleare, în timp ce aliaţii regionali încearcă să găsească o soluţie diplomatică pentru a evita o acţiune militară a SUA împotriva Iranului, au declarat pentru CNN trei surse. (News.ro)

8. Primul transplant de față din lume de la o donatoare care a ales eutanasia a fost realizat la spitalul Vall d’Hebron, în Barcelona, Spania, relatează El Pais. O sută de profesioniști au participat la operația realizată prin tehnici de microchirurgie neurovasculară pentru restaurarea feței unei femei care a suferit necroză. (Libertatea)

9. Scăderea treptată a funcţiilor cognitive este asociată frecvent cu înaintarea în vârstă şi, în unele cazuri, poate apărea înaintea unor afecţiuni neurologice grave. Identificarea timpurie a persoanelor cu risc crescut rămâne însă dificilă. Un nou studiu sugerează că analiza salivei, combinată cu inteligenţa artificială (AI), ar putea oferi o soluţie practică pentru depistarea precoce a simptomelor neuropsihiatrice asociate declinului cognitiv. (News.ro)

10. Ucraina l-a criticat dur pe președintele FIFA, Gianni Infantino, după ce acesta a cerut ridicarea interdicției care exclude Rusia din competițiile internaționale de fotbal, susținând că readmiterea Moscovei ar fi un gest „nejustificat” în timp ce agresiunea rusă continuă. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, a denunțat apelul oficialului FIFA drept o abatere morală gravă, amintind că sute de copii ucraineni au fost uciși de invazia rusă. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană suspendă temporar procedura privind deficitul excesiv în cazul României – Cronica serii
Cronica serii – Iohannis de la Bruxelles: „Lupta anticorupţie merge mai departe cu toată forţa”