Anthropic: Aproximativ jumătate dintre agenții de inteligență artificială sunt folosiți pentru programare – Cronica de Tehnologie

1. Sam Altman, șeful OpenAI, încearcă să liniștească preocupările legate de consumul de energie și apă realizat de centrele de date folosite de inteligența artificială. Acesta face o comparație cu omul, despre care spune că, pentru a ajunge inteligent, consumă energie zeci de ani, inclusiv cea necesară producerii mâncării de care are nevoie în tot acest timp. (TechCrunch)

2. Cel puțin două dintre problemele recente de funcționare ale Amazon Web Services au fost provocate de instrumentele de inteligență artificială ale companiei. Într-una dintre situații, serviciile companiei au fost afectate timp de 13 ore, după ce agentul de programare Kiro a fost lăsat să opereze singur o serie de modificări. (FT)

3. iPhone 18 Pro ar putea fi disponibil în roșu, după succesul de care se bucură, cel puțin în China, versiunea portocalie de iPhone 17 Pro. Apple va fi însă mai conservatoare când va veni vorba de culorile în care își va lansa primul iPhone pliabil. (News.ro)

4. OpenAI lucrează nu la unul, ci la trei produse hardware bazate pe AI, având în acest sens dedicată o echipă compusă din peste 200 de oameni. Primul dintre acestea va fi un difuzor inteligent, care va asculta și va vedea în jur pentru a răspunde la întrebări legate de mediul înconjurător și care va costa între $200 și $300. Acesta va fi urmat de o pereche de ochelari inteligenți și o lampă inteligentă. (Profit.ro)

5. Aproximativ jumătate dintre agenții de inteligență artificială sunt folosiți pentru programare, conform datelor Anthropic. Celelalte categorii dețin procente mici, cu educația la 1,8%, sănătatea la 1% și domeniul juridic la 0,9%. (Garry’s List)

6. Anthropic a lansat Claude Code Security, un AI de securitate cibernetică, care caută vulnerabilități în cod și sugerează patch-uri. Lansarea acestuia a dus la scăderea în lanț a valorii acțiunilor companiilor de securitate. (Bloomberg)

7. Declarațiile pe care Waymo și Tesla sunt obligate să le depună arată că, în continuare, mașinile autonome operate de cele două companii depind de intervenția umană în anumite situații. Ambele companii au echipaje care supraveghează robotaxiurile, fie din spatele unor monitoare, fie din mașini care merg la mică distanță în spate. (Wired)

8. Gmail va înceta anul acesta să mai ofere suportul POP și funcționalitatea Gmailify. Eliminarea acestora reduce abilitatea utilizatorilor de a accesa mesajele primite prin alte servicii de e-mail. Google recomandă acum folosirea forwarding-ului, însă, pe unele servicii, precum Yahoo Mail, acesta este contracost. (Profit.ro)

9. Turcia va verifica modul în care TikTok, Instagram, Facebook, YouTube, X și Discord procesează datele copiilor. Autoritatea locală spune că vrea să vadă ce măsuri de protecție sunt folosite pe fiecare din cele șase platforme, citând necesitatea de protejare a celor mici. (Turkish Minute)

10. Un hacker a reușit să spargă peste 600 de firewall-uri FortiGate din 55 de țări în cinci săptămâni, cu ajutorul unor servicii de inteligență artificială generativă. Atacurile nu s-au folosit de breșe ale firewall-urilor, ci au accesat interfețe de administrare, profitând de parole slabe și de lipsa protecției MFA (cod de securitate, passkey etc.). (Bleeping Computer)

Ți-ar mai putea plăcea
$9.4 miliarde au generat vânzările online de Cyber Monday, în SUA, un nou record – Cronica de Tehnologie
Gemini a crescut de la 9 milioane de utilizatori pe zi în octombrie 2024, la 350 de milioane de utilizatori pe zi în martie 2025 – Cronica de Tehnologie