Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru aderarea la zona euro – Cronica serii

1. Propunere legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, depusă de parlamentarii S.O.S România, a trecut tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor şi merge la Senat, forul decizional în acest caz. Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova Igor Dodon afirmă că autorităţile de la Bucureşti au admis iniţierea procedurilor ”pentru a pregăti anexarea teritorială a Republicii Moldova, aşa-zisa Unire”. El adaugă că este de văzut reacţia autorităţilor de la Chişinău. ”Este regretabil că politicienii din România au lansat o astfel de politică imperialistă, care riscă să certe ambele ţări. Şi este ruşinos că politicienii de la conducerea Moldovei tac sau aprobă tacit expansionismul teritorial românesc”, susţine el (News.ro). Unirea nu se produce printr-o lege în Parlament, ci printr-un șir lung de proceduri la nivel internațional care se validează prin referendumuri, iar legea vine la final pentru a consfinți cele decise, a declarat Augustin Zegrean, fost presedinte al Curtii Constitutionale. „Nu are nicio șansă să fie adoptată. Trebuie să treacă de Senat, de Curtea Constituțională. CCR nu poate accepta că e împotriva Constituției și a legilor internaționale. De ce nu am cere unirea cu Republica Coreea de Sud?”, spune Augustin Zegrean. (Hotnews)

2. România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru aderarea la zona euro, se arată în Raportul de convergenţă pentru 2026 publicat de Comisia Europeană, miercuri. În aceeaşi situaţie se află alte patru state membre din afara zonei euro (Cehia, Ungaria, Polonia şi Suedia) care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro. (News.ro)

3. Conform INS, o gospodărie românească a câștigat, în medie, 9.399 de lei pe lună. A cheltuit 8.037 de lei. Pe hârtie, rămân 1.362 de lei. În realitate, din acești bani trebuie să acoperi reparația la mașină, vacanța de vară și orice urgență medicală neașteptată. 32% din tot ce cheltuiește o familie română pentru consum ajunge la raft, la piață sau la restaurantul de cartier. Asta înseamnă 1.553 de lei pe lună. Al doilea mare consumator de bani: casa. Chiria sau rata, curentul, gazul, apa reprezinta 15,7% din cheltuielile de consum, față de 14,8% în 2024. O creștere de un punct procentual poate părea nimic, dar înmulțită cu milioane de gospodării, spune că presiunea energetică s-a simțit în portofel. (Hotnews)

4. MApN a anunțat că sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost operaționalizat și integrat în dispozitivul de apărare al Armatei Românie. (Cotidianul)

5. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost votat în unanimitate, în şedinţa conducerii partidului, pentru funcţia de premier, în varianta unui guvern minoritar PSD. PSD a decis în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, să-şi asume răspunderea guvernării, iar preşedintele partidului să fie propunerea de premier, a anunţat Sorin Grindeanu. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Din cauza conflictului dintre administrația Trump și Anthropic, NSA a pierdut accesul la modelele Mythos chiar în timp ce le testa. Agenția americană apucase deja să descopere mai multe găuri de securitate, cu ajutorul Mythos, în sistemele clasificate. (NY Times)

6. Ministrul interimar al Apărării Radu Miruță a declarat că USR va susține un guvern monocolor PSD dacă social-democrații sunt de acord cu soluția rotației guvernamentale cu un cabinet format din PNL-USR-UDMR. (Digi24)

7. Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea”, va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, iar toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată. În acest sistem electronic, pacienții vor avea acces la istoricul medical, documentele și rețetele electronice emise și la informații privind tratamentele. (Profit.ro)

8. Peste 40% dintre români spun că veniturile li s-au diminuat în ultimul an, iar un procent similar afirmă că veniturile le-au rămas la acelaşi nivel, conform unui sondaj realizat de INSCOP, care mai relevă şi că 37.7% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la o scădere a veniturilor în următoarea jumătate de an. Aproape 85% se aşteaptă la o creştere a preţurilor în acelaşi interval. (News.ro)

9. Mark Rutte, secretarul general al NATO, a declarat că este de acord cu criticile președintelui american Donald Trump la adresa NATO, dar a insistat că, în ciuda unor frustrări din cadrul alianței, membrii europeni ai acesteia au oferit sprijin operațiunilor militare conduse de SUA și, în acest sens, a dat drept exemplu România. (Profit.ro)

10. Euro a scăzut la cel mai slab nivel din ultimul an față de dolarul american, investitorii pariind că scăderea prețurilor petrolului și semnele de slăbiciune ale economiei fac Banca Centrală Europeană mai puțin predispusă să urmărească noi creșteri ale ratelor dobânzilor. Moneda unică, despre care analiștii de pe Wall Street se așteptau să atingă 1,20 dolari anul acesta, pe măsură ce investitorii și-au reevaluat expunerea la dolar, a scăzut cu 2,6% până în prezent în această lună, la 1,135 dolari, cel mai slab nivel de la începutul lunii iunie 2025. (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
Putin: Rusia anexează cele 4 regiuni din Ucraina. Zelenski: Ucraina va depune cerere de aderare la NATO – Cronica serii
Cronica serii – alegeri in Mexic, proteste la Chisinau