Cronica serii – Grupul Volkswagen ar fi falsificat datele emisiilor și la mașinile pe benzină

1. Unsprezece filiale judeţene PSD conduse de lideri interimari vor organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte, au decis ieri, la Neptun, membrii Comitetului Executiv Naţional al partidului. Printre organizaţiile în care vor avea loc alegeri se numără şi PSD Bucureşti, condusă de primarul general Gabriela Firea, care în şedinţa CEx i-a adus acuzaţii grave ministrului de Interne, Carmen Dan şi i-a solicitat demisia pentru modul în care a fost coordonată intervenţia jandarmilor din 10 august din Piaţa Victoriei. (News.ro)

2. Programul „Litoralul pentru toți”, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 și 600 de lei pentru o săptămână, a început astăzi și se va derula până în 30 septembrie. (Profit.ro)

3. 94% din populația Japoniei trăiește în orașe, iar procentul este în creștere. (Bloomberg)

4. Companiile chineze au redus cu până la 40% numărul de angajați, în ultimii trei ani, ca urmare a implementării proceselor de automatizare. (FT)

5. Phrasee, un startup din Londra care dezvoltă mesaje publicitate cu ajutorul Inteligenței Artificiale, a strâns $4 milioane pentru a-și dezvolta tehnologia și a se extinde pe piața americană. “Roboții” companiei lucrează mesajele pentru reclamele Instagram, pentru notificările trimise pe smartphone-uri și titlurile newsletterelor. (Telegraph)

6. Doar 28% dintre americani consideră că marile companii de tehnologie trebuie să beneficieze de încredere în activitățile desfășurate, în timp ce 51% cred că autoritățile trebuie să le reglementeze mai sever. (PewResearch)

7. Piala, o companie japoneză, a decis să le acorde 6 zile de concediu în plus angajaților nefumători, pentru a compensa pauzele de țigară ale angajaților fumători. (CNN)

8. Rezerve de petrol confirmate dar neexploatate, miliarde barili:
Venezuela: 300.8
Arabia Saudită: 266.4
Canada: 169.7
Iran: 158.4
Iraq: 142.5
Kuweit: 101.5
Emiratele Arabe Unite: 97.8
Rusia: 80
Libia: 74
SUA: 39.2
Nigeria: 37
Kazakhstan: 30
China: 25.6

9. Scandalul mașinilor diesel poluante s-ar putea extinde și la anumite modele din grupul Volkswagen echipate cu motoare pe benzină, potrivit publicației germane Bild am Sonntag. Conform sursei menționate, inginerii Volkswagen le-ar fi spus anchetatorilor că mai multe mașini pe benzină produse sub mărcile Volkswagen, Audi și Porsche sunt echipate cu un soft care ar putea fi manipulat pentru a indica un nivel mai scăzut al consumului de benzină și al emisiilor de dioxid de carbon (CO2), similar dispozitivelor folosite de grup pentru a masca emisiile în cazul a circa 11 milioane de mașini diesel. (Profit.ro)

10. Formaţia AC/DC pregăteşte un nou album şi va include pe acesta compoziţii nefolosite ale chitaristului Malcolm Young, potrivit revistei JAM care citează o sursă credibilă din anturajul muzicienilor. (News.ro)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Economia României a scăzut cu 12,3% în trimestrul 2 – Cronica serii
România este ţara UE cu cea mai mică dependenţă de importurile de gaze naturale – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău