35% dintre firmele britanice cu mai mult de 10 angajați folosesc acum inteligența artificială – Cronica de Tehnologie

1. De când Google a integrat funcții de AI, oamenii petrec mai mult timp în cadrul motorului de căutare și mai puțin timp pe site-urile care stau la originea informațiilor. În perioada iunie 2025 – aprilie 2026, traficul (uman al) site-urilor de afaceri, finanțe și presă, printre altele, a scăzut cu aproape 40%. (NY Times)

2. Cel puțin o parte a administrației Trump dorește blocarea modelelor deschise dezvoltate de China, văzute ca o amenințare majoră pentru modelele închise create de companiile americane. Asta, în contextul în care din ce în ce mai multe firme americane au început să folosească modelele chineze, care sunt mai ieftine și aproximativ la fel de performante precum cele americane. (Axios)

3. Înțelegerea dintre Anthropic și un grup de publisheri care au dat în judecată compania pentru încălcarea drepturilor de autor a fost aprobată de un judecător federal. Producătorul AI-ului Claude va plăti $1.5 miliarde pentru a scăpa de acuzații în ceea ce reprezintă primul mare caz de acest gen, în care sunt implicate companiile care dezvoltă modele lingvistice. (Reuters)

4. 35% dintre firmele britanice cu mai mult de 10 angajați folosesc acum inteligența artificială, un procent care crește de la 12% în septembrie 2023. În cazul companiilor mari, procentul este de 48%, dar numai 10% dintre acestea susțin că folosesc AI-ul în mod frecvent. (FT)

5. AMD și-a lansat primul sistem de tip rack pentru inteligența artificială, numit Helios. Acesta va rivaliza cu soluțiile Nvidia și îi are deja pe lista de clienți pe Microsoft, Meta, OpenAI și Oracle. AMD nu a anunțat și prețul, dar se estimează că este vorba de peste $5 milioane. (CNBC)

6. Grație inteligenței artificiale, în prima jumătate a acestui an au fost lansate aproximativ 560.000 de aplicații noi de iPhone, aproape câte în tot anul trecut. Inflația de aplicații nu pare să vină la pachet și cu un interes pe măsură al utilizatorilor, numărul download-urilor crescând cu doar 2%. (Profit.ro)

7. Google lucrează la un nou cip de AI, nume de cod Frozen v2, optimizat special pentru modelele din seria Gemini. Acesta urmează să fie de până la zece ori mai eficient decât cipurile actuale și să fie lansat cândva în 2028. (News.ro)

8. Magazinul online AliExpress, deținut de Alibaba, a fost amendat în Uniunea Europeană cu €550 de milioane, pentru că a permis vânzarea de produse contrafăcute și dăunătoare. Printre produsele ilegale descoperite se numără jucării nesigure, cosmetice periculoase și haine contrafăcute. (Profit.ro)

9. WordPress a lansat patch-uri pentru două găuri severe de securitate și recomandă actualizarea cât mai rapidă a platformei. În același timp, experții în securitate cibernetică avertizează că zeci de milioane de site-uri bazate pe WordPress sunt vulnerabile și vizate de hackeri, care pot prelua controlul asupra acestora. (TechCrunch)

10. Samsung și-a lansat primul card de credit în Statele Unite, numit Galaxy Card. Este un card Visa, emis de Barclays, care oferă recompense în bani de 5% din achizițiile făcute pe site-ul companiei. (Toms Guide)

Ți-ar mai putea plăcea
Hackerii au atacat serverele Volvo și au furat informații legate de cercetare și dezvoltare – Cronica de Tehnologie
Canada a cerut închiderea diviziei locale a TikTok, invocând riscuri de securitate națională – Cronica de Tehnologie