Huawei a prezentat ceea ce pare a fi primul smartphone lat – Cronica de Tehnologie

1. Broadcom încearcă să obțină un împrumut de peste $60 de miliarde, dar care poate ajunge și la $100 de miliarde în final, pentru proiectarea unui nou cip de AI. De viitorul cip ar putea beneficia companiile de inteligență artificială, care au nevoie de cipuri modificate conform propriilor necesități. (Reuters)

2. Google permite acum utilizatorilor să-și personalizeze fluxul de știri din Google News și aplicația Google cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceștia vor avea la dispoziție un chatbot, căruia îi pot spune, în limbaj natural, ce subiecte sau tipuri de conținut preferă. (9to5Google)

3. OpenAI a lansat un plugin prin care ChatGPT poate fi conectat la Apple Messages pe Mac. Dacă utilizatorii nu au o problemă în a da companiei acces la propriile informații, chatbot-ul poate fi folosit pentru compunerea și trimiterea mesajelor, precum și pentru căutarea respectiv analizarea acestora, cu scopul de a vedea când și cu cine vorbesc cel mai frecvent. (9to5Mac)

4. Anthropic se așteaptă să aibă un IPO mai mare decât cel al SpaceX, care, în urmă cu două luni, a stabilit un nou record de $75 de miliarde. Listarea ar putea avea loc spre finele acestei luni, înaintea rivalului OpenAI. (Bloomberg)

5. Meta a lansat o aplicație experimentală de vibe-coding, numită Pocket. Cu ajutorul acesteia, utilizatorii din Statele Unite pot crea mici jocuri interactive cu ajutorul inteligenței artificiale, jocuri care sunt, apoi, publicate într-un feed dedicat. (TechCrunch)

6. Apple va eticheta în mod vizibil melodiile create cu ajutorul inteligenței artificiale în cadrul propriului serviciu de streaming. Conform unui mesaj trimis de companie partenerilor din domeniul muzicii, etichetele vor începe să fie vizibile „cândva anul acesta”. (Billboard)

7. Huawei a prezentat ceea ce pare a fi primul smartphone lat, cu un raport al imaginii asemănător noilor pliabile, dar fără a fi pliabil. Pura X View este lat și subțire, dar cu suficient spațiu intern pentru a acomoda o baterie mare, de 7.000 mAh. Specificațiile complete și prețul vor fi anunțate peste o săptămână. (Profit.ro)

8. Anthropic intenționează să modifice politica de păstrare a datelor în cazul companiilor care-i folosesc soluțiile de AI. Datele trebuie, în continuare, păstrate timp de 30 de zile, dar companiile pot folosi pentru asta propriile soluții de stocare în cloud. (The Economic Times)

9. Brazilia anunță un program de investiții în inteligență artificială și supercomputere, care va împărți banii între companiile americane și cele chineze. Din cele $444.2 milioane, ceva mai bine de jumătate vor merge către un proiect de infrastructură realizat de chinezii de la iFlytek și Huawei, în vreme ce Nvidia este așteptată să construiască un supercomputer. (Reuters)

10. Modelele de AI deschise din seria Gemma au trecut de un miliard de download-uri, anunță Google. În ultimii doi ani, acestea au fost folosite de dezvoltatori și cercetători pentru a crea peste 100.000 de modele personalizate, care servesc unor nevoi specifice. (Google)

Ți-ar mai putea plăcea
Primul smartphone pliabil Google ar urma să fie prezentat oficial pe 10 mai – Cronica de Tehnologie
Un manager Meta/Facebook a fost targetat în 2021 cu spyware-ul Predator și spionat de serviciul național de informații din Grecia – Cronica de Tehnologie