Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT – Cronica dimineții

1. Spre deosebire de restul regiunii Europei Centrale și de Est (ECE), care își menține un ritm pozitiv de creștere, România este singura economie din cele 13 analizate care va înregistra o contracție a PIB în 2026, estimată la -0,7%. În aceeași perioadă, media regională se situează la +2%, potrivit raportului Coface „CEE Sectorial Heatmap 2026”. „Economia românească este în recesiune ca urmare a programului decisiv de consolidare fiscală. Măsurile de austeritate vor pune presiune pe cererea agregată pe termen scurt”, notează economiștii Coface. Pe de altă parte, programele SAFE și RRF ar putea stimula cererea în sectoarele construcțiilor și producției, „dar recuperarea lentă din Europa de Vest va afecta cererea externă.” (Cdg)

2. Prețul mediu al gazului cu livrare în ziua de marți a sărit la 404,7 lei/MWh, cel mai înalt nivel din istorie, cu excepția anului declansării războiului din Ucraina, ca urmare a limitării importurilor, operatorul bulgar de sistem efectuând lucrări de majorare a capacității de transport. (Profit.ro)

3. Președintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, despre un guvern PSD-AUR, că suntem într-un interval de 10 zile, şi trebuie să ne concentrăm dacă această nominalizare a lui Siegfried Mureşan va avea succes sau nu. El a menţionatcă nici PSD şi AUR, împreună, nu au majoritate şi sunt şi alte variante, tehnocrat, rotativă. (News.ro)

4. Premierul desemnat, Siegfried Mureşan nu vrea cooptarea PSD în guvernul său, el arătând că, împreună cu ei nu mai pot guverna, după experienţa din ultimul an, când nu şi-au respectat angajamentele. ”Ca atare, fie ei, fie noi, dar nu împreună”, a mai spus Mureşan. (News.ro)

5. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că PSD şi AUR nu au, ca număr de parlamentari, majoritatea care ar putea trece un guvern, însă susţine că un guvern PSD-AUR ar avea şanse ”foarte mari” să treacă de votul Parlamentului. Grindeanu subliniază că pentru ca un astfel de guvern să vină în faţa Parlamentului Executivul propus de Siegfried Mureşan ar trebui să pice la vot, în Legislativ. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Astăzi de la ora 16.00, în direct pe TVR 1, România joacă contra Franței pentru un loc în semifinalele Campionatului European de volei masculin. Cele două echipe s-au întâlnit deja în faza grupelor, la Cluj-Napoca. România a revenit atunci de la 0-2 și s-a impus cu 3-2.

6. Președintele AUR, George Simion, a anunţat că partidul său nu va vota Guvernul Siegfried Mureşan, „în ciuda tuturor presiunilor”. „Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâţi! Am părăsit sala de plen (de la Camera Deputaţilor – n.r.) şi vom continua să fim alături de Călin Georgescu în toate atacurile pe care le suferă! Înainte, popor român”, a scris George Simion pe Facebook. (Digi24)

7. Dacia Spring a fost în luna august cel mai vândut automobil din segmentul A în Germania, cea mai mare piață auto din UE, ca urmare a creșterii cererii pentru vehiculele electrice în această țară. Performanța a fost înregistrată chiar la finalul primei generații, în luna în care mașina a fost scoasă din producție. (Profit.ro)

8. Președintele american Donald Trump susține că Rusia a „pierdut controlul” asupra industriei sale de motorină și a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei. (Hotnews)

9. Avionul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decolat luni după amiaza de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Potrivit unor surse, în aeronavă s-ar fi aflat liderul de la Kiev, care participă la Adunarea Generală a ONU, organizată săptămâna aceasta la New York. Teama unui nou atac cu drone ruseşti ar fi stat la baza deciziei de a pleca din Suceava spre New York, după ce unele aparate fără pilot lansate de Rusia au pătruns în repetate rânduri în spațiul aerian al Republicii Moldova. (Link)

10. Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost reţinut, luni seară, de către procurorii DIICOT, după ce, în cursul dimineţii, a fost ridicat din trafic, iar la locuinţa sa şi la alte patru imobile au fost percheziţii care s-au întins pe aproape nouă ore. Alături de el a fost reţinut şi Ionel Rusen, celălalt bărbat cercetat în acelaşi dosar. Acuzaţiile vizează infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi constituire a unui grup infracţional organizat. Potrivit unor surse judiciare, Georgescu s-ar fi prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să facă vreo declaraţie în faţa anchetatorilor. (News.ro)

Extra: Financial Times dezvăluie că A7, o companie fintech susținută de Kremlin și creată cu sprijinul băncii ruse de stat Promsvyazbank, a reușit să transfere peste $6,9 miliarde prin sistemul financiar internațional, ocolind sancțiunile împotriva Rusiei. Schema folosea sute de firme-paravan, facturi și documente falsificate, inclusiv modificarea descrierilor și codurilor vamale ale produselor, pentru a trece de controalele anti-spălare de bani și a obține acces la SWIFT. Prin conturi Standard Chartered din Hong Kong au trecut circa $1,1 miliarde, prin DBS $273 milioane, iar clienți Citigroup au primit $74 millioane. A7 a utilizat și conturi la First Abu Dhabi, de unde au fost efectuate plăti în valoare de peste $1,8 miliarde. Mai grav, o parte dintre tranzacții erau legate de echipamente militare și achiziții pentru serviciile de securitate ruse. Într-un caz documentat de FT, A7 a mascat achiziția a 500 de dispozitive de vedere pe timp de noapte, în valoare de aproximativ $510.000, prin acte false care prezentau marfa drept sticlă securizată. Băncile susțin că au aplicat controalele de conformitate, iar unele conturi identificate ulterior ca fiind legate de A7 au fost închise. (FT)

Fotografia dimineții – La ieşirea din sediul DIICOT, Călin Georgescu a ridicat mâinile încătuşate şi le-a arătat susţinătorilor. Inquam Photos / George Călin:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii prezintă un nou formular de exprimare a consimţământului părinţilor pentru testarea copiilor – Cronica dimineții
SUA vor trimite 31 de tancuri de luptă Abrams în Ucraina – Cronica dimineții