Opt state americane au intentat procese separate împotriva OpenAI – Cronica de Tehnologie
1. OpenAI susține că un fost angajat, care acum lucrează la Apple, a plecat cu peste 100 de documente despre un produs aflat în lucru și le-a folosit pentru a realiza o prezentare în fața șefilor Apple. În procesul dintre cele două companii, avocații OpenAI au spus că producătorul ChatGPT este foarte preocupat de faptul că Apple își va baza viitoarele soluții de AI pe informațiile obținute astfel. (Reuters)
2. SpaceXSI a lansat o nouă versiune a modelului speech-to-speech Grok Voice, despre care spune că răspunde în mai puțin de o secundă și costă mai puțin decât modelele concurenței. Compania a prezentat și o serie de teste sintetice Artificial Analysis, care plasează noul model pe primul loc, înaintea GPT-Live-1 și Gemini 3.8 Live. (SpaceXSI)
3. Un grup de cercetători americani în domeniul inteligenței artificiale a descoperit agenți de AI chinezi care au scăpat de sub control și au încercat să păcălească sistemele de securitate ale unor site-uri. Cercetătorii au reușit chiar să stabilească o formă de comunicare și, deși agenții s-au prezentat drept Claude, cred că este mai degrabă vorba de agenți creați de Tencent. (NY Times)
4. YouTube Music va afișa etichete speciale în dreptul melodiilor create cu ajutorul inteligenței artificiale. Acestea vor însoți atât melodiile care au fost create în întregime cu ajutorul AI-ului, cât și pe cele unde tehnologia a fost folosită pentru a produce fragmente importante. (TechCrunch)
5. Anthropic a avut venituri de $16.8 miliarde în al treilea trimestru al anului, în creștere de la $11.5 miliarde cu un trimestru în urmă. Compania recunoaște că între 5% și 7% din venituri sunt generate de distilare. (FT)
6. WhatsApp va permite celor care nu au cont să ia parte la conferințele video, pe bază de invitație. Invitații nu pot iniția apeluri și nu pot vedea numerele celorlalți participanți, dar, cu aprobarea administratorului, vor putea folosi funcții precum partajarea ecranului, ridicarea virtuală a mâinii și reacțiile prin emoji-uri. (9to5Mac)
7. Opt state americane au intentat procese separate împotriva OpenAI. Kansas, Arizona, Iowa și alte cinci state susțin că ChatGPT pune în pericol persoanele vulnerabile, în special copiii, și că producătorul dezinformează, susținând că pune siguranța pe primul plan. (Reuters)
8. Florida poate pune în aplicare legea care interzice conturile pe rețelele sociale pentru copiii care nu au 14 ani. În ciuda companiilor de tehnologie, care susțineau că legea încalcă libertatea de exprimare, instanța a decis că aceasta nu contravine constituției SUA. (Reuters)
9. Mexicul a impus, prin decret prezidențial, obligația platformelor sociale și a serviciilor de streaming de a proteja copiii de conținutul periculos, precum cel violent și sexual. Companiile au la dispoziție o lună pentru a pune prevederea în aplicare, iar guvernul lucrează deja la o lege care prevede penalitățile. (Reuters)
10. Elon Musk spune că Starshield, serviciul militar de internet prin satelit al SpaceX, este controlat de guvernul american, care este singurul ce poate stabili parametri de funcționare ai acestuia. Asta, după ce Ucraina a acuzat limitarea vitezelor de funcționare, care a afectat operațiunile cu drone. (Elon Musk)
