Sondaj: 54,1% dintre persoanele chestionate cred că instalarea Guvernului Niculescu este un lucru bun – Cronica serii

1. Guvernul României este dispus să susțină financiar păstrarea trupelor americane pe teritoriul țării, este principalul mesaj transmis de premierul Luca Niculescu în cadrul întâlnirii cu subsecretarul pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, au transmis surse guvernamentale. (Digi24)

2. BNS anunţă, joi, că propune trei variante de calcul pentru salariul minim pe 2027, cu valori cuprinse între 4.583 şi 4.793 de lei. Propunerea principală a Blocul Naţional Sindical este ca formula de calcul să ţină cont şi de pierderea puterii de cumpărare din anul precedent, astfel încât inflaţia să nu erodeze în continuare veniturile salariaţilor. (News.ro)

3. Băncile din România au redus dobânzile la creditele noi în lei, aproape de minimele ultimilor patru ani și jumătate, în timp ce dobânzile la depozite au crescut ușor în septembrie 2026. La credite noi în lei, dobânda medie a scăzut la 7,7% anual, de la 7,87% în august. La creditele în euro, dobânda medie a urcat la 4,95%. (Profit.ro)

4. PSD este îngrijorat că România ar putea pierde aproximativ un miliard de euro din PNRR, bani care au fost deja incluși în calculele bugetare. O eventuală pierdere a fondurilor ar pune o presiune suplimentară asupra deficitului, în condițiile în care statul are restanțe de miliarde de lei la companiile din energie și trebuie să achite și salariile restante ale magistraților. Potrivit unor surse politice, social-democrații iau în calcul finanțarea marilor proiecte de infrastructură prin parteneriate public-private pentru a scădea presiunea pe buget. (Digi24)

Promo: Profit.ro lansează Acasa.ro, o platformă imobiliară rezidenţială care pune selecţia înaintea volumului. Cu apartamente, case şi terenuri rezidenţiale publicate exclusiv de brokeri autorizaţi verificaţi şi de dezvoltatori validaţi, noul proiect propune o experienţă de căutare mai relevantă, bazată pe profesionalism, informaţii clare şi încredere.

5. România ocupă locul 4 în Topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est realizat de Coface, cu 59 de companii prezente în clasament, care au înregistrat un avans al afacerilor de 6,2%, susţinut de sectoarele retail şi auto. Primele trei poziţii în top sunt ocupate de Polonia, cu 172 de companii, Republica Cehă (73 societăţi) şi Ungaria (62 de firme). La nivel de companii, cea mai bună poziţie ocupată de o firmă din România în Coface CEE Top 500 este locul 23 pe care se află OMV Petrom SA, faţă de 21, la ediţia precedentă, urmată de Automobile Dacia SA – locul 24 şi Lidl Discount, loc 33, faţă de 35, anterior. (News.ro)

6. Ultimul lot rămas în lucru de pe Autostrada de Centură A0 a Capitalei va fi deschis doar parțial în acest an, deși termenul inițial al contractului prevedea luna noiembrie pentru finalizarea completă. Este vorba despre Lotul 1 din A0Nord, adică un tronson de circa 17,5 km, între localitățile Bâcu și Corbeanca (aproape de intersecția A0 cu DN1). „Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție din A0 au ajuns la 85%”, a anunțat joi, pe Facebook, directorul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. (Hotnews)

Din Cronica de Turism: Compania aeriană AnimaWings a anunțat că prelungește perioada de suspendare a zborurilor până în 31 decembrie 2026. Anterior, compania anunțase că zborurile urmau să fie reluate în 15 noiembrie. În prezent, în urma unei decizii a Tribunalului București din 28 octombrie, AnimaWings este în insolvență la propria cerere. (AnimaWings)

7. Un sondaj INSCOP Research arată că 54,1% dintre persoanele chestionate cred că instalarea Guvernului Niculescu este un lucru bun, pentru că a pus capăt crizei politice. De asemenea, 46,8% consideră că Guvernul Luca Niculescu va rămâne în funcţie până la alegerile din 2028. (News.ro)

8. UE dă impresia că este „dezorganizată” în ceea ce priveşte Ucraina, i-a spus prim-ministrul italian Giorgia Meloni preşedintelui Consiliului European, António Costa, într-o scrisoare la care a avut acces POLITICO. Meloni îi spune lui Costa că o discuţie despre modul în care UE poate vorbi cu o singură voce în privinţa Ucrainei ar trebui adăugată pe ordinea de zi a unei reuniuni informale a liderilor care va avea loc la Dublin săptămâna viitoare, subliniind că această chestiune „nu mai poate fi amânată”. (News.ro)

9. Revolut a ajuns să valoreze $115 miliarde, după o nouă vânzare secundară de acțiuni, în contextul în care se pregătește să lanseze anul viitor o bancă în Statele Unite. Valoarea companiei a crescut cu 53% de la ultima vânzare de acțiuni, din urmă cu un an. (TechCrunch)

Din Cronica de Tehnologie: Locuitorii din peste 14 orașe din Ohio au aprobat prin vot 21 de măsuri pentru blocarea sau restricționarea proiectelor de construire a centrelor de date. Ohio este al cincilea stat american după numărul proiectelor de construire a centrelor de date, fiind anunțate investiții de peste $40 de miliarde până în 2030. (Fortune)

10. Acțiunile producătorilor de cipuri, ale operatorilor centrelor de date și ale companiilor lui Elon Musk au scăzut după victoria democraților în alegerile intermediare din Statele Unite. De partea cealaltă, acțiunile marilor companii americane de tehnologie, inclusiv Microsoft, Google, Apple, Meta și Amazon, au crescut după aflarea rezultatelor. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Peste 50.000 de persoane au participat la mitingul PNL din Piața Victoriei – Cronica serii
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Naţional – Cronica serii