Cronica dimineții – Democrații preiau controlul Camerei, Republicanii păstrează Senatul

Multumiri pentru feedback-ul dat la intrebarea de aseara!

1. Estimări: În urma alegerilor, americanii au decis că Republicanii preşedintelui Donald Trump să-şi păstreze controlul asupra Senatului, iar Democrații să preia controlul, dupa 8 ani, asupra Camerei Reprezentanţilor. (News.ro)

2. Parlamentul European este ”profund îngrijorat” de modificarea legilor justiţiei şi a codurilor penale din România, care ar putea slăbi statul de drept, şi solicită autorităţilor româneşti să transpună ”pe deplin” toate recomandările primite de la Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia sau GRECO. În plus, parlamentarii europeni ”condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată” a forţelor de ordine la protestul din 10 august, se arată în draftul Rezoluţiei privind statul de drept în România. Documentul va fi discutat în şedinţa de joi a Parlamentului European. (News.ro)

3. România se află pe locul 10 în lume, în topul țărilor cu cele mai ieftine pachete de internet broadband, prețul mediu fiind de $14,42. Ucraina este țara cu cel mai ieftin internet, costul mediu fiind de aproximativ $5. (Link)

4. Ilhan Omar şi Rashida Tlaib au devenit primele două femei de confesiune musulmană alese în Congresul american în urma alegerilor de la jumătate de mandat. Cele două candidate democrate din Minnesota şi, respectiv, din Michigan, au fost alese în Camera Reprezentanţilor. (Reuters)

5. Franța insistă cu adoptarea, până la finele anului, unei taxe digitale pentru giganții tech, la nivel de UE. Măsura nu este susținută de statele mai mici, Olanda și Irlanda afirmând că o astfel de taxă ar trebui decisă la nivel internațional. Marii playeri de tehnologie plătesc, în medie, in UE, impozite de sub 10%, comparativ cu aproape 25% cât plătesc companiile din alte domenii. (CNBC)

6. Guvernul rus a decretat că toate persoanele care folosesc aplicații de comunicare de tipul WhatsApp trebuie să fie identificați prin intermediul operatorilor de mobil. Legea va intra în vigoare peste 6 luni. (ZDNet)

7. Dacia a înregistrat o producție record în luna Octombrie, cele 38.368 mașini reprezentând cel mai mare număr de automobile construite la Mioveni, la nivelul unei luni. (Profit.ro)

8. Hyundai se alătură Toyota, Microsoft și Booking, investind $250 milioane în Grab, serviciul de ride sharing cu sediul în Singapore și care operează în Asia de Sud-Est. Contructorul coreean va investi $250 milioane și va furniza 200 de mașini electrice. Este a doua investiție Hyundai în Grab, după cele $25 milioane investite în Ianuarie anul acesta. Grab, evaluat la $11 miliarde, a strâns investiții de aproape $6 miliarde, până în prezent, cei mai mari investitori fiind Softbank și serviciul similar din China, Didi. (TechCrunch)

9. China va depăși Franța și va deveni cea mai vizitată țară de către turiști, până în 2030. (TheGuardian)

10. Guvernul Thailandei a decis ca începând din 1 ianuarie 2019 turiștii din 21 de țări, printre care România, să fie scutiți de la plata vizelor la sosirea lor în această țară, pentru a crește afluxul de turiști.  (Profit.ro)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
General polonez: Trupele speciale ucrainene au fost antrenate deja din 2016 de trupele speciale ale NATO – Cronica dimineții
Necesarul de împrumuturi al Guvernului va rămâne unul ridicat și anul următor, la circa 141 miliarde de lei – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău