A fost anunțată lista lungă a nominalizărilor la International Booker Prize 2021 – Cronica de carte

1. A fost anunțată lista lungă a nominalizărilor la International Booker Prize 2021, care cuprinde 13 autori nominalizați la premiul pentru cea mai bună carte de ficțiune tradusă în limba engleză. Lista conține nume precum Maria Stepanova, Éric Vuillard sau Nana Ekvtimishvili. Surpriza este kenyanul Ngũgĩ wa Thiong’o, care este primul autor nominalizat atât ca scriitor, cât și ca traducător al propriei cărți. (The Guardian)

2. Într-un interviu de promovare a noii sale cărți, ”How to Avoid a Climate Disaster”, Bill Gates a recomandat și cele mai bune trei cărți pe care le-a citit în ultima vreme, respectiv ”Pământul făgăduinței”, de Barack Obama (la noi, la Editura Litera), ”The Overstory”, de Richard Powers și ”Hot Seat”, de Jeff Immelt. (Inc.)

3. „Dansul furiei” de Harriet Lerner (la noi, la Editura Herald), „Manualul stimei de sine”, de Dr. Glenn R. Schiraldi și “Cele cinci limbaje ale iubirii. Cum să-i arăți partenerului că ești implicat trup și suflet în relație”, de Gary Chapman (ambele la Curtea Veche Publishing) sunt printre cele mai bune 10 cărți de dezvoltare personală recomandate de psihologii români. (SmartLiving)

4. Conform Organizației Națiunilor Unite, 100 de milioane de copii din întreaga lume n-au mai atins nivelul minim al abilității de a citi din cauza pandemiei de coronavirus. În aproximativ 30 de țări, din cele care fac parte din UNESCO, școlile sunt încă închise, cu 165 de milioane de copii afectați, și sunt semiînchise în 70 de țări. (ActuaLitte)

5. Barometrul privind tendințele culturale și literare din Franța, dat publicității zilele trecute, a reliefat, printre altele: 81% dintre francezi spun că sunt cititori, față de 88% în 2019 și 86% în 2015; femeile citesc mai mult decât bărbații, iar în privința vârstei, cei mai mulți cititori sunt în vârstă de peste 65 de ani, urmați de cei între 15-24 de ani; 72% dintre francezi citesc ”de plăcere”, 66% ”pentru a descoperi lucruri noi” și 49% pentru că îi fac fericiți. (ActuaLitte)

Din Cronica dimineții: Scriitorul George R.R. Martin, autorul cărții care a stat la baza serialului „Game of Thrones”, a semnat un contract „de opt cifre” cu HBO pentru dezvoltarea de noi programe pentru reţea şi pentru serviciul de streaming HBO Max. Conform unor surse, acordul este încheiat pe cinci ani şi are o valoare de „opt cifre”, între $40 şi $70 de milioane. HBO are în faza de dezvoltare cinci proiecte bazate pe lumea fantastică „A Song of Ice and Fire” a lui Martin şi unul, serialul „House of the Dragon”, la care se lucrează. (News.ro)

Bonus: Noul contract al lui George R.R. Martin este o veste proastă pentru cititorii seriei ”A Song of Ice and Fire”, care s-ar putea să nu mai vadă niciodată seria finalizată. (Quartz)

6. În perioada pandemiei, multe persoane s-au retras la casă, la țară; ”O lume se destramă”, de Chinua Achebe (la noi, la Editura Polirom), ”Crimă la vicariat”, de Agatha Christie (Editura Litera) și ”Recolta”, de Jim Crace (Editura All) sunt, în viziunea scriitoarei Claire Fuller,printre cele mai bune 10 romane a căror acțiune se petrece la țară, în sate. (The Guardian)

7. Dar nu numai satele au devenit loc de refugiu, ci și micile orașe de provincie. Katherine Heiny, autoarea romanului Early Morning Riser, recomandă șase romane care se desfășoară în orașe mici, precum ”Fălci”, de Peter Benchley, ”Cu sânge rece”, de Truman Capote și ”Salem’s Lot”, de Stephen King. (The Week)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi a revenit volumul ”The Four Winds”, de Kristin Hannah, tradusă cu titlul de ”Cele patru vânturi” la Editura Litera (a 8-a săptămână în top); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află volumul ”The Code Breaker”, de Walter Isaacson, despre CRISPR, noua descoperire genetică ce poate modifica ADN-ul. Trei noutăți în top 5, la categoria ficțiune: ”The Consequences of Fear”, de Jacqueline Winspear, ”Double Jeopardy”, de Stuart Woods și ”The Bounty”, de Janet Evanovich și Steve Hamilton. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri, de Iulian Tănase, Editura Vellant

-Blaga, între legionari și comuniști, de Marta Petreu, Editura Polirom

-A fost doar ciumă, de Ludmila Ulițkaia, Editura Humanitas Fiction

-Trieste, de Daša Drndić, Editura Art

-Company of One, de Paul Jarvis, Editura Publica

-Regele şi cadavrul. Poveste despre biruinţa sufletului asupra răului, de Heinrich Zimmer, Editura Humanitas

-Doliul și separarea: fazele și oportunitățile procesului psihologic, de Verena Kast, Editura Herald

-Erasmus, de Stefan Zweig, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Editura Nemira a lansat un nou imprint, dedicat exclusiv cărților de nonficțiune, intitulat Orion. Pentru moment, colecția include șapte volume cu idei despre spațiu, societate, mintea umană și civilizație (Filme-cărți.ro);

-În Finlanda, vânzările de cărți tipărite au crescut cu 2% în 2020, în vreme ce vânzările de cărți electronice și audiobook-uri au avut o creștere generală de 12% față de 2019 (ActuaLitte); 

-O noua carte semnată de Laurence Leamer va explora relațiile lui Truman Capote cu femeile bogate, pe care scriitorul le numea ”lebedele” sale. Titlul volumului, care va apărea pe 12 octombrie, este ”Capote’s Women: A True Story of Love, Betrayal and a Swan Song for an Era” (AL); 

-Au fost anunțați câștigătorii premiilor National Book Critics Circle, din SUA: cea mai bună carte de ficțiune a lui 2020 a fost considerată ”Hamnet”, de Maggie O’Ferrell (la noi, la Editura Pandora M), iar cea mai bună carte non-fiction a fost ”Island on Fire: The Revolt That Ended Slavery in the British Empire”, de Tom Zoellner (Publishers Weekly); 

-Bernardine Evaristo a semnat un contract pentru trei cărți cu Editura Hamish Hamilton, respectiv pentru prima sa carte de non-ficțiune (Manifesto), un nou roman și un volum de debut de proză scurtă (BookSeller); 

-O traducere a Divinei Comedii a lui Dante a strânit discuții în mediul online, după ce editorul olandez a șters din text numele lui Mahomed, din prea multă corectitudine politică (ActuaLitte); 

-Autorul francez de cărți pentru copii Jean-Claude Mourlevat a câștigat Premiul Astrid Lindgren, unul dintre cele mai importante premii literare consacrate cărților pentru cei tineri (Deutsche Welle); 

-Bibliotecile sunt, în SUA, instrumente extrem de folositoare pentru reeducarea persoanelor care ies din închisoare, chiar și în timpul unei pandemii (NPR); 

-În Japonia, vânzările de manga au depășit 600 de miliarde de yeni în 2020 (ActuaLitte);

-Editura Hodder & Stoughton va publica în septembrie volumul de memorii al cunoscutului portar Peter Schmeichel. Titlul acestuia: ”One: My Autobiography” (BookSeller); 

-Grupul editorial Penguin Random House a anunțat că anul 2020 a fost un anul istoric, cu venituri de 3,8 miliarde Euro. Cea mai vândută carte a fost ”A Promised Land”, de Barack Obama, în peste 7,3 milioane de exemplare în toate formatele (ActuaLitte); 

-Topul celor mai bune universități din lume (Link).

Fotografia ediției: În scara unui bloc din Municipiul Brăila, a apărut zilele trecute o bibliotecă, pusă gratuit la dispoziţia tuturor locatarilor din cele 170 de apartamente. Sursă: Obiectiv Vocea Brăilei.

Ți-ar mai putea plăcea
Debutanta Marieke Lucas Rijneveld, câștigătoare a International Booker Prize – Cronica de Carte
Alina Purcaru, Raluca Boantă, Sașa Zare, Ruxandra Câmpeanu și Mihnea Bâlici, laureații Premiilor Gala Tinerilor Scriitori – Cronica de carte