Acțiunile europene au crescut luni, după avansul rapid al forțelor ucrainene în provincia Harkov – Cronica de Business

1. Rata anuală a inflației a ajuns la 15,3% în luna august, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Gazele (70%), cartofii (54%) și uleiul (49%) au avut, în continuare, cele mai mari scumpiri. (Profit.ro)

2. Acțiunile europene au crescut luni, după avansul rapid al forțelor ucrainene în provincia Harkov. Tot luni dimineața moneda Euro s-a apreciat în raport cu dolarul american. (Reuters)

3. Situația economică din Europa este „îngrozitoare”, conform analiștilor Goldam Sachs. Aceștia consideră că firmele americane care au majoritatea activității în SUA se vor descurca mai bine decât cele cu expunere mare în Europa, unde o recesiune este aproape sigură. (Bloomberg)

4. Câștigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, în luna iulie, cu 8 lei (-0,1%) mai mic față de luna anterioară, în timp ce salariul mediu net a fost de 3.975 lei, în ușoară scădere, respectiv cu doi lei (-0,1%) raportat pe perioada de referință, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). (Profit.ro)

5. Averea cumulată a gospodăriilor din SUA a scăzut cu un record de $6.100 de miliarde, la cel mai redus nivel din ultimul an, deoarece impactul evoluţiei negative a preţurilor acţiunilor a depăşit cu mult contribuţia câştigurilor suplimentare aduse de valorile imobiliare, potrivit unui raport al Rezervei Federale (Fed). (News.ro)

6. Fondul Monetar Internaţional caută soluţii pentru a furniza finanţare de urgenţă statelor care se confruntă cu un dezechilibru al preţurilor produselor alimentare, şi va discuta măsurile la reuniunea de luni a Comitetului executiv, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. (Digi24)

7. Grecia va înregistra venituri record în 2022, de aproape 20 de miliarde de euro, depășind nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, susțin oficiali locali, experți din industrie și analiști. (Profit.ro)

8. Australia urmează să revizuiască o viză pentru persoanele care investesc cel puțin 5 milioane de dolari australieni ($3,4 milioane USD), ministrul de Interne declarând că nu vede niciun motiv pentru a păstra programul care a fost criticat deoarece oferă o cale rapidă de obținere a vizei pentru chinezii bogați. (Bloomberg)

9. Dan Loeb, investitorul activist, a transmis că își retrage eforturile de a convinge Walt Disney să separe într-o companie separată rețeaua de televiziune sportivă ESPN. (WSJ)

10. Compania germană Munich Re a declarat că tarifele de reasigurare vor creşte în industrie, cauzate de inflaţie, dobânzile mai mari şi declinul capitalului nercesar pentru a susţine activitatea de subscriere. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
OTP Bank România, profit cu 164% mai mare la șase luni – Cronica de Business
World Class, afaceri de €38 milioane anul acesta – Cronica de Business

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău