Al cincilea sezon al serialului The Crown are premiera pe Netflix în 9 noiembrie – Cronica de Divertisment

1. Comedia “The Estate” (“Moștenire cu scandal”), care îl are în distribuție și pe David Duchovny, are astăzi premiera la cinema. Două surori se confruntă cu probleme financiare la cafeneaua pe care o conduc, motiv pentru care încearcă să devină moștenitoarele unei mătuși aflate în fază terminală. Surorile descoperă însă că sunt și alte rude care au un plan similar.

2. O altă comedie disponibilă de astăzi la cinema este “Confess, Fletch” (“Mărturisește, Fletch!”), în care Fletch încearcă să-și dovedească nevinovăția și să recupereze colecția de obiecte de artă furată a logodnicei sale.

3. Fanii filmelor românești pot urmări la cinema drama “Metronom” cu Șerban Lazarovici și Mara Bugarin. Aceștia interpretează rolurile a doi liceeni îndrăgostiți din perioada în care Ion Țiriac și Ilie Năstase jucau finala Cupei Davis împotriva Statelor Unite în 1972. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, cuplul înțelege că trebuie să se despartă.

4. Al cincilea sezon al serialului “The Crown” are premiera miercuri, 9 noiembrie, pe platforma de streaming Netflix. Noul sezon spune povestea Reginei Elisabeta a II-a, care a încetat din viață în luna septembrie. Rolul reginei este interpretat de Imelda Staunton.

Bonus: Studiourile 20th Century lansează trailerul şi afișul pentru „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei”, cea mai aşteptată premieră semnată de James Cameron, programată să apară exclusiv în cinematografe în 16 decembrie. Pentru a marca lansarea trailerului, un spectacol extraordinar de lumini și imagini din film, va fi  a fost proiectat pe Cascada Niagara.

5. Serialul-documentar “FIFA Uncovered” va avea premiera pe Netflix miercuri, 9 noiembrie. Documentarul prezintă povestea organizației FIFA care gestionează fotbalul la nivel global și are premiera cu puțin timp înainte de startul Campionatului Mondial, care a fost atribuit în mod controversat Qatarului.

6. Noul serial-documentar “Save Our Squad with David Beckham” are premiera pe platforma Disney+ miercuri, 9 noiembrie. În documentar, Beckham se alătură echipei Westward Boys, la care și-a început cariera de fotbalist, cu scopul de a o ajuta să se salveze de la retrogradare. Noul documentar este produs de Disney.

7. Noul documentar “Selena Gomez: My Mind & Me” are astăzi premiera pe platforma Apple TV+. Documentarul prezintă ascensiunea cântăreței americane Selena Gomez, dar și problemele de sănătate cu care s-a confruntat aceasta în vârful carierei, după ce a fost diagnosticată cu lupus și a avut nevoie de o operație de urgență în urma unei probleme la un transplant de rinichi. (Apple TV+)

8. Festivalul Național de Teatru va avea loc în perioada 5-13 noiembrie în mai multe locuri din București și include 10 producții internaționale. Piesele vor putea fi urmărite în București la Teatrul Național, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior sau ARCUB. (News.ro)

Bonus 2: Serviciul de streaming SkyShowtime va fi disponibil în România începând din februarie 2023, iar prețul abonamentului va fi anunțat mai aproape de lansare. SkyShowtime va include producții realizate de Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, Showtome, Sky Studios și Peacock, dar și programe originale dezvoltate local, documentare și programe speciale.

9. Muzeul de Artă Recentă Bucureşti (MARe) va găzdui în perioada 25 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024 expoziția “Efectul Picasso – Contribuţia României la anul aniversar Pablo Picasso, 2023”. În cadrul expoziției vor fi expuse pentru prima oară în România 46 de lucrări ale celebrului pictor Pablo Picasso, printre care tablouri faimoase, desene și lucrările de grafica ce au marcat evoluția artei mondiale. (Muzeul de Artă Recentă)

10. Ediția de anul viitor a festivalului de muzică Neversea va avea loc în perioada 6-9 iulie la Constanța. Fanii își pot deja rezerva intenția de a cumpăra bilete prin plata unei taxe de un euro, iar în 22 noiembrie pot cumpăra efectiv biletele la prețuri promoționale cuprinse între 79 euro și 209 euro, la care se adaugă taxe. Ulterior, prețurile standard pentru bilete vor varia între 209 și 349 de euro plus taxe. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Netflix a anunțat că Michelle Obama va fi gazda unui show de gătit pentru copii – Cronica de Divertisment
Premiera săptămânii în cinematografele din România este muzicalul “West Side Story” – Cronica de Divertisment
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău