Amazon a oferit gratuit poliției din SUA sistemele de supraveghere Ring – Cronica de Tehnologie

1. Sistemele de supraveghere dezvoltate de Ring, companie deținută de Amazon, sunt folosite de peste 200 de instituții de aplicare a legii din Statele Unite. De cele mai multe ori, Amazon oferă la început gratuit departamentelor locale de poliție sisteme de securitate care includ camere video și software-ul de supraveghere necesar. (Vice)

2. Huawei și Google au colaborat în vederea lansării unei boxe inteligente cu Google Assistant sub brandul companiei chineze. Cei doi au renunțat însă la dezvoltarea și vânzarea acestuia după intrarea în vigoare a noii legislații americane privind importurile din China. (TheInformation)

3. Flipkart a realizat o nouă injecție de capital în PhonePe, în valoare de $100 milioane. Finanțarea face parte dintr-un plan anunțat de Flipkart în 2017, care prevede investiții de $500 milioane în zona de plăți digitale. (DealStreetAsia)

4. Curtea de Justiție a UE a decis că site-urile care includ butonul Like trebuie să-și înștiințeze vizitatorii privind modul în care datele personale ajung la Facebook. Site-urile și Facebook sunt responsabile în comun pentru modul în care sunt colectate și transmise datele. (Profit.ro)

5. Pixel 4 va avea Face Unlock, funcție de securitate biometrică similară sistemului pe care Apple îl folosește începând cu iPhone X, și Motion Sense, o modalitate de apelare a anumitor funcții prin trecerea mâinii pe deasupra ecranului, fără atingerea acestuia, tehnologie care funcționează asemenea unui radar. (Google)

6. WhatsApp testează o aplicație de Windows 10 care funcționează independent de cea pentru smartphone. Construită pe UWP (Universal Web Platform), aplicația ar urma să poată fi folosită și când telefonul este oprit. (DeccanHerald)

7. Grab va investi $2 miliarde de dolari în Indonezia, pentru a putea concura cu cel mai mare player local de ride hailing, Gojek. Banii vor fi investiții, în urma unui înțelegi cu Guvernul indonezian, în soluții pentru modernizarea sistemului de transport al țării. (TechCrunch)

8. Divizia de semiconductori a gigantului chinez Alibaba, Pingtouge, a prezentat specificațiile primul său procesor. Xuantie 910 poate fi utilizat, printre altele, în edge computing și automobile autonome. (Reuters)

9. Amazon testează un nou lanț de magazine pentru produse alimentare, diferit de Whole Foods. Acestea ar urma să fie optimizate pentru cumpărarea din magazin, livrări și ridicarea personală a comenzii. (NY Times)

10. ByteDance, compania care deține TikTok, a anunțat că lucrează la un smartphone, care va fi dezvoltat împreună cu producătorul chinez Smartisan Technology. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Singapore va fi prima țară care va folosi verificarea facială în cadrul sistemului național de identitate – Cronica de Tehnologie
Au apărut deja imagini de presă cu Galaxy S23, deși lansarea oficială va avea loc abia pe 1 februarie – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău