Amazon lansează Amazon Care, o clinică virtuală pentru angajați – Cronica de Tehnologie

1. Amazon lansează Amazon Care, o clinică virtuală pentru angajați, cu posibilitatea vizitării la domiciliu a pacientului. Descrisă de compania americană ca un nou beneficiu pentru proprii angajați, Amazon Care este testată pentru început în Seattle. (CNBC)

2. Adam Neumann renunță la funcția de CEO a WeWork și rămâne președinte neexecutiv. Rolul acestuia va fi preluat de Sebastian Gunningham și de directorul financiar Artie Minson. Listarea publică a companiei, care era prevăzută pentru acest an, ar putea fi amânată. (CNBC)

3. Amazon va organiza astăzi un eveniment unde este așteptat să anunțe mai multe device-uri noi. Printre acestea s-ar putea afla noi difuzoare Echo, tablete și stick-uri de streaming FireTV, precum și căști cu suport pentru asistentul virtual Alexa. (The Verge)

4. Microsoft anunță inițiativa Data Dignity, care își propune să le ofere utilizatorilor mai mult control asupra datelor personale, inclusiv posibilitatea cumpărării și vânzării acestora. (ZDNet)

5. Xiaomi a prezentat un smartphone cu ecran pe ambele fețe. Mix Alpha va fi produs într-un număr limitat de unități și va fi vândut în China din decembrie cu aproximativ $2.800. (TechCrunch)

6. Hackerul rus Andrei Tyurin a pledat vinovat într-un proces în care este acuzat că a furat datele a peste 80 de milioane de clienți ai mai multor instituții financiare americane, printre care JPMorgan, în perioada 2012-2015. (Bloomberg)

7. Facebook a anunțat că nu va verifica corectitudinea postărilor făcute de politicieni și nici nu le va bloca, chiar dacă acestea contravin propriilor reguli. Rețeaua socială încearcă să adopte o poziție neutră în vederea alegerilor care vor avea loc anul viitor în Statele Unite, ignorând însă problema răspândirii știrilor false. (TechCrunch)

8. Unbabel, startup care combină inteligența artificială cu intervenția umană pentru a realiza traduceri în peste 70 de limbi, primește o finanțare de $60 milioane. Printre clienții Unbabel se numără Microsoft și Facebook. (Slator)

9. Apple avertizează cu privire la un bug din cele mai noi versiuni de iOS și iPadOS care acordă drepturi de acces complet tastaturilor software terțe. Cu această permisiune activă, tot ce scrie utilizatorul poate ajunge pe serverele companiei care produce tastatura. (Profit.ro)

10. Microsoft a deschis înregistrările pentru serviciul de streaming pentru jocuri Project xCloud, care va fi lansat luna viitoare în Statele Unite, Marea Britanie și Coreea de Sud. Acesta va fi disponibil mai întâi pe device-urile cu Android. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Alertele în caz de seism implementate de Google pe Android nu au funcționat în cazul marelui cutremur din Turcia – Cronica de Tehnologie
Un sfert din escrocheriile prin care americanii au pierdut bani în ultimii doi ani au fost inițiate pe rețelele sociale – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău