iPhone 15 va indica numărul ciclurilor de încărcare a bateriei, alături de data producerii și a primei încărcări – Cronica de Tehnologie

1. Amazon a prezentat mai multe produse noi, printre care Echo Show 8, ochelarii smart Echo Frames, router-ul Eero Max 7, Echo Hub, noi camere Ring, precum și noi dispozitive din seria Fire TV. Aceasta din urmă are două stick-uri de streaming noi, cu suport Wi-Fi 6 și procesoare mai bune, plus un soundbar. (The Verge)

2. iPhone 15 va indica numărul ciclurilor de încărcare a bateriei, alături de data producerii și a primei încărcări. Aceste informații, care nu vor fi disponibile și pe modelele mai vechi, vor putea fi accesate via Settings – About. (Profit.ro)

3. Open AI a prezentat a treia versiune a generatorului de imagini DALL-E. Aceasta ar trebui să înțeleagă mai bine comenzile și să creeze imagini de calitate mai bună, urmând să poată fi folosită și prin intermediul ChatGPT de cei care plătesc abonament. (Axios)

4. China acuză Statele Unite de accesarea serverelor Huawei și derularea unor atacuri prin care au fost furate date confidențiale încă din 2009. Guvernul american a fost acuzat direct și că a forțat companiile mari de tehnologie să plaseze backdoor-uri în produsele lor, pentru spionarea Chinei și Rusiei. (Nikkei)

5. Uber se plânge că Directiva UE care vizează încadrarea lucrătorilor din gig economy drept angajați va duce la creșterea prețurilor și va forța compania să-și înceteze activitatea în sute de orașe. Șefa diviziei de mobilitate a Uber în Europa spune că legislația va reduce oportunitățile de muncă oferite de companie cu între 50% și 70%. (FT)

6. Apple Watch Series 9 (de la $400) și Apple Watch Series Ultra 2 (de la $800) aduc îmbunătățiri minore, dar rămân, chiar și așa, printre cele mai bune smartwatch-uri de pe piață. Se remarcă Double Tap, pentru folosirea fără atingerea telefonului, și Precision Finding, care are nevoie de iPhone 15. (The Verge, review)

7. Alexa va dobândi capacități de chatbot, după ce Amazon va începe să folosească un model lingvistic pentru îmbunătățirea asistentului său digital. Cu accentul pus, în continuare, pe comenzile vocale, Alexa va fi capabil de conversații mai naturale și va avea acces la informații în timp real. (Profit.ro)

8. O analiză a chipset-ului Kirin 9000S, dezvoltat de Huawei pentru Mate 60 Pro, arată că toate cele opt nuclee folosesc designul Arm și doar patru dintre acestea au fost modificate de compania chineză. Noul chipset arată clar că Huawei a intrat în grupul firmele de elită, capabile să-și dezvolte proprii semiconductori. (FT)

9. Programul Meta Verified va putea fi contractat și de companii, cu $22 pe lună pentru un cont de Facebook sau unul de Instagram, ori $35 pe lună pentru câte unul din fiecare. Printre altele, aceste abonamente le vor aduce companiilor vizibilitate mai bună în newsfeed și căutări. (Profit.ro)

10. O versiune pentru iPad de WhatsApp este disponibilă beta testerilor prin intermediul platformei TestFlight. Aceasta arată la fel ca aplicația de iPhone, cu diferența că ecranul mai mare permite afișarea listei de contacte alături de fereastra de chat. Existența versiunii de test arată că WhatsApp se apropie de lansarea oficială a unei aplicații pentru iPad, despre care vorbește deja din ianuarie 2022. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Brave devine primul browser important care suportă nativ protocolul P2P IPFS – Cronica de Tehnologie
Elon Musk: În aproximativ șase luni, Neuralink ar putea începe testele pe oameni pentru implantul cerebral – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău