Amenzile date în perioada stării de urgenţă se ridică la peste 600 de milioane de lei – Cronica dimineții

1. România a înregistrat ieri 165 de cazuri noi, cel mai mic număr din 31 martie până în prezent. 

2. Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat sâmbătă, la Iaşi, că de două luni răbdarea oamenilor este pusă la încercare, apreciind că dacă şi momentul 1-3 mai este gestionat bine, atunci sunt speranţe şi pentru relaxare. (News.ro)

3. Restaurantele vor fi redeschise treptat, în intervalul 16 mai – 15 iunie, conform planului propus autorităților de către proprietarii localurilor, mai întâi cu o distanță de 1,5 – 2 metri între mese, cu maximum 8 locuri la masă și cel mult 200 de clienți primiți în același timp. (Profit.ro)

4. Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat că este aproape de o decizie finală în privința șomajului tehnic, prefigurându-se prelungirea acestuia pentru acele sectoare ale economiei în care vor rămâne restricții după data de 15 mai. (Link)

Promo: Vrei mai multe vânzări online? Prin 2Performant magazinele sunt promovate la Cost Pe Vânzare de mii de publisheri, specialiști PPC, comparatoare de prețuri, bloggeri sau vloggeri. Ne apropiem de 200 de milioane de euro vânzări generate și 14 milioane de euro comisioane plătite către afiliați. Marketingul afiliat e mai simplu decât crezi, începe aici: https://ro.2performant.com

5. Ministrul de interne Marcel Vela a declarat aseară că amenzile date în perioada stării de urgenţă pentru nerespectarea restricţiilor din ordonanţelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), iar aceşti bani vor merge către zona medicală şi persoanele vulnerabile. Ministrul a spus că au fost sancţionate 300.859 de persoane. Dintre acestea, 2028 sunt cercetate, majoritatea pentru acte de teribilism sau violenţe comise sub influenţa alcoolului, iar poliţia a întocmit 1.673 de dosare penale. (News.ro)

6. Berkshire Hathaway, grupul de investiții condus de Warren Buffett, a anunțat că și-a vândut toate acțiunile deținute la cele patru mari companii aeriene americane: Delta Air Lines, American Airlines Co, Southwest Airlines Co și United Airlines . Buffett a declarat că vânzările au fost făcute în pierdere, iar decizia a fost luată deoarece industria aeriană s-a schimbat dramatic în doar câteva săptămâni. (Reuters)

7. Germania, Italia și Spania s-au alăturat altor 12 țări din UE, inclusiv Franța, pentru a cere Comisiei Europene suspendarea regulamentului care obligă companiile aeriene să returneze contravaloarea biletelor pentru zborurile anulate. Companiile au cerut să poată returna vauchere în loc de cash. (Reuters)

8. Categoria “other” a veniturilor Amazon, care înseamnă publicitate în cea mai mare parte, a crescut cu 44% în ultimul an, ajungând la $3.9 miliarde. Au mai crescut AWS cu 33% și serviciile pe bază de abonament cu 28%. Veniturile totale ale companiei în Q1 au fost de $75.5 miliarde, cu $2.5 miliarde profit. (VentureBeat)

9. Directorul FBI, Christopher Wray, unul din actualii critici ai criptări end-to-end, a apărat această tehnologie prin firma sa de avocatură în 2015, când reprezenta WhatsApp într-un proces cu Departamentul de Justiție. (NY Times)

10. In Kansas City, un cardiolog a inițiat un test clinic a cărui durată este de 4 luni pentru a analiza rolul rugăciunilor în tratarea pacienților bolnavi de Covid-19. 1000 de pacienți aflați la Terapie Intensivă vor fi analizați. “Credem în știință dar credem și în credință” a declarat doctorul. (NPR)

Fotografia dimineții – Donald Trump salutând revenirea lui Kim Jong Un:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Americanii votează astăzi pentru Congres
Decizie istorică: Consiliul European deschide negocierile de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău