Analiști: Criza datoriilor Evergrande Group este puțin probabil să devină un „moment” Lehman Brothers pentru China – Cronica de Business

1. Platforma de investiții și management ROCA, creată – cum a anunțat în premieră Profit.ro – pentru restructurarea și dezvoltarea companiilor aflate în dificultate, vrea să încheie, până la finele anului, 4 tranzacții, cele mai mari de la înființarea companiei de private equity, cu un tichet per achiziție cuprins între 10 și 20 de milioane de euro. Cele 4 companii, dintre care 3 produc materiale de construcții, vor fi preluate de la antreprenori ajunși la vârsta pensionării. (Profit.ro)

2. Criza datoriilor Evergrande Group este puțin probabil să devină un „moment” Lehman Brothers pentru China, cred analiștii de la băncile Citigroup, Barclays și UBS. Acțiunile companiei au mai pierdut 7% în această dimineață. Evergrande are de plătit săptămâna asta peste $80 de miliarde reprezentând rate și dobânzi la împrumuturile luate. (Bloomberg)

3. Toți cei trei indici ai bursei americane au înregistrat scăderi în sesiunea de ieri. S&P 500 a scăzut cu 1,7%, cea mai slabă performanță din 12 Mai. Dow Jones Industrial a scăzut cu 1,8%, cea mai mare scădere zilnică din 19 iulie. Scăderea Nasdaq Composite a fost de 2,2%. (WSJ)

4. Norvegia a acceptat să mărească exporturile de gaze naturale în Europa, în condițiile în care prețurile angro record i-au determinat pe furnizorii din Marea Britanie să solicite sprijinul statului și au provocat temeri legate de o criză a furnizării de alimente. (Profit.ro)

5. Peste 70 de vapoare pline cu containere sunt blocate în largul portului din Los Angeles, în așteptarea descărcării. Este cel mai mare număr înregistrat vreodată. 40% din importurile SUA intră în țară prin acest port. (CBSNews)

PROMO. Agenția regională de publicitate online THINKDIGITAL și dezvoltatorul tech global MEDIAPARK au anunțat un parteneriat exclusiv pentru România. Mai multe detalii în comunicatul publicat aici.

6. Royal Dutch Shell a acceptat să-și vândă, pentru $9,5 miliarde, toate activele pe care le deține în bazinul Permian, unul dintre cele mai bogate în petrol și gaze naturale din SUA, către ConocoPhillips. Shell a justificat vânzarea prin faptul că se va concentra pe investițiile în energie regenerabilă. (WSJ)

7. Un consorţiu condus de Volkswagen a cerut luni acordul autorităţii de reglementare AMF din Franţa pentru preluarea Europcar Mobility Group, într-o tranzacţie care evaluează această companie la 2,9 miliarde de euro, în urma unui anunţ din iulie referitor la ofertă. (News.ro)

8. Bursa din India ar putea să o depășească pe cea din Marea Britanie, după capitalizare, până în 2024, estimează Goldman Sachs. Bursa din India ar deveni astfel cea de-a cincea din lume. $10 miliarde au fost investite în companiile indiene care s-au listat pe bursa anul acesta, o sumă mai mare decât cea înregistrată în ultimii 3 ani la un loc. (CNBC)

9. Twitter a anunțat că va plăti $809,5 milioane pentru a închide un proces, inițiat în 2016, în care membri fondatori și fostul CEO au fost acuzați că au ascuns stagnarea numărului de utilizatori în timp ce și-au vândut parte din acțiuni. (Variety)

10. Jean Liu, co-fondatoarea Didi, le-a spus unor apropiați, conform surselor Reuters, că are în plan să se retragă în condițiile în care statul chinez ar putea prelua controlul companiei. Didi a fost supus unor presiuni puternice din partea autorităților chineze după listarea companiei pe bursa de la New York. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Colgate-Palmolive cumpără un brand francez de cosmetice, iar chinezii salvează Thomas Cook – Cronica de Business
Tranzacție: Dezvoltatorul elvețian de jocuri video Miniclip preia Green Horse Games și intră în România – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău