ANPC pierde definitiv primul proces cu băncile pe recalcularea ratelor la credite – Cronica dimineții

1. ANPC pierde definitiv primul proces cu băncile pe recalcularea ratelor la credite şi pierde un alt litigiu pe fond. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pierdut apelul în procesul cu First Bank, aceasta fiind prima decizie definitivă din cele 19 dosare care vizează amenzile acordate băncilor pentru că ar fi înșelat clienții. Pe fond a mai venit o decizie împotriva ANPC, în contestația depusă de Intesa SanPaolo, care a dus numărul dosarelor pierdut în acest stadiu procesual la 7. (Profit.ro)

2. Rezultatele vânzărilor Renault Group, pentru primele cinci luni ale acestui an, arată o scădere de 6%, în ritm anual, pentru marca Dacia, la nivelul tuturor piețelor pe care este prezentă, atât în UE, cât și în nordul Africii, Turcia și alte țări din regiune. (Profit.ro)

3. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că piloților de la TAROM le-a fost oferit de Consiliul de Administrație 500 de euro în plus la salariu. Potrivit ministrului, în medie, salariul unui pilot al TAROM este de 5.000 de euro/lună și poate ajunge la 6.500 de euro pe lună. reprezentanții personalului de bord au cerut o majorare a salariilor cu 40%. Luni, mai multe curse Tarom au fost anulate după ce mai mulți piloți s-au declarat “inapți”. (Profit.ro)

4. Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, că premierul Marcel Ciolacu a cerut un act normativ prin care șoferii cărora le-a fost reținut permisul în urma testării cu drugtest-ul să îl primească înapoi, dacă rezultatele de la IML nu vin în 72 de ore. (Libertatea)

5. Cotidianul britanic The Telegraph a publicat un reportaj despre atracțiile turistice ale României în timpul verii. România are 244 de kilometri de coastă cu nisip fin, iar Delta Dunării oferă priveliști uimitoare, cu mâncăruri și băuturi ieftine este concluzia materialului. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Spania și Franța joacă marți în semifinalele EURO 2024. Partida este programată marți, de la ora 22:00.

6. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că premierul ungar Viktor Orban nu poate media între Rusia şi Ucraina pentru a pune capăt războiului care durează deja de 28 de luni, o sarcină care, potrivit lui, ar putea fi asumată doar de puteri mondiale precum China, SUA sau UE. (News.ro)

7. NATO va avea nevoie de 35 până la 50 de brigăzi suplimentare pentru a-şi realiza pe deplin noile sale planuri de apărare împotriva unui eventual atac din partea Rusiei, a declarat o sursă militară pentru Reuters. (News.ro)

8. Pierderile directe pentru Bulgaria în urma întârzierii accesului total al ţării la spaţiul Schengen se ridică la 845 de milioane leva (peste 430 milioane euro), a declarat ministrul Economiei, Petko Nikolov, citând un raport al Institutului de Cercetare Economică din cadrul Academiei de Ştiinţe din Bulgaria. (G4Media)

9. “The New York Times” a dezvăluit luni că un specialist în boala neurodegenerativă Parkinson a vizitat Casa Albă de opt ori în opt luni, între vara lui 2023 şi primăvara acestui an, dar purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Joe Biden a anunțat că președintele nu suferă de această boală. (News.ro)

10. Oligarhii ruși au primit dividende de miliarde de dolari pe măsură ce companiile lor au reluat sau au crescut plățile pe fondul diminuării incertitudinii economice legate de războiul din Ucraina. Cel puțin 12 de oameni de afaceri ruși, mulți dintre ei având legături strânse cu președintele Putin, au câștigat $11+ miliarde din dividende acordate pentru 2023 și pentru primul trimestru al acestui an. (Bloomberg)

Fotografia dimineții prezintă spitalul de copii din Kiev grav avariat după un atac rusesc cu rachete. Gleb Garanich/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Sondaj pentru primăria Capitalei: Nicușor Dan 36%, Firea 33% – Cronica dimineții
Democrații pregătesc moțiunea de suspendare a președintelui Trump – Cronica dimineții