Rareș Bogdan: Nu cred că are cineva curajul să intre în BPN și să propună premier PSD – Cronica dimineții

1. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, din momentul în care furnizorii livrează testele pe bază de salivă pentru depistarea COVID-19, acestea vor ajunge în şcoli în cel mult 24 de ore prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. El a precizat că joia viitoare ar putea fi prima zi de testare. (News.ro)

2. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat că informațiile potrivit cărora ar urma ca președintelui Iohannis să-i fie propusă o nominalizare de premier din rândurile social-democraților este exclusă. “Nu cred că are cineva curajul să intre în BPN și să propună premier PSD. Florin Cîțu nu ia decizii de unul singur”. (Digi24)

3. Plenul comun al Parlamentului a votat preşedinţii Consiliilor de Administraţie de la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Societatea Română de Televiziune. Astfel, la Televiziunea Publică, preşedinte va fi Dan Turturică, propunerea Guvernului, iar la Radioul Public, Răzvan Dincă va prelua preşedinţia CA-ului, din partea PSD. (News.ro)

4. Cu un stadiul al lucrărilor ajunse la un nivel de 70-80 la sută, reprezentanții Consiliului Județean Brașov estimează că Aeroportul Internațional Brașov va putea fi dat în folosință în noiembrie 2022. (G4Media)

5. Președintele Biden i-a spus președintelui chinez Xi Jinping, la începutul summitului virtual că așteaptă cu nerăbdare o „discuție sinceră și directă” despre cum să se stabilească „legături de bun simț” între cele mai puternice două țări ale lumii. (Axios)

Din Cronica Sportivă: Toni Petrea, care a condus FCSB în sezonul 2020/2021, revine antrenor la echipa bucureşteană în locul lui Edward Iordănescu. News.ro

6. În trimestrul doi din 2021, angajații din Uniunea Europeană cu vârsta între 20 și 64 de ani au lucrat în total cu 3% mai multe ore la locul lor de muncă principal, comparativ cu precedentele trei luni. Au fost înregistrate creșteri în toatele statele membre UE, inclusiv în România. (Profit.ro)

7. Republicanii din Camera Reprezentanților au introdus luni o lege care ar dezincrimina marijuana la nivel federal și ar elimina pericolele legale cu care se confruntă multe afaceri legate de canabis. Consumul acestui drog ușor ar trebui reglementat precum alcoolul. Consumul marijuanei este legal pentru adulți în 18 state dar este infracțiune la nivel federal. (Reuters)

8. Ieri, copiii din Filipine au putut merge din nou la școală, pentru prima oară de la începutul pandemiei, în martie anul trecut. Filipine este ultima țară din lume care redeschide școlile în format fizic. (TheGuardian)

9. Guvernul din Kiribati a anunțat că va deschide una dintre cele mai mari zone marine protejate din lume pentru pescuitul comercial, invocând beneficii economice. Aria Protejată a Insulelor Phoenix se întinde pe 408.250 km pătrați, aproximativ de două ori suprafața României, și a fost creată în 2006. Pescuitul comercial în întreaga zonă a fost interzis în 2015. (TheGuardian)

10. Bitcoinul și celelalte cryptomonede au scăzut în această dimineață. Pierderea bitcoin este de 7%, cotația apropiindu-se de $60.000, în condițiile în care săptămâna trecută a atins un nou record, depășind $68.000. (CNBC)

Fotografia dimineții – 12000 de muzicieni din Venezuela vor intra în Cartea Recordurilor fiind cel mai numeros grup de muzicieni care a interpretat Marșul Slav al lui Ceaikovski. Agencia EFE/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Anul trecut, raportat la PIB-ul per capita, România s-a situat la 73% din media Uniunii Europene, aproape de Portugalia – Cronica dimineții
Iohannis a chemat azi partidele la Cotroceni. PSD a anunțat că nu va merge – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău